Preşedintele Klaus Iohahnis a afirmat miercuri seară, la Ploieşti, că românii nu au nevoie ”de lozinci şi de ceremonii fără substanţă”, el susţinând că ”progresul unei naţiuni se produce atunci când în centrul preocupărilor decidenţilor politici se află cetăţeanul, cu problemele sale, care impune cele mai potrivite reglementări”.
Prezent miercuri seară la Ploieşti, unde participă la dezbaterea Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploieşti”, găzduită de Universitatea Petrol-Gaze, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa concenputlui de ”oraş smart”, despre care a spus că ”are un potenţial uriaş de a transforma cu adevărat România într-o ţară prosperă”.
În acest context, Iohannis a arătat că la celebrarea a o sută de ani de la Marea Unire românii nu au nevoie de ceremoni fără substanţă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Este un moment simbolic cum nu se poate mai potrivit pentru a pune bazele unor proiecte concrete, ancorate în viziunea şi tehnologiile viitorului, care au potenţialul de a schimba cu adevărat faţa ţării noastre pentru cel puţin următorul secol. Cred că la 100 de ani de la Marea Unire, nu avem nevoie de lozinci şi de ceremonii fără substanţă, ci avem nevoie, în primul rând, de fapte. (…) Progresul unei naţiuni se produce atunci când în centrul preocupărilor decidenţilor politici se află cetăţeanul, cu problemele sale, care impune cele mai potrivite reglementări.
Iar oraşele smart tocmai spre astfel de aspecte se orientează, propunându-şi să folosească tehnologiile moderne pentru a îmbunătăţi viaţa cotidiană a oamenilor” a afirmat şeful statului în discursul ţinut la UPG Ploieşti.
Klaus Iohannis a subliniat că ”există o serie de îngrijorări la nivelul oamenilor de afaceri cu privire la aşa-zisa reformă fiscală impusă recent de PSD” şi că măsurile fiscale recent adoptate ”au creat incertitudini de natură să afecteze încrederea investitorilor”.
Iohannis a mai afirmat că implementarea conceptului de oraş smart nu se poate face de către câţiva politicieni şi angajaţi din sistem, fiind nevoie de colaborare cu mediul universitar, cu cercetătorii şi cu societatea civilă.
”Transformarea într-un oraş inteligent presupune cunoştinţe şi abilităţi variate şi complexe, dar şi planificare pe termen lung, imposibil de gestionat doar de câţiva funcţionari sau oameni politici. Spun mereu că administraţia publică devine mai eficientă şi mai performantă prin dialog şi lucru în echipă, în parteneriat strâns cu cetăţenii, cu actorii economici, cu universităţile, dar şi cu societatea civilă. Comunicarea şi cooperarea aduc expertiza pe care administraţia nu o poate deţine, oricât de modernă şi de profesionistă ar fi, dar şi la un nivel sporit de transparenţă şi implicare civică, şi de acestea avem mare nevoie” a mai spus Klaus Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.