Preşedintele Klaus Iohannis a elogiat eforturile românilor pentru a preveni răspândirea coronavirusului concluzia sa fiind: ”Împreună am salvat vieti. Aşa arată o naţiune puternică şi unită”. Preşedintele a a avertizat că dacă situaţia se va înrăutăţi, nu va ezita să declare din nou starea de urgenţă. În opinia lui Iohannis, sănătatea, educaţia, administraţia, sistemele ignorate atâţia ani şi căpuşate, trebuie să fie priorităţile autorităţilor. Preşedintele a mai subliniat că astăzi se declară starea de alertă şi sunt institute toate reglementările obligatorii prin care vor fi menţinute măsurile de prevenţie

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi este ultima zi în care România se mai află în stare de urgenţă. Suntem la finalul a două luni dificile, în care cei mai mulţi dintre dumneavoastră, majoritatea covârşitoare, aţi respectat cu stricteţe restricţiile instituite de autorităţi. Aţi stat în case, aţi renunţat să vă mai vedeţi familia şi prietenii, v-aţi schimbat cu totul întreaga viaţă punând mai presus nu doar sănătatea voastră, dar şi pe a celorlalţi. Printr-un efort naţional, am reuşit să stopăm răspândirea rapidă a epidemiei şi să limităm semnificativ numărul de victime. Dumneavoastră, dragi români, sunteţi eroii acestui efort naţional. Vă mulţumesc pentru toate sacrificiile pe care le-aţi făcut! Acum, când încheiem cele două luni de stare de urgenţă şi tragem linie, putem spune cu toată certitudinea: Împreună am salvat vieţi! Aşa arată o naţiune puternică şi unită! Şi la fel de puternici şi uniţi trebuie să continuăm şi în lunile următoare, pentru că lupta cu acest virus nemilos este departe de a se fi încheiat.”, a declarat preşedintele.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Şefu, statului a prezentat datele referitoare la numărul de îmbolnăviri şi la situaţia celor aflaţi în spitale, precum şi la numărul de teste:  16.247 de cazuri de îmbolnăvire, cu 245 de cazuri noi de ieri până astăzi, ceea ce arată un trend epidemiologic în uşoară scădere; numărul de cazuri vindecate - 9.053 astăzi - este mai mare decât cel al cazurilor active, şi anume astăzi 6.148; b 225 de pacienţi se află internaţi în secţiile de tratament intensiv; la începutul stării de urgenţă, în România capacitatea zilnică de testare a fost de 704 teste pe zi. Astăzi, prin efortul concertat al autorităţilor, capacitatea de testare a crescut progresiv, am ajuns la un număr de 10.643 de testări pe zi. Până la această dată, în România au fost efectuate 277.804 teste.

El a mulţumit din nou cadrelor medicale.

”Vreau să mulţumesc încă o dată medicilor şi personalului medical pentru eforturile extraordinare din toată această perioadă! Protejarea cu prioritate a cadrelor medicale prin dotarea cu celeritate cu echipamente şi materiale sanitare - măşti de protecţie, combinezoane, mănuşi, echipamente medicale şi substanţe dezinfectante - a fost esenţială în lupta cu răspândirea virusului. România, din păcate, a fost foarte puţin pregătită pentru a face faţă unei crize. În rezerva statului nu am găsit, aşa cum ar fi fost normal, toate materiale necesare într-o situaţie de urgenţă. Am fost nevoiţi să identificăm rapid soluţii şi iată că am reuşit ca, într-un timp foarte scurt, să achiziţionăm tot ce era nevoie.”, a declarat preşedintele.
 

El a afirmat că situaţia din această perioadă a oferit indicii pentru ce a însemnat eşecul din ultimii 30 de ani în fundamentarea unui stat eficient. ”Nu este prima dată când spun că cea mai importantă reformă de care România are nevoie este reconstrucţia statului. Este un obiectiv ambiţios, care nu se poate realiza în patru ani, dar este obligatoriu să începem resetarea pentru a putea dezvolta ţara noastră. Sănătatea, educaţia, administraţia, sistemele ignorate atâţia ani şi căpuşate, trebuie să fie priorităţile noastre. Dacă aceste sisteme nu sunt puternice, statul se îndoaie. În plus, în această perioadă ne-am confruntat şi cu o legislaţie aproape inexistentă, în orice caz insuficientă pentru o situaţie de criză. A trebuit să ne descurcăm pe baza a două-trei acte normative adoptate destul de neglijent în urmă cu 20 de ani”, a susţinut preşedintele.

