Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, răspunzând unei întrebări referitoare la faptul că USR condiţionează o colaborare cu PNL de numirea altui premier decât Ludovic Orban, că Ludovic Orban rămâne prima variantă de premier, calificând drept ”poveşti de campanie” relaţia tensionată dintre cele două partide în contextul votului pentru numirea lui Florin Iordache la Consiliul Legislativ.
Liderul deputaţilor USR Cătălin Drulă a scris miercuri pe Facebook că, dacă liberalii vor o majoritate cu USR, va fi nevoie de un premier care trece testul onestităţii şi loialităţii, test pe care Ludovic Orban l-a picat prin micniunile spuse la adresa USR cu privire la votul din Parlament pentru numirea lui Florin Iordache la Consiliul Legislativ.
El a afirmat că miercuri, ”Ludovic Orban, prin minciunile la adresa USR, a picat grav acest test”

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.