Preşedintele Comisiei speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, a declarat joi, după vizita la Parlament a prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, că legile justiţiei vor fi puse în concordanţă cu deciziile CCR, astfel încât ultimele observaţii incluse în MCV să fie rezolvate, iar Mecanismul să fie închis. Iordache a spus că în cadrul Comisiei speciale s-a ţinut cont de opiniile Comisiei de la Veneţia, afirmând, totuşi, că nu a fost solicitat punctul de vedere al acesteia, dar se va discuta dacă este nevoie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Eu cred că a fost o întâlnire bună şi prin luările de cuvânt am făcut o serie de precizări. Din punctul nostrul de vedere, am precizat următoarele lucruri: deciziile CCR sunt general obligatorii şi, în ceea ce priveşte legile justiţiei, le vom pune în concordanţă cele trei legi cu deciziile CCR, iar în ceea ce priveşte MCV, vom depune toate eforturile, toţi cei care suntem implicaţi, de la Parlament, Guvern sau alte instituţii, astfel încât acele observaţii care au fost cuprinse în ultimul raport în acest an să poată fi finalizată şi să închidem MCV”, a spus Florin Iordache.

El a precizat că Timmermans s-a arătat dispus ca specialiştii CE şi Parlamentul român să găsească cele mai bune soluţii în ceea ce privelte Justiţia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Şi-a exprimat întreaga disponibilitate ca, prin conlucrare între specialişti din partea Comisiei, cât şi parlamentarii din partea Parlamentului, toate acele observaţii şi toate acele condiţionalităţi care ţin de Parlament împreună să găsim cele mai bune soluţii. Cred că, prin acest dialog, toate acele observaţii sau toate acele disfuncţionalităţi au fost lămurite”, a continuat Iordache.

Deputatul PSD a susţinut că s-a ţinut cont de opiniile Comisiei de la Veneţia, afirmând că expertiza acesteia este necesară.

„Fără îndoială am şi ţinut cont de opiniile Comisiei de la Veneţia şi acum, şi în viitor. S-a spus chiar foarte clar că expertiza Comisiei de la Veneţia este necesară. Dacă vă uitaţi şi în observaţiile şi motivările CCR se precizează dacă este necesar sau unde nu este necesar, dar fără îndoială şi până acum, dar şi în perioada următoare vom ţine cont de observaţiile Comisiei de la Veneţia”, a spus el.

Întrebat cum s-a ţinut cont de punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, dacă acesta nu a fost solicitat, Florin Iordache a răspuns: “Nu am făcut acest lucru, vom discuta în Comisie. Dacă este necesar (...) punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, fără îndoială îl vom solicita”.

„Toate modificările pe care noi le-am făcut (la legile justiţiei – n.r.) nu au venit în contradicţie cu deciziile Comisiei de la Veneţia şi în deciziile CCR nu avem modificări care să intre în contradicţie cu hotărârile Comisiei de la Veneţia şi de aceea la acele modificări pe care le-am făcut la legile justiţiei nu am solicitat un punct de vedere. Repet, în viitor sau acolo unde va fi necesar punctual, vom solicita expertiza Comisiei de la Veneţia”, a susţinut Iordache.

De asemenea, chestionat cu privire la îngrijorările exprimate de Frans Timmermans cu privire la un război între între Parlament şi sistemul judiciar, Florin Iordache a spus că nu doreşte deloc un asemenea război.

“S-a spus că nu trebuie să existe un război şi percepţia publică a fost că există un război între Parlament şi sistemul judiciar. În luările de cuvânt ale mele, cât şi alte colegilor mei, s-a precizat foarte clar că, atâta timp cât cele mai importante modificări la toate cele trei legi au venit fie din partea CSM, fie din partea asociaţiilor profesionale, nu ne dorim în niciun caz un război între Parlament şi sistemul judiciar. Datorită acelor amendamente care au venit din partea asociaţiilor profesionale, ne dorim o reală independenţă a Justiţiei şi un neamestec al politicului. Tocmai prin modificările pe care noi le-am făcut, nu există un amestec al politicului şi sunt create toate premisele pentru o independenţă reală a sistemului judiciar”, a afirmat deputatul PSD.

”În toate argumentele pe care noi le-am prezentat, fără îndoială nu există îngrijorări. Răspunsul lui probabil îl va da în conferinţa de presă. Noi am venit cu toate argumentele că statul de drept nu e afectat şi tot ceea ce s-a întâmplat în Parlament nu am făcut decât să redăm Justiţiei locul său şi independenţa Justiţiei este reală, nu numai declarativă. Atâta timp cât politicul nu intervine în niciun fel în sistemul judiciar din România, acesta este marele câştig al acestor trei legi”, potrivit lui Iordache.

Referitor la faptul că CE s-a arătat îngrijorată de parcursul Justiţiei din România, Iordache a spus că „a fost o lipsă de comunicare”.

„A fost o lipsă de comunicare. Şi în spaţiul public, foarte multe dintre măsurile care au fost exprimate, s-a demonstrat că nu sunt reale (...) Asta nu înseamnă că, dacă sunt bine informaţi (oficialii UE – n.r.), prin lipsă de comunicare sau printr-o comunicare în timp real nu s-au putut strecura disfuncţionalităţi. Eu repet, toate acele modificări care suscită sau au suscitat nemulţumire au fost eliminate, iar ceea ce avem noi de făcut, nu numai la aceste legi, este ca legislaţia să fie în concordanţă cu legislaţia europeană, cât şi celelalte legi cu directivele (europene – n.r), cu deciziile CEDO, e un drum pe care trebuie să-l punem în concordanţă”, conchide el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.