Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la începutul primei şedinţe a Comisiei prezidenţiale privind proiectul de ţară, că se aşteaptă ca acesta să fie finalizat în aproximativ un an de zile, după ce va trece în prealabil printr-o largă consultare publică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Durata acestui proces nu poate fi foarte scurtă, nu reuşim să elaborăm în câteva săptămâni un astfel de proiect de ţară. Pe de altă parte nici nu cred că e bine să ne întindem ani de zile în discuţii pentru ce vrem. Eu evaluez că vom fi în stare să realizăm în această Comisie documentul primar în aproximativ o jumătate de an, după care obligatoriu urmează o largă consultare şi, cred eu, consensualizare politică. Întregul proces poate fi finalizat în aproximativ un an de zile”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului şi-a exprimat dorinţa ca la finalul întregului proces de elaborare a proiectului de ţară să existe un document care va oferi răspunsuri importante pentru România. ”Eu îmi doresc ca la finalul acestui întreg proces de elaborare a unui proiect de ţară să avem un document strategic care ne dă răspunsuri la întrebările care sunt importante pentru România: ce ne defineşte, cu ce ne identificăm în lume, cu ce ne identificăm în Europa”, a arătat Iohannis.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Aici nu vorbim de un program de guvernare pe 4 ani, nici măcare de o strategie sectorială, aici vorbim de un proiect de ţară care trebuie să fie valabil pentru multă vreme şi toate guvernele care vor veni după acceptarea proiectului de ţară să-şi bazeze programul de guvernare pe acest proiect de ţară. Aşa se lucrează în ţările care au reuşit să construiască democraţii foarte performante, aşa vrem să lucrăm şi noi”, a subliniat şeful statului.

Comisia prezidenţială pentru elaborarea unui proiect de ţară a fost înfiinţată la Palatul Cotroceni şi va fi formată din 24 de membri, atât reprezentanţi ai instituţiilor, cât şi membri independenţi, scopul urmând să fie întocmirea unui document politic care să conţină obiectivele României pe termen mediu şi lung şi care va fi definitivat la mijlocul anului viitor.

Partidele politice şi-au desemnat reprezentanţii în comisia prezidenţială pentru proiectul de ţară, cărora li se vor alătura 10 independenţi şi un reprezentant al Guvernului, activitatea comisiei urmând să fie coordonată de către consilierii prezidenţiali pentru afaceri europene şi economie, Leonard Orban, respectiv Cosmin Marinescu.

Membrii independenţi din comisie sunt Cristian Popa - fost viceguvernator al BNR şi fost vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii; Dan Dungaciu - geopolitician, preşedinte al Fundaţiei Mării Negre; Gabriela Drăgan - profesor la ASE Bucureşti, director general al Institutului European din România; Ioan-Aurel Pop - academician, rector al Universităţii Babeş-Bolyai; Gheorghe Oprescu - profesor la Politehnica din Bucureşti şi fost preşedinte al Consiliului Concurenţei; Lucian Croitoru - consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR; Vasile Puşcaş - istoric, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, fost negociator-şef al României cu Uniunea Europeană; Cristian Pârvulescu - politolog, preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia; Valentin Lazea - economist-şef al BNR; Iulian Chifu - fost consilier prezidenţial, analist de politică externă, profesor la SNSPA Bucureşti.

Acestora li s-a alăturat mai târziu şi Daniela Nemoianu, specialist în drept european în legislaţie fiscală şi în dreptul afacerilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.