Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi, despre moţiunea de cenzură, că este un blat între corupţi şi extremişti şi nu vor colabora cu trădătorii de ţară, el acuzând AUR că îşi trădează ţara în cele mai grele momente, când lumea întreagă se schimbă în jurul nostru. Ionuţ Moşteanu a mai afirmat că în luna mai, în România se schimbă preşedintele, iar atunci trebuie să se schimbe şi guvernul, adăugând că USR are un plan bine pus la punct şi vor iniţia o moţiune după alegeri, pentru că Marcel Ciolacu trebuie să plece.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nu vom colabora cu trădătorii de ţară. AUR îşi trădează ţara în cele mai grele momente, când lumea întreagă se schimbă în jurul nostru. În aceste momente, AUR se comportă ca braţul ascuns al lui Marcel Ciolacu. Premierul Nordis şi-a găsit salvarea în izolaţionişti. La fel cum George Simion a sperat să îşi găsească salvarea la prezidenţiale cu voturile PSD. Au recunoscut toţi că PSD i-a dat voturi lui Simion. Nu mai este niciun secret. Un blat între corupţi şi extremişti”, a transmis Ionuţ Moşteanu.

El a mai arătat că ”şi unii, şi alţii dispreţuiesc, în realitate, România”.

”Ciolacu şi PSD ne fură, cresc taxele, sunt în fruntea reţelelor de corupţie precum Nordis. Simion şi AUR ne-ar vinde imediat la ruşi, ar scoate România din UE şi din NATO”, a subliniat deputatul USR.

onuţ Moşteanu a mai afirmat că în luna mai, în România se schimbă preşedintele, iar atunci trebuie să se schimbe şi guvernul.

”Avem un plan bine pus la punct, vom iniţia o moţiune după alegeri, pentru că Marcel Ciolacu trebuie să plece. Putem ajunge aici după discuţii serioase cu întreaga opoziţie, inclusiv cu parlamentarii PSD şi PNL care ştiu şi ei că Ciolacu la Palatul Victoriei este cea mai proastă soluţie pentru România. Să nu uităm că peste 155.000 de firme se aflau în dificultate la începutul acestui ani. Avem un număr-record de firme dizolvate în 2024, cel mai mare nivel de după criza din 2008. Există o temere în rândul antreprenorilor, românii continuă să fie sărăciţi, privilegiaţii continuă să îşi tragă şi mai multe privilegii. Aceasta nu e o guvernare care să poată fi respectată”, a anunţat Moşteanu.

”Noi vrem un guvern proeuropean, democratic, un guvern care să reconstruiască România după ce Ciolacu şi PSD au făcut-o praf. Şi nu putem reconstrui România cu trădătorii de ţară de la AUR, cu oamenii lui Călin Georgescu”, mai spune Ionuţ Moşteanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.