Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, joi, pentru News.ro, că reforma pensiilor speciale este un proces care continuă, conform planului şi calendarului, care au fost deja stabilite şi că nu se pune problema sistării sau întoarcerii acestui proces. Reforma pensiilor speciale trebuie să fie făcută, iar ministrul Muncii poartă responsabilitatea întocmirii unui proiect de lege care să îndeplinească toate cererile şi recomandările care au fost deja formulate atât instituţional, cât şi public, a mai spus liberalul, adăugând că ”avem nevoie de soluţii, nu de pretexte, de scuze sau acuze pentru a renunţa la reformele cerute”.
”Reforma pensiilor speciale este un proces care continuă, conform planului şi calendarului, care au fost deja stabilite. Nu se pune problema sistării sau întoarcerii acestui proces, iar orice informaţie care indică aşa ceva este falsă”, a spus reprezentantul PNL.
Ionuţ Stroe a precizat că ”PNRR este cel mai important proiect al României în prezent, iar planul este o sursă consistentă de bani europeni, pe care nu ne permitem să o pierdem, de aceste fonduri depinzând dezvoltarea şi stabilitatea ţării din anii următori”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Reforma pensiilor speciale trebuie să fie făcută, iar ministrul Muncii poartă responsabilitatea întocmirii unui proiect de lege care să îndeplinească toate cererile şi recomandările care au fost deja formulate atât instituţional, cât şi public. Reparaţia morală şi reechilibrarea sistemului de pensii sunt strâns legate de obligaţia atragerii zecilor de miliarde provenite din PNRR. În ambele situaţii avem nevoie de soluţii, nu de pretexte, de scuze sau acuze pentru a renunţa la reformele cerute”, a arătat Ionuţ Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că, ”în loc să pierdem timpul căutând vinovaţi pentru neîndeplinirea acestor obligaţii, trebuie să ne concentrăm eforturile pe găsirea acelor soluţii eficiente care să ducă lucrurile înainte, nicidecum să le oprească”.
”Suntem în punctul în care toţi ochii sunt aţintiţi asupra Ministerului Muncii, care are ca sarcină acest proiect legislativ. Este de la sine înţeles că varianta finală trebuie să fie conformă cu cerinţele Comisiei Europene şi să înglobeze armonios soluţiile furnizate de Banca Mondială, din poziţia de consultant contractat de Ministerul Muncii pentru acest proiect de lege, precum si propunerile ministerelor vizate de reforma sistemului de pensii”, a mai arătat deputatul PNL.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, în urmă cu o zi, că Guvernul de dreapta a ţinut ascuns Planul de Redresare şi Rezilienţă, poate din neglijenţă sau din neştiinţă.
„Nu vă supăraţi, acel Guvern era condus de un premier de dreapta, era un Guvern de dreapta. Eu nu ştiu cum nişte oameni, după ce au ţinut ascuns PNRR de toată lumea, poate au făcut-o din neglijenţă, poate au făcut-o din neştiinţă, asta înseamnă să laşi să nu fie ceva în dezbatere publică. Nu e o decizie politică uşoară, pentru că în spaţiul public este o mare ură împotriva pensiilor speciale, îndreptăţiţă. De ce? Pentru că anumite categorii au găsit oportun să facă nişte excese. Vă dau nişte exemple - faptul că la pensie ai mai mult decât aveai în activitate, faptul că îţi faci calculele pe ultima lună de zile faţă de regulile europene unde se face de obicei pe ultimele 12 luni. Tot felul de modificări legislative, în funcţie de cum a convenit cuiva, a creat un val masiv de ură împotriva acestor pensii. Armata nu poate să aibă pensie specială, Armata are pensie de serviciu. Franţa, Belgia, Germania au lege specială în ceea ce priveşte Armata, ordinea publică şi Serviciile. Mai mult, exagerarea unde a mai fost? Nu poţi să ieşi la pensie la 45 de ani, exact când eşti în maturitatea profesională. Toate aceste lucruri sunt prevăzute în modificare”, a completat Ciolacu.
Liderul PSD a mai afirmat că, săptămâna viitoare, coaliţia are obligaţia de a veni cu anumite amendamente, astfel încât să ne apropiem cât mai mult de îndeplinirea jalonului, pentru că altfel legea trece tacit prin Senat şi nu poate fi modificată. Cum este ea acum, nu este acceptată ca îndeplinire de jalon PNRR”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...