Un fost vicepreşedinte de Consiliu Judeţean care se declară ”un produs al PSD”, un om de afaceri, un fost preşedinte de CJ, fostul secretar general adjunct al Cabinetului Orban, fost primar declarat în incompatibilitate, şi un senator despre care presa a relatat că ar apărea într-un dosar la DNA, printre cei pe care judeţul Teleorman îi trimite în Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Unul dintre reprezentanţii PSD Teleorman în Camera Deputaţilor va fi Florin Piper-Savu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în mandatul trecut. În vârstă de 41 ani, Piper-Savu este profesor titular la şcoala Mihai Eminescu Roşirii de Vede, unde predă educaţie fizică şi sport şi consideră că „lucrul, munca cu elevul, modelarea psihică a copiilor este una care îţi aduce satisfacţii atunci când eşti implicat sută la sută, când eşti devotat meseriei”. 
Florin Piper-Savu este membru PSD de peste 20 de ani şi se află la al patrulea mandat de consilier judeţean.
„Mă pot considera un produs, dacă vreţi, al PSD. Sunt în acest partid, dincolo de doctrină, pentru oamenii care au compus şi au condus acest partid de-a lungul timpului, dar şi în prezent. (...) De-a lungul timpului n-am avut un scop în sine şi nu mi-am condiţionat prezenţa la PSD în a obţine vreo sinecură sau în a obţine vreo funcţie publică. Lucrurile au venit pas cu pas”, a declarat Piper într-un interviu acordat în campania electorală pentru alegerile parlamentare.
El susţine că merge în Parlament cu gândul de a nu dezamăgi. 
„Mă urmăreşte gândul să nu dezamăgesc, mă urmăreşte gândul să fiu de folos judeţului Teleorman şi cetăţenilor care m-au trimis în Parlamentul României şi îi asigur că voi face tot ceea ce pot şi ce stă în puterea mea ca cei patru ani  de parlamentar să nu reprezinte pentru ei, dar şi pentru mine, o dezamăgire, ba, din contră, să fie patru ani de succes, patru ani în care să pot să-mi aduc aportul pentru bunăstarea şi dezvoltarea judeţului Teleorman” a mai declarat politicianul în acelaşi interviu. 
Ce-l de-al doilea deputat de Teleorman din partea PSD este omul de afaceri Paul Stancu. A lucrat 17 ani in sectorul public, iar din 1993 lucrează în sectorul privat, în domeniul construcţiilor, având calitatea de administrator sau asociat în societăţi comerciale. Cunoscut în politica locală drept unul dintre finanţatorii PSD şi om de afaceri cu numeroase contracte cu autorităţile publice, Paul Stancu a declarat, într-un interviu în campania electorală, că a avut lucrări în toate localităţile din judeţul Teleorman şi multe contracte pe fonduri europene. În acest context, el a susţinut că a decis să candideze pentru că ştie cu ce probleme se confruntă autorităţile locale. 
„În judeţul Teleorman nu există, nu există localitate în care să nu fi făcut un obiectiv. Şi am văzut cu ce se confruntă autorităţile locale, adică gen primarii, da... am văzut câte nedreptăţi se pot face din punct de vedere că foarte multe localităţi sunt vitregite, adică nu există ca o localitate să o dezvolţi să aibă absolut tot ce trebuie şi avem la momentul ăsta localităţi, nu au apă nu au canal, nu mai vorbesc de asfaltarea uliţelor comunale” declara Stancu într-un interviu în campania premergătoare scrutinului din 6 decembrie,
Paul Stancu este membru PSD din 1996 şi a mărturisit că prima tentativă de a candida pentru un mandat în Parlament a fost în 2000. 
„Prima tentativă  de a merge în Parlament a fost în 2000 şi conducerea respectivă de atunci mi-a spus: «nu-ţi mai... poţi să performezi în construcţii» şi din acest motiv nu am plecat la acea vreme. A doua tentativă de a intra în politică mai bine a fost în 2004, dar nu vreau să dezvolt acuma, unii prieteni ştiu foarte bine ce puteam să fac atunci. Altă tentativă de a pleca în Parlament – în 2004 nu de a pleca în Parlament, a ocupa o funcţie în administraţie. În 2012 iar mi s-a propus şi iar am refuzat, ştiind că încă mai am pe plan profesional multe lucruri de rezolvat. Am mulţi copii, am sute de copii, adică aceste lucrări eu le-am văzut ca şi cum ar fi un copil al meu, un copil care-l cresc cu mare grijă, îl duc la maturitate şi la un moment dat el devine util societăţii. Deci tentative au fost mai multe de a ocupa funcţii administrative sau.. şi acum am considerat că e momentul” explică viitorul deputat.
Paul Stancu în caracterizează drept „un profesionist, un om foarte bun şi un caracter cinstit” pe preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, trimis în judecată în dosarul Belina, el spunând că se bazează pe colaborarea cu acesta.
Senator din partea PSD Teleorman va fi Ionel Dănuţ Cristescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. 
Cristescu a trecut în declaraţia de avere din anul 2018 suma de 19.000 de lei primită de el sub formă de „dar moţ” , la tăierea moţului copilului şi alţi 19.000 primiţi de soţia sa sub aceeaşi formă. 
Tot în 2018, Cristescu declara că are două credite ipotecare în valoare totală de peste 300.000 de lei, dar şi o datorie de 120.000 de lei, contractată în 2016 de la o persoană fizică. Un an mai târziu datoria de 120.000 de lei a dispărut din declaraţia de avere a fostului preşedinte a CJ Teleorman. În 2019, Cristescu nu a trecut nimic la capitolul „bunuri înstrăinate în ultimele 12 luni” iar la venituri a trecut salariul său de preşedinte al CJ Teleorman, care a fost, în acel an, mai mic decât datoria care nu mai apare în declaraţia de avere, la care se adaugă salariul de sub 43.000 de lei pe an al soţiei şi alocaţiile copiilor. 
Deputat PNL de Teleorman va fi Costel Barbu, secretar general adjunct în guvernul condus de prim-ministrul Ludovic Orban şi unul dintre apropiaţii fostului premier.
Fost membru PDL, Costel Barbu a fost primar al comunei Suhaia din 2008 până în anul 2015, când a fost demis în urma unei decizii definitive de incompatibilitate.  În iunie 2013 Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul edilului, care era la Primărie şeful soţiei sale, Polexia Georgiana Barbu, angajată referent la Impozite şi Taxe Locale, Control Comercial şi Urbanism, cei doi aflându-se, conform ANI, în raporturi ierarhice directe. nefiind respectate prevederile legale potrivit cărora „nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I”.. În 2015 ÎCCJ a constatat incompatibilitatea în cazul lui Barbu, acesta rămânând fără mandat prin ordin al prefectului., dar continuând să lucreze în primărie 
Senatorul PNL Eugen Pârvulescu obţine un nou mandat în camera superioară a Parlamentului, după ce a dechis lista din judeţul Teleorman a liberalilor. Presa a vehiculat numele lui Pîrvulescu în legătură cu un dosar în care politicianul ar fi oferit un autoturism de lux unui primar PSD din Teleorman pentru ca firma sa să obţină un contract.
”În perioada 2010-2014, Mărcuşanu Emilian, în calitate de primar al comunei Olteni, judeţul Teleorman, a direcţionat ilegal către firme controlate direct sau indirect de Pîrvulescu Eugen, mai multe contracte de achiziţie publică, pentru care nu au fost respectate prevederile OUG 34/2006” scria anul trecut gsp.ro, citând un document al DNA. Acuzaţia la adresa lui Pârvulescu ar fi cea de cumpărare de influenţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.