Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, cu ocazia ceremoniei de Ziua Pompierilor din România care a avut loc la Cotroceni, că aceştia au vocaţia de salvatori, iar lumea este recunoscătoare „pentru sacrificiile uriaşe făcute astfel încât situaţiile de criză să fie depăşite fără victime şi pagube majore”. El a amintit şi de faptul că i-a decorat pe comandanţii modulelor de pompieri care au participat la operaţiunile de stingere a incendiilor din Franţa şi Grecia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Participăm astăzi la un moment deosebit, pentru a rememora, cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”, devotamentul şi curajul pompierilor militari care în timpul Revoluţiei de la 1848 s-au jertfit pentru apărarea idealurilor de libertate, independenţă şi unitate naţională ale poporului român. Totodată, onorăm sacrificiile pe care pompierii le fac zi de zi pentru a salva semenii aflaţi în pericol. De-a lungul timpului, pompierii şi-au îndeplinit cu abnegaţie misiunile şi au demonstrat că sunt un sprijin stabil şi puternic pentru societatea civilă şi pentru comunităţi. Profesionalismul şi seriozitatea au constituit premisele încrederii de care pompierii se bucură astăzi din partea cetăţenilor. Rolul dumneavoastră a crescut de la an la an, dobândind noi valenţe. De la o instituţie cu un rol principal în stingerea incendiilor, aţi reuşit să vă transformaţi într-o instituţie universală de intervenţie şi salvare, care depăşeşte acum cu mult responsabilităţile pe care le aveaţi în urmă cu trei decenii. Populaţia se bazează mult pe dumneavoastră, indiferent de natura provocării sau a dezastrului care ameninţă comunităţile”, a afirmat preşedintele Iohannis, marţi la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Pompierilor din România, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a mai spus că „ultimii ani au fost marcaţi de creşterea frecvenţei factorilor de risc care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, precum şi de apariţia unor provocări noi, cauzate îndeosebi de schimbările climatice radicale cu care ne confruntăm la nivel naţional şi internaţional”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Evoluţia societăţii creşte exponenţial diversitatea şi amploarea situaţiilor de urgenţă şi, de aceea, este important să acordăm atenţia necesară consolidării sistemului integrat de intervenţie din România, care şi-a demonstrat eficienţa în ultimii ani. Rolul pe care vi l-aţi asumat, alături de celelalte servicii de urgenţă aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, de reprezentanţii societăţii civile şi ai organizaţiilor internaţionale, necesită o adaptare continuă a pregătirii dumneavoastră la nevoile actuale şi o diversificare a echipamentelor din dotare, astfel încât să dobândiţi competenţele şi abilităţile practice necesare gestionării gamei largi de situaţii de urgenţă care pot apărea”, a completat Preşedintele României.

Acesta a vorbit şi despre faptul că va vizita, după ceremonie, un Centru mobil de instruire a populaţiei pentru răspuns la situaţii de urgenţă care este rimul simulator pentru instruirea populaţiei în caz de incendii sau dezastre.

„Pregătirea şi prevenirea sunt instrumente de o valoare incontestabilă în creşterea capacităţii de a face faţă situaţiilor de criză şi de urgenţă, împreună cu buna planificare a activităţilor şi, în final, acordarea asistenţei de urgenţă. Urmează să vizitez la finalul acestei ceremonii Centrul mobil de instruire a populaţiei pentru răspuns la situaţii de urgenţă, primul simulator pentru instruirea populaţiei în caz de incendii sau dezastre. Pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă este esenţială. Un cetăţean care are cunoştinţele pentru a evalua riscurile şi a acţiona corect într-o situaţie limită va şti cum să se protejeze şi să salveze viaţa celor din jur. Întărirea cooperării cu celelalte structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în special cu Forţele Aeriene Române, care au fost un real sprijin în executarea misiunilor internaţionale la care aţi participat, este o necesitate şi o direcţie de acţiune obligatorie pentru dezvoltarea sistemului integrat pe termen mediu şi lung”, a mai explicat şeful statului.

El a vorbit şi despre participarea pompierilor români la acţiunile de stingere a incendiilor în alte state, prin mecanismul de protecţie civilă al UE.

„Participarea dumneavoastră la mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, care s-a materializat prin ajutorul acordat Franţei şi Greciei în vara acestui an, reprezintă un gest de solidaritate faţă de cele două naţiuni. În semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute în ambele misiuni, i-am decorat pe comandanţii modulelor de pompieri care au participat la operaţiunile de stingere a incendiilor din cele două ţări. O contribuţie importantă aveţi şi la graniţa cu Republica Moldova şi Ucraina, unde vă implicaţi activ în gestionarea fluxului de refugiaţi care intră pe teritoriul României, fie prin participarea la operaţionalizarea unor centre de tranzit în localităţi din zona de frontieră, fie prin derularea misiunilor de transport de persoane şi ajutoare materiale. Vreau, totodată, să felicit echipa de prim-ajutor a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, care a participat la prestigioasa competiţie “World Rescue Challenge” şi a obţinut locul I la proba de prim-ajutor medical”, a mai declarat preşedintele Iohannis.

Acesta le-a mai transmis pompierilor români că au „vocaţie de salvatori”.

„Vă suntem recunoscători pentru sacrificiile uriaşe făcute astfel încât situaţiile de criză să fie depăşite fără victime şi pagube majore. Vă îndemn ca, acolo unde vă trimite datoria, să nu uitaţi că nimic nu este mai onorant decât să vă puneţi în serviciul semenilor voştri, să le garantaţi securitatea şi să contribuiţi la păstrarea unui mediu înconjurător sănătos pentru noi şi pentru generaţiile viitoarele! Vă felicit şi vă urez succes în îndeplinirea tuturor misiunilor! La mulţi ani!”, a conchis Klaus Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.