Liderul UDMR Kelemen Hunor i-a transmis un mesaj premierului desemnat Marcel Ciolacu despre care a precizat că este „un magician politic extrem de talentat” şi i-a spus acestuia să aibă grijă să nu se trezească PNL pentru că atunci când liberalii se vor trezi vor lăsa PSD singur la guvernare. Preşedintele Uniunii a făcut remarci ironice şi cu privire la programul de guvernare despre care a zis că a fost luat cu copy paste, în contextul în care „nici nu aţi depus jurământul şi deja mai multe deziderate din programul de guvernare sunt îndeplinite”. Despre lista Cabinetului Ciolacu, Kelemen Hunor a avut o singură rugământe: „Dacă cineva din viitorii membri ai Guvernului are o legătură mai specială cu Contele Brukenthal să îi trimită şi salutul nostru”.
„Permiteţi-mi să încep şi eu cu mulţumirile sincere pentru această etapă care se încheie astăzi şi a fost o perioadă destul de dificilă. Cu o mână stingeam incendiile şi cu cealaltă mână încercam să construim ceva pentru această ţară. Vreau să le mulţumesc domnului Ciolacu, domnului Ciucă, dar trebuie să îi mulţumesc şi pentru primul an de guvernare, pentru colegii cu care am fost la guvernare, pentru Florin Cîţu şi Dan Barna. Mulţumim.Acum câteva zile încă credeam că în România vom putea vorbi, în sfârşit, despre respectarea cuvântului dat, despre angajamentele politice onorate, că vom putea vorbi de verticalitate şi de onoare şi sunt convins că doar prin aceste valori esenţiale începe restabilirea încrederii pierdute între societate şi cei care conduc statul român. Da, acest mesaj ar fi fost necesar într-un moment dificil, într-o perioadă cu provocări multiple. Nu a fost să fie. Încă o şansă uriaşă ratată. Execuţia cu premeditare a unui partener credibil, echilibrat şi responsabil, a fost pusă în practică extrem de zgomotos şi prost”, a declarat Kelemen Hunor, de la tribuna Parlamentului.
El a adăugat că cei din UDMR sunt supăraţi pentru că PNL şi PSD au aruncat valorile precum seriozitate, profesionalism în noroi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Da, nu neg suntem supăraţi. Suntem supăraţi când vedem cum aceste valori despre care vorbeam sunt aruncate în noroi. Cum să nu fim supăraţi când vedem că profesionalismul, seriozitatea, predictibilitatea, transparenţa decizională, munca făcută cu responsabilitate nu contează deloc. Prin umilirea celuilalt, prin lipsa de demnitate, prin nerespectarea cuvântului dat nu se poate construi absolut nimic. Sigur, supărarea va trece, dar rămâne un gust amar şi o lipsă de încredere. Domnule prim-ministru desemnat Marcel Ciolacu, despre programul de guvernare pot să fac doar o singură remarcă. Nici nu aţi depus jurământul şi deja mai multe deziderate din programul de guvernare sunt îndeplinite. Felicitări. Sunteţi cel mai de succes Guvern din istoria României. Aşa se întâmplă când lucrezi programul de guvernare cu copy paste şi nici nu citeşti ce ai preluat. Despre lista Cabinetului ce să vă zic? Am doar o singură rugăminte. Dacă cineva din viitorii membri ai Guvernului are o legătură mai specială cu Contele Brukenthal să îi trimită şi salutul nostru”, a completat liderul UDMR.
Acesta le-a transmis liberalilor că îi lasă în grija PSD şi îi vede extrem de relaxaţi şi mulţumiţi acum că au reuşit să pună mână pe portofoliile Dezvoltare şi Mediu.
„Stimaţi colegi liberali, după ce aţi reuşit să puneţi mâna şi pe Dezvoltare şi pe Mediu, vă văd extrem de mulţumiţi şi relaxaţi. Vă şi înţeleg. Aţi muncit enorm şi cu multe sacrificii pentru acest lucru. După acest rezultat fulminant vă lăsăm în grija PSD-ului. Domnule prim-ministru desemnat Marcel Ciolacu, aveţi grijă de PNL. Sunteţi un magician politic extrem de talentat. Aveţi grijă să nu se trezească. E adevărat că nu a trecut încă pericolul de a te culca sănătos şi de a te trezi mort. Domnule premier desemnat bănuiţi şi dumneavoastră, ştiu şi eu, că dacă se vor trezi vă vor lăsa singuri. Eu mai am încredere în dumneavoastră, domnule prim-ministru desemnat fiindcă ştiu că n-aţi vrut să vindeţi Ardealul. Ştiam acest lucru când alţii v-au acuzat absolut gratuit. Şi tot de la dumneavoastră am înţeles în aceste zile explicaţia pentru acea acuzaţie de acum 3 ani, când v-am întrebat acum câteva zile de ce ar trebui să renunţăm la ambele ministere unde am avut miniştri buni şi vreau să le mulţumesc lor pentru cei doi ani şi jumătate, mi-aţi dat un argument care m-a lăsat perplex. Răspunsul era în felul următor – «că aşa e în politică»”, a completat Kelemen Hunor.
El a reiterat faptul că cei din UDMR nu sunt ipocriţi şi astfel nu vor vota deloc la învestirea Guvernului Ciolacu.
„Da, în sfârşit, stimaţi colegi, nu putem vota acest Guvern. Nu putem vota nici împotriva acestui Guvern, pentru că nu suntem ipocriţi. În Executiv sunt oameni cu care am colaborat ani de zile şi relaţiile interpersonale nu dispar nici din cauza lăcomiei unora, nici din cauza erorilor strategice ale altora. Parlamentari UDMR vor spune prezent, dar nu votez”, a conchis Kelemen Hunor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.