Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, sâmbătă seară, în discursul ţinut la recepţia de Ziua Naţională a României, că ştie că românii îşi pierd încrederea în ”instituţiile statului, în puterea şi în legitimitatea votului”, el făcând apel la autorităţile implicate în gestionarea procesului electoral şi în validarea scrutinelor să nu uite că este imperativ ca rezultatele electorale să se bucure de credibilitate şi să reflecte în mod real opţiunea şi voinţa cetăţenilor. ”Nu votăm nici pentru a sancţiona sau a recompensa pe cineva, ci votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii şi a deschiderii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat”, a transmis Iohannis. El a arătat că ”nu există politicieni perfecţi şi nici personalităţi mesianice care să fie posesoarele unor soluţii miraculoase”. ”Cei care pretind că le au vor produce, mai devreme sau mai târziu, deraierea României de la traseul său profund democratic”, a susţinut Iohannis.
”Anul acesta a fost unul încărcat electoral. Urmează încă două runde de alegeri, parlamentare şi prezidenţiale, momente cruciale care vor defini, mai mult decât la alte scrutine din trecut, direcţia în care va merge România în următorii ani. Rezultatele votului de acum o săptămână ne-au adus însă într-un nou moment de cumpănă. Alegerile de mâine şi cele care urmează nu vor fi numai despre politici şi viziuni de stânga, dreapta sau centru. Nu votăm nici pentru a sancţiona sau a recompensa pe cineva, ci votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii şi a deschiderii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat. Ne aflăm în faţa unei decizii existenţiale şi trebuie să alegem între, pe de-o parte, democraţia şi valorile fundamentale care ne-au ghidat ca naţiune europeană modernă şi, pe de altă parte, izolaţionismul, misticismul extremist şi ura faţă de pluralismul occidental”, a declarat Iohannis, în discursul său.
El a explicat că alegerile parlamentare sunt extrem de importante ”întrucât preşedintele nou ales, oricât de bine intenţionat este, nu poate desemna decât acel premier care va reuşi să coaguleze o majoritate în Parlament”. Astfel, modul în care va arăta această majoritate şi, implicit, viitorul Guvern depinde direct de votul de duminică.
”Ştiu că în urma evenimentelor din ultimele zile simţiţi că vă pierdeţi încrederea în instituţiile statului, în puterea şi în legitimitatea votului, care reprezintă esenţa democraţiei. De aceea, fac un apel la toate autorităţile implicate în gestionarea procesului electoral şi în validarea scrutinelor să nu uite că, înainte de toate, este imperativ ca rezultatele electorale, oricare ar fi acestea, să se bucure de credibilitate şi să reflecte în mod real opţiunea şi voinţa cetăţenilor”, a transmis Iohannis.
El a subliniat că fiecare vot contează şi fiecare cetăţean are un rol esenţial în conturarea viitorului ţării.
”Alegem nu doar oameni care să ne reprezinte, ci şi valorile şi direcţia în care vrem să mergem ca naţiune. România trebuie să îşi consolideze orientarea sa indiscutabilă către valorile europene şi nord-atlantice. Este un parcurs pe care ni l-am asumat şi pe care l-am obţinut cu mari sacrificii, prin tranziţii dureroase. Nu avem voie să uităm că votul este un drept pentru care semenii noştri au luptat, unii plătindu-l cu sânge, în urmă cu 35 de ani. Într-o eră în care vedem o creştere alarmantă a extremismului, a populismului şi a dezinformării, este cu atât mai important să respingem ferm, prin vot în primul rând, discursul fals pacificator, care ascunde de fapt o viziune anti-europeană. Politicienii care îmbrăţişează aceste abordări îşi doresc să dezbine, să creeze rupturi sociale şi răni adânci, adică o societate aflată în totală opoziţie cu cea care reuşea în 1918 să înfăptuiască Marea Unire”, a argumentat preşedintele.
Potrivit acestuia, ”nu există politicieni perfecţi şi nici personalităţi mesianice care să fie posesoarele unor soluţii miraculoase pentru problemele cu care se confruntă cetăţenii”.
”Cei care pretind că le au vor produce, mai devreme sau mai târziu, deraierea României de la traseul său profund democratic. Iar asta înseamnă pentru noi toţi mai puţină libertate, mai multă suferinţă, privaţiuni şi pierderea unor drepturi care acum sunt garantate”, a adăugat Iohannis.
El le-a transmis românilor că viitorul României depinde de fiecare dintre ei.
”România prosperă, unită şi respectată în lume este posibilă doar dacă ne implicăm, dacă ne păstrăm solidaritatea şi dacă muncim împreună pentru un bine comun. În această zi de sărbătoare naţională, vă chem să rememorăm sacrificiile făcute de cei care au crezut în această ţară. De cei care au crezut în România. Să ne amintim că suntem puternici doar când suntem uniţi. Să lăsăm deoparte diferenţele şi să punem pe primul loc binele comun. Avem nevoie de unitate şi de solidaritate pentru a merge mai departe. Vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o în toţi aceşti ani, pentru sprijinul, pentru criticile şi pentru răbdarea dumneavoastră. Dincolo de funcţie, dincolo de responsabilitate, voi rămâne mereu un apărător al valorilor fundamentale care ne definesc ca popor. Aşa arată o naţiune mare, aşa arată o naţiune puternică şi a fost cea mai înaltă onoare şi cea mai de preţ demnitate să fiu Preşedintele României pentru două mandate! De 1 Decembrie, să celebrăm împreună România, cu certitudinea că viitorul ţării noastre va fi unul pe măsura forţei spiritului nostru naţional! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, şi-a încheiat Iohannis discursul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.