Şeful statului Klaus Iohannis îl va primi marţi la Palatul Cotroceni pe preşedintele Israelului Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei de stat pe care acesta o efectuează în România, a transmis Administraţia Prezidenţială. Discuţiile între cei doi vor viza cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, cât şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două ţări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Vizita de stat a Preşedintelui israelian se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cea mai recentă întrevedere între cei doi şefi de stat având loc cu prilejul participării Preşedintelui României la Forumul Mondial privind Memoria Holocaustului de la Ierusalim, din ianuarie 2020, urmată de discuţii telefonice în lunile martie şi iunie 2020.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vizita Preşedintelui Reuven Rivlin reflectă soliditatea relaţiei bilaterale, precum şi faptul că Statul Israel rămâne un partener cheie, cu valenţe strategice, al României în Orientul Mijlociu.
 
Discuţiile cu Preşedintele Statului Israel se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul aniversării, la 11 iunie 2021, a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Statul Israel.
 
Cu prilejul convorbirilor oficiale, vor fi abordate, de asemenea, cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două state.
 
O atenţie deosebită va fi acordată situaţiei din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv stadiului Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia de securitate din regiune în urma evoluţiilor recente, urmând a fi abordate şi alte teme de actualitate de pe agenda regională şi cea internaţională”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.