El a afirmat că în trei decenii, nu s-a construit în România o legislaţie coerentă, prin care statul să poată face faţă inclusiv unei epidemii extinse, iar ”Guvernul este obligat să se adapteze permanent la puţinele resurse legislative pe care le are la dispoziţie, în timp ce în Parlament politicieni vechi şi retrograzi au încercat să dărâme şi modestele instrumente pe care le aveam la dispoziţie”.

”Am văzut de altfel chiar zilele trecute cu câtă iresponsabilitate unii parlamentari erau gata să facă aproape inoperabilă şi legea privind starea de alertă. Această situaţie nu mai poate continua! Legislaţia trebuie croită într-un mod coerent, astfel încât să permită intervenţia rapidă a statului. Într-o situaţie de urgenţă ori de alertă, Guvernul, indiferent de culoarea politică, este cel care trebuie să ia măsuri imediate pentru că el are instrumentele executive pentru a le pune în practică rapid atunci când se impune”, a afirmat Iohannis.
Preşedintele a anunţat că vineri va fi instituită starea de alertă.
”De mâine intrăm într-o nouă etapă, pentru că încetarea stării de urgenţă nu echivalează, din păcate, cu finalul epidemiei. Din punct de vedere medical, avem ceva semnale pozitive, dar trebuie să conştientizăm cu toţii că pericolul reprezentat de acest virus este departe de a fi trecut. Ce am făcut până acum s-a dovedit eficient şi am reuşit să ţinem epidemia sub control. În continuare sunt însă necesare măsuri pentru revenirea la o viaţă mai apropiată de normalitate, dar în aceleaşi condiţii de maximă siguranţă. Astăzi, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă declară starea de alertă şi va institui toate reglementările obligatorii prin care vor fi menţinute măsurile de prevenţie. Am văzut discuţii în spaţiul public legate de intrarea în vigoare a noii legi privind starea de alertă abia de luni, iar unii politicieni, care se dovedesc total iresponsabili, alimentează ideea de vid legislativ. Dragi români, nu vor urma trei zile fără reguli şi restricţii! ”, a anunţat Iohannis, menţionând că nu vor exista trei zile fără măsuri, referindu-se la intrarea în vigoare a Legii referitoare la măsurile din timpul stării de alertă, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
”Avem cadrul necesar pentru ca inclusiv în următoarele trei zile să avm diferite măsuri”, a afirmat Klaus Iohannis, adăugând că distanţarea socială, munca de acasă - unde este posibil - respectarea normelor de igienă sunt esenţiale pentru a controla în continuare epidemia.

”Fără aceste măsuri şi reguli, fără responsabilitatea fiecăruia dintre noi, lucrurile pot uşor degenera. Şi vreau să fiu foarte clar: Dacă situaţia se va înrăutăţi şi datele vor arăta un număr galopant de infectări, care va duce la supraaglomerarea spitalelor, atunci nu voi ezita să declar din nou stare de urgenţă! Să nu compromitem, aşadar, tot ce am realizat până acum cu mari sacrificii! COVID-19 este o boală greu de combătut tocmai pentru că oamenii îi pot infecta pe ceilalţi fără să dezvolte simptome şi fără să fie conştienţi de riscul pe care îl reprezintă pentru semenii lor. Această particularitate a bolii, care nu ne permite să ştim sigur cine e infectat şi cine nu, arată cât de important este să purtăm toţi măşti în spaţiile publice”, a explicat preşedintele.

”Nimeni nu poate spune cu precizie când vom depăşi această pandemie. Ce ştim însă cu siguranţă este că depinde de fiecare dintre noi să facem ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a conchis el.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.