Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat miercuri la Antena 3, după înmânarea celor două scrisori de intenţie privind împrumuturile din partea US Exim Bank pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă, eveniment care a avut în marja celei de-a 27-a Conferinţe a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), de la Sharm El-Sheikh, că după operaţionalizarea lor două reactoare, 3 şi 4 de la Cernavodă, România va deveni independentă energetic, bai mai mult decât atât, vom deveni un exportator net de energie, cel puţin în această regiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Acordul de astăzi semnat de preşedintele Klaus Iohannis este o parte extrem de însemnată a colaborării pe care o avem în domeniul nuclear civil cu americanii. Acest eveniment este unul care ne bucură extrem de mult, pentru că este oi nouă dovadă a legăturii foarte strânse şi a beneficiilor pe care România le are, urmare a parteneriatului strategic cu SUA”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe e precizat că ”cel mai important lucru este că, după operaţionalizarea lor două reactoare, 3 şi 4 de la Cernavodă, România va deveni independentă energetic, bai mai mult decât atât, vom deveni un exportator net de energie, cel puţin în această regiune”.

”Noi suntem şi cu siguranţă ne vom întări prin acest proiect rolul de putere energetică regională”, a mai arătat Ionuţ Stroe.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Sharm El-Sheikh, în Republica Arabă Egipt, după înmânarea celor două scrisori de intenţie privind împrumuturile din partea US Exim Bank pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă, că avem nevoie de securitate energetică, dar securitatea energetică este posibilă numai dacă există disponibilitate energetică.

La eveniment a fost prezent si Reprezentantul Special al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii pentru Climă, John Kerry.

Cele două scrisori de intenţie din partea US Exim Bank vizează un prim împrumut de circa 50 milioane USD, care va sprijini derularea Fazei a doua, de lucrări preliminare, a proiectului Unităţilor 3 şi 4 şi un împrumut ulterior, de 3 miliarde USD, care să sprijine Faza a treia, de construcţie efectivă a proiectului. Documentele au fost înmânate de către Preşedintele US Exim Bank, Reta Jo Lewis, Ministrului român al energiei, Virgil Popescu.

Cele două scrisori de intenţie din partea US Exim Bank vizează un prim împrumut de circa 50 milioane USD, care va sprijini derularea Fazei a doua, de lucrări preliminare, a proiectului Unităţilor 3 şi 4 şi un împrumut ulterior, de 3 miliarde USD, care să sprijine Faza a treia, de construcţie efectivă a proiectului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.