Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni, la Tokyo, în prima zi a vizitei oficiale în Japonia, cu preşedintele Camerei Consilierilor din Dieta Japoniei, Hidehisa Otsuji, şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda, evidenţind reperul major reprezentat de semnarea Declaraţiei Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic România-Japonia, programată să aibă loc marţi. Preşedintele Iohannis a precizat că prin semnarea acestui document se deschid noi oportunităţi pentru intensificarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, industrie, cercetare, inovare, educaţie şi cultură. În acest sens, au fost reliefate posibilităţile de cooperare cu Japonia în extinderea programelor de energie nucleară civilă, cum sunt Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi proiectul reactoarelor nucleare mici (SMR). PEş agenda discuţiilor s-a aflat şi situaţia din Ucraina.
”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut luni, 6 martie 2023, la Tokyo, în prima zi a vizitei oficiale pe care o întreprinde în Japonia, întrevederi cu Preşedintele Camerei Consilierilor din Dieta Japoniei, Hidehisa Otsuji, şi cu Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda. În cursul celor două întâlniri, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat reperul major pe care semnarea Declaraţiei Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic România-Japonia, care va avea loc marţi, 7 martie 2023, îl va marca în evoluţia relaţiilor bilaterale de peste un secol dintre cele două state”, transmite Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele României a arătat că lansarea Parteneriatului Strategic reprezintă un moment istoric pe care ţara noastră doreşte să îl pună în slujba prieteniei şi dezvoltării relaţiilor dintre cele două popoare şi a subliniat obiectivul României de a fi un partener de încredere al Japoniei, atât în avansarea cooperării bilaterale, cât şi în plan multilateral, în cadrul ONU, precum şi în relaţia Japoniei cu NATO şi Uniunea Europeană.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că prin documentele care vor fi semnate mâine se deschid noi oportunităţi pentru intensificarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, industrie, cercetare, inovare, educaţie şi cultură. În acest sens, au fost reliefate posibilităţile de cooperare cu Japonia în extinderea programelor de energie nucleară civilă, cum sunt Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi proiectul reactoarelor nucleare mici (SMR).
Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat susţinerea consolidării contactelor româno-japoneze pe linie parlamentară, care înregistrează un ritm ascendent al dialogului.
În ceea ce priveşte situaţia regională de securitate, Preşedintele României a prezentat detaliat sprijinul multidimensional pe care ţara noastră îl acordă Ucrainei încă de la începutul războiului declanşat de Rusia.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis aprecierile României cu privire la implicarea constructivă a Japoniei în sprijinul Ucrainei şi a salutat obiectivul asumat de Japonia, în calitate de Preşedinţie rotativă a G7, de a continua mobilizarea comunităţii statelor care împărtăşesc aceleaşi valori în sprijinul Ucrainei.
Preşedintele României a felicitat, totodată, autorităţile nipone pentru obiectivul ambiţios asumat prin noua Strategie Naţională de Securitate a Japoniei, care vizează consolidarea capabilităţilor de apărare şi atingerea ţintei de 2% din PIB pentru bugetul Apărării în următorii 5 ani.
Preşedinţii celor două Camere ale Dietei Naţionale a Japoniei au transmis aprecierile pentru semnarea Parteneriatului Strategic, evidenţiind că vizita Preşedintelui Klaus Iohannis reprezintă un moment cu o semnificaţie aparte în istoria relaţiilor româno-japoneze.
De asemenea, cei doi înalţi oficiali au subliniat că Parteneriatul Strategic deschide noi oportunităţi de cooperare în domeniile economic, comercial, cercetare şi inovare.
În ceea ce priveşte situaţia de securitate, preşedinţii celor două Camere ale Dietei au accentuat faptul că Japonia şi România împărtăşesc aceeaşi viziune şi abordare şi au transmis aprecieri pentru acţiunile şi eforturile susţinute ale ţării noastre în sprijinul Ucrainei, atât în ceea ce priveşte situaţia refugiaţilor, cât şi pentru facilitarea tranzitului de cereale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.