Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după şedinţa CSAT, că a fost făcută o analiză completă a situaţiei de securitate din regiune. ”Trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu”, a afirmat preşedintele, adăugând că actuala criză creată de Rusia este despre securitatea întregului spaţiu euro-atlantic. Preşedintele a exprimat disponibilitatea României de a găzdui o prezenţă aliată crescută, iar autorităţile române sunt în contact cu autorităţile franceze şi americane, care şi-au exprimat disponibilitatea de a contribui la sporirea prezenţei aliate în ţara noastră. Şedinţa a avut ca teme situaţia de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO şi măsuri privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei.
”Astăzi am făcut o analiză completă a situaţiei de securitate din regiune, inclusiv din punctul de vedere al implicaţiilor militare, economice şi energetice, dar şi din perspectiva migraţiei necontrolate. România are peste 600 de kilometri de frontieră comună cu Ucraina şi trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu posibil. Actuala criză de securitate creată de Rusia nu este doar despre Ucraina, nu este doar despre securitatea regională la Marea Neagră şi nici măcar doar despre securitatea europeană, ci este despre securitatea întregului spaţiu euroatlantic”, a afirmat preşedintele.
De aceea, în aceste momente este important ca la nivelul NATO şi al Uniunii Europene să dăm dovadă de unitate şi solidaritate.”, a subliniat preşedintwele.
El a precizat că România are peste 600 km de frontieră comună cu Ucraina şi trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu posibil.
”Actuala situaţie creată de Rusia nu e doar despre securitatea europeană, ci este despre securitatea întregului spaţiu euro-atlantic. De aceea e important ca la nivelul UE şi NATO să dăm dovadă de solidaritate”, a afirmat Iohannis.
Klaus Iohanis a precizat că demersurile Rusiei reliefează posibilitatea folosirii forţei la adresa Ucrainei.
”Escaladarea tensiunilor şi consolidarea masivă a prezenţei militare a Federaţiei Ruse în proximitatea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre afectează securitatea şi stabilitatea internaţionale. Aceste demersuri ale Rusiei reliefează posibilitatