Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat despre plângerea penală pe care liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că o va face lui Florin Cîţu din cauza alocărilor pentru administraţiile locale, că„este mai nou un hobby al unora de a mă acuza, de a acuza Guvernul de tot felul de lucruri” şi că acestea „sunt tactici de poziţionare în vederea consultărilor şi formării unui nou Guvern”.
„Este mai nou un hobby al unora de a mă acuza, de a acuza Guvernul de tot felul de lucruri. Sunt tactici de poziţionare în vederea consultărilor şi formării unui nou Guvern. Sunt convins că Guvernul şi premierul Cîţu fac lucrurile exact aşa cum e legal şi corect. Nu am niciun fel de emoţii în această chestiune. Pe de altă parte, e clar că acum în pragul iernii, anumite autorităţi au nevoie de sprijinul Guvernului şi sunt convins că în această perspectivă au fost făcute alocările. Că unii şi alţii nu sunt mulţumiţi probabil e expresia unei frustrări pentru că nu ei sunt acolo la cheia banilor, dar am discutat cu premierul Cîţu şi am primit asigurări că aceste alocări vor fi făcute în corelare cu nevoile autorităţii locale respective”, a declarat Klaus Iohannis la vizita de joi de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă (CNE) cu ocazia aniversării a 25 de ani de la punerea în funcţiune a Unităţii 1.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că formaţiunea pe care o conduce va iniţia plângeri penale care îi vizează pe toţi demnitarii implicaţi în decizia Guvernului de a aloca bani ”discreţionar” către primării, din Fondul de Rezervă şi îl acuză pe Florin Cîţu că şi-a plătit funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Iohannis şi Cîţu au decis că, dacă nu trăiţi într-o comunitate condusă de un liberal, veţi suferi de frig, sărăcie şi foame! Au alocat 80% din banii pentru administraţia locală către localităţi cu primari PNL şi UDMR. Cîţu şi-a plătit functia la Congres, dar restul românilor, peste 70%, au fost pedepsiţi! Iohannis şi Cîţu tocmai i-au condamnat la frig, cu spitale şi şcoli închise!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.