Ion Bălan (PNL), preşedinte al Grupului de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României, a declarat vineri despre adoptarea recentă de către Rada Supremă a Ucrainei a Legii privind minorităţile naţionale (comunităţile) din Ucraina că susţine necesitatea ca aspectele care sunt în continuare problematice în textul legii adoptate de Rada din Ucraina să fie remediate cât mai curând prin dialog deschis cu România, pe baza expertizei Comisiei de la Veneţia

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Adoptarea recentă de către Rada Supremă a Ucrainei a Legii privind minorităţile naţionale (comunităţile) din Ucraina a trezit un interes firesc din partea întregii societăţi româneşti. În calitate de preşedinte al Grupului de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României, am urmărit îndeaproape procesul politic şi administrativ care a dus la votul din Radă din 13 decembrie 2022. Suntem conştienţi că ameliorarea cadrului legislativ ucrainean circumscris protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din Ucraina răspunde unei necesităţi obiective, semnalate în repetate rânduri de toţi reprezentanţii comunităţii române din ţara vecină, cât şi de către Parlamentul României”, spune Ioan Bălan. 

El arată că în cursul vizitei la Bucureşti, în perioada 8-10 noiembrie 2022, a delegaţiei Grupului de prietenie cu România din Rada Supremă, a discutat aprofundat pe acest subiect şi a exprimat cu claritate aşteptările noastre privind adoptarea unui text de lege care să stabilească standarde europene în materie de protecţie a drepturilor identitare, inclusiv a celor lingvistice, pe baza unui proces substanţial şi intens de consultare cu reprezentanţii comunităţilor naţionale din Ucraina, inclusiv cu cea română.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”În acelaşi timp, perfecţionarea cadrului legislativ privind drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din Ucraina, precum şi reformarea mecanismelor de implementare a acestuia, reprezintă una din recomandările-cheie formulate de Comisia Europeană în Opinia sa din 17 iunie 2022, care a stat la baza acordării în beneficiul Ucrainei a statutului de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Pe baza îndeplinirii de o manieră sustenabilă şi verificabilă a tuturor acestor recomandări, Statele Membre pot lua o eventuală decizie de deschidere a negocierilor de aderare cu Ucraina. Prin urmare, aducerea la standarde europene a cadrului legislativ în materia protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din Ucraina este o componentă esenţială a agendei europene a Ucrainei, a angajamentelor asumate de autorităţile ucrainene în procesul de integrare în UE”, a arătat deputatul PNL. 

”Îmi exprim dezamăgirea că aşteptările noastre privind derularea unui proces real de consultare cu reprezentanţii comunităţilor naţionale, inclusiv cea română, nu şi-au găsit ecoul potrivit şi aşteptat. Înţelegem pe deplin amplitudinea suferinţei şi a tragediei prin care trece Ucraina şi poporul ucrainean, victime ale războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă şi suntem conştienţi de limitările obiective astfel impuse, dar consider că ar fi putut fi făcute eforturi pentru un dialog pe fond, deschis şi onest cu cei care sunt în primul rând vizaţi de noile prevederi – persoanele aparţinând comunităţilor naţionale din Ucraina, inclusiv cea română. De asemenea, am fost surprinşi de accelerarea nejustificată de factori obiectivi a procesului de legiferare, în condiţiile în care nu existau termene constrângătoare, dinainte stabilite, pentru finalizarea procesului de ameliorare a legislaţiei în domeniu. În aceste condiţii, votul final în Rada Supremă a avut loc înainte de primirea punctului de vedere avizat al Comisiei de la Veneţia. Consider că această opinie, venită din partea unui for cu vastă experienţă în materia standardelor respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, inclusiv ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, ar fi contribuit substanţial la remedierea neajunsurilor din textul votat pe 13 decembrie”, spune Ioan Bălan.

Din această perspectivă, susţinem necesitatea ca aspectele care sunt în continuare problematice în textul legii adoptate, astfel cum au fost semnalate de reprezentanţii comunităţii române şi de MAE român, a cărui poziţie publică o susţinem pe deplin, să fie remediate cât mai curând prin dialog deschis cu aceştia şi cu România, pe baza expertizei Comisiei de la Veneţia, având în vedere şi faptul că legea prevede că va intra în vigoare în termen de 6 luni, mai afirmă Bălan. 

”Ca vecini şi prieteni apropiaţi ai Ucrainei, suntem deschişi pentru utilizarea tuturor canalelor de dialog şi a mecanismelor de cooperare parlamentară pentru identificarea în comun de soluţii adecvate pentru toate aspectele de pe agenda bilaterală cu Ucraina. Rămânem angajaţi în direcţia construirii unei relaţii de încredere, sincere şi solide, orientate spre construirea viitorului nostru european comun. Comunitatea română din Ucraina, ca şi cea ucraineană din România, contribuie nemijlocit la apropierea dintre ţările noastre, la promovarea mai aplicată a proiectelor noastre comune. Suntem astfel datori să construim şi să aplicăm cele mai înalte şi generoase standarde pentru afirmarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor noastre înrudite. Aceasta este o contribuţie absolut necesară la dezvoltarea plenară, în spirit european, a relaţiilor dintre ţările noastre”, mai spune parlamentarul român.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.