Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că Uniunea nu va semna moţiunea de cenzură, dacă Guvernul va ţine cont de propunerile formaţiunii privind măsurile fiscale. ”Moţiunea de cenzură în acest moment nu are susţinerea necesară de a da jos Guvernul. Şi pentru noi important este: facem un joc de imagine sau rezolvăm ceva pentru comunităţile locale şi pentru mediul de afaceri?”, arată el.
Kelemen Hunor a afirmat, la RFI, că măsurile fiscale propuse sunt ”un pic ca şi nişte improvizaţii rapide”.
"Sunt măsuri care au menirea de a acoperi un deficit destul de mare şi sunt măsuri care au fost gândite foarte repede, fără a ajunge la o concluzie privind impactul exact şi consecinţele pe termen mediu, pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii şi microîntreprinderile, în primul rând. Acolo, lucrurile sunt destul de clare, să creşti de trei ori taxele pe care trebuie să le plătească, de la o zi la alta, pentru aceste microîntreprinderi este o lovitură dură, deci acolo ar fi fost nevoie de o etapizare a creşterii şi de un timp de pregătire (...). Şi sunt bineînţeles propuneri pe care noi le-am susţinut de foarte multe ori pe parcursul anilor de după pandemie şi nu am niciun motiv să spun că astăzi nu sunt de acord cu ceea ce am propus acum un an de zile, de exemplu, suprataxarea anumitor companii peste un anumit rulaj, o anumită cifră de afaceri (...). Deci eu văd aceste măsuri un pic ca şi nişte improvizaţii rapide, hai să găsim nişte bani, pentru a acoperi deficitul bugetar, fără să văd măsurile pe digitalizarea sistemului fiscal, fără să văd cum se va colecta ce nu s-a colectat până acum", a detaliat el.
Liderul UDMR a subliniat că formaţiunea sa nu va semna moţiunea de cenzură a Opoziţiei, dacă Guvernul va ţine cont de propunerile formaţiunii privind măsurile fiscale.
"Noi nu am discutat în acest moment de partea şi mai importantă din perspectiva noastră, autorităţile locale şi centrale şi în primul rând autorităţile locale, cum sunt lovite de această asumare, de acest proiect de lege. Acolo noi am propus să solicităm Guvernului schimbări importante faţă de proiectul iniţial, cum am propus şi la fiscalitate, de exemplu, taxa pe proprietăţile de mare valoare, de lux, cum spun ei, să se întoarcă la autorităţile locale, nu la bugetul naţional, pentru că taxa pe proprietate este de fapt un venit important la autorităţile locale. Deci încă suntem în discuţii. Eu vreau să văd textul final, textul se va adopta săptămâna viitoare de Guvern, care va veni în Parlament şi dacă eu pot să rezolv prin negocieri anumite lucruri importante legate de principiile autonomiei locale, de subsidiaritate, de a nu interveni în atribuţiile primarilor, autorităţilor locale şi mai putem ajunge la nişte modificări legate şi de partea de fiscalitate, atunci sigur, nu vom semna moţiunea de cenzură. Moţiunea de cenzură în acest moment nu are susţinerea necesară de a da jos Guvernul. Şi pentru noi important este: facem un joc de imagine sau rezolvăm ceva pentru comunităţile locale şi pentru mediul de afaceri? Pentru noi, pe primul loc este de a rezolva problemele arzătoare din acest proiect şi nu un joc de imagine. Eu înţeleg necesitatea moţiunii de cenzură, dar la fel de bine înţeleg şi solicitarea autorităţilor locale, solicitarea comunităţilor locale, solicitarea mediului de afaceri", a explicat Kelemen Hunor.
Întrebat dacă UDMR, nemaifiind la guvernare, nu ar trebui să se comporte ca un partid de opoziţie, Kelemen a răspuns: ”Am criticat şi voi critica în continuare. Şi răspunzând la întrebările dvs., am criticat Guvernul, am spus exact că nu se poate accepta ceea ce au propus ei prima dată, în prima formă a textului, legat de autorităţile locale, legat de mediul de afaceri, legat de microîntreprinderi, deci exact acest lucru am făcut”.
”Ca să dai jos Guvernul, aşa cum am făcut de câteva ori, inclusiv când era premier doamna Dăncilă sau când era premier Ludovic Orban, exact când am avut voturile necesare, am dat jos Guvernul şi când Guvernul respectiv a făcut o greşeală politică inacceptabilă şi nici nu ne-a ascultat pe noi şi pe cei care am criticat. Deci din acest punct de vedere, eu pot să spun că da, vreau să rezolv probleme, ăsta este mandatul nostru, mandatul meu ca preşedinte şi ca deputat, să rezolv problemele. Dacă nu reuşesc, atunci vine următorul pas sau următoarea posibilitate, dacă am voturile necesare să dau jos Guvernul. Cum bine ştiţi, PSD-PNL înseamnă 60% în acest moment în Parlamentul României. Toată Opoziţia, inclusiv cu cei care sunt într-un alt film decât noi, nu avem decât 40% (...). Eu când semnez o moţiune de cenzură, intenţia mea este nu să fac neapărat un balet politic şi o imagine cât de bine vorbesc la microfon, ci să dau jos Guvernul. În acest moment, sigur, nu suntem în situaţia în care am putea da jos Guvernul, dar asta nu înseamnă că, dacă nu rezolvăm ceea ce propunem, nu semnăm moţiunea de cenzură. Eu nu sunt un om care, vrei-nu vrei, face doar un joc pentru imaginea politică”, a punctat liderul UDMR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.