Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, susţine că există o problemă legată de declaraţiile pe propria răspundere pentru a beneficia de plafonarea preţului la energie electrică şi anume cea a studenţilor care stau cu chirie şi speră ca ANRE să găsească o soluţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la Euronews România, că persoana care dă apartamentul în chirie va opta pentru reşedinţa lui, nu pentru locuinţa dată în chirie.
”Eu am văzut o singură problemă. Ce se întâmplă cu studenţii care stau  în chirie şi nu este locuinţa în proprietatea lor? Cel care dă apartamentul în chirie va opta pentru reşedinţa lui, nu pentru locuinţa dată în chirie. Ce se va întâmpla cu studenţii, cu chiriaşii, care, probabil, se vor încadra în zona de 100 - 250 kW şi atunci trebuie să se găsească o soluţie şi pentru cei care stau în chirie. ANRE trebuie să reglementeze”, a spus Kelemen.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul Uniunii consideră că trebuie o reglementare clară privind aceste declaraţii, pentru că cea mai proastă soluţie este să fie o soluţie neclară.
”În condiţii de război nu mai funcţionează acest reglaj pe piaţa liberă şi trebuie să venim cu o reglementare. Guvernul, Parlamentul au luat o decizie corectă iar punerea în aplicare trebuie să fie pe nişte reguli foarte clare, pentru că dacă va fi o confuzie, va fi dezastru. De aceea trebuie să se aşeze la masă ANRE cu furnizorii şi trebuie să stabilească cine depune declaraţia, câţi sunt cei care depun şi cum găsim o soluţie prin care se poate ajunge la claritatea necesară.  (…) Sunt convins că vor găsi o interpretare unitară unitară a regulamentului pregătit de ANRE”, a mai spus vicepremierul.
Kelemen a arătat că şi pentru furnizori este bine să existe mai puţine solicitări, nu 9 milioane, pentru că dacă sunt prea multe, se vor încurca în gestionarea cererilor.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a venit miercuri cu precizări cu privire la categoriile de persoane care trebuie să depună declaraţie pe proprie răspundere la furnizor pentru a beneficia de plafonarea preţului la energie electrică, subliniind că, în cazul clienţilor finali casnici cu un singur loc de consum, aceştia beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează. Vor trebui însă să depună cereri şi declaraţii pe proprie răspundere clienţii finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, familiile monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, precum şi clienţii finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de preţul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reşedinţă.
Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy Bege a anunţat miercuri, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, că joi va avea loc o discuţie cu reprezentanţii furnizorilor, pentru nelămuririle din legea privind plafonarea preţurilor la energie. El a menţionat că Autoritatea a publicat şi un model de declaraţie pe proprie răspundere şi de cerere pe care consumatorii le pot folosi pentru a face solicitările de plafonare. Reprezentantul ANRE a explicat că sunt doar patru categorii care trebuie să depună aceste declaraţii, iar toţi cei care au contract pentru locul de consum nu trebuie să facă nimic pentru a beneficia de plafonare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.