Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, în cadrul evenimentului Topul Naţional al Firmelor, că este nevoie de un parteneriat între stat şi medoul de afaceri care să ducă la proceduri mai simple de plată a impozitelor, la evitarea controalelor şi reglementărilor excesive, în paralel cu reducerea nivelului evaziunii fiscale.
Klaus Iohannis a remarcat evoluţiile pozitive din acest an ale economiei româneşti, însă a apreciat că sunt necesare noi măsuri de stimulare a mediului de afaceri.
”Există multe aspecte ale mediului de afaceri românesc care trebuie îmbunătăţite. Şi aici mă refer, în principal, la latura administrativă şi birocratică a interacţiunii dintre mediul de afaceri şi stat. Nu este suficient să spunem că România este competitivă din punct de vedere fiscal, prin nivelul cotei unice de 16%. Trebuie ca şi plata impozitelor să se facă simplu, uşor, fără ca statul să impună reglementări şi controale excesive. Avem nevoie de claritate şi disciplină în relaţia dintre stat şi contribuabil, şi trebuie să lucrăm împreună la un asemenea parteneriat, care să însemne regândirea relaţiei dintre stat şi cetăţean”, a afirmat Iohannis, precizând că este necesară şi reducerea evaziunii fiscale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Iohannis a evocat nivelul de creştere economică cu 5,2% în primul semestru şi creşterea investiţiilor străine directe cu 19% pe primele opt luni ale anului, ca semne favorabile pentru dezvoltarea României.
”Aceste cifre sunt încurajatoare, mai ales prin faptul că motoarele creşterii economice s-au multiplicat. Evoluţiile recente ne arată că nu doar motorul consumului s-a accelerat, ci şi componenta investiţională a economiei, chiar dacă mare parte din investiţii, în special în cazul IMM-urilor, se fac încă din surse proprii, de obicei, pe seama profitului. De aceea trebuie gândite politici şi făcute eforturi ca mediul de afaceri să beneficieze de o infrastructură financiară mult mai permisivă, care să susţină proiectele de investiţii, atât prin bănci, cât şi prin atragerea de capital de pe pieţele financiare”, a declarat şeful statului.
El a apreciat că este nevoie ca fondurile băncilor să nu fie direcţionate, în principal, către finanţarea statului pentru acoperirea deficitului, ci în economia reală, pentru investiţii care să creeze locuri de muncă şi să aducă venituri mai mari pentru români.
”Aş dori să menţionez două obiective majore pe care România trebuie să le urmărească în perioada următoare: modernizarea şi extinderea infrastructurii, pe de o parte, concomitent cu îmbunătăţirea calităţii mediului de afaceri şi reducerea evaziunii fiscale. Doresc să vă asigur şi doresc să îi asigur pe români că voi discuta despre aceste obiective concrete atunci când va veni momentul să desemnez pe viitorul prim-ministru al României”, a mai spus preşedintele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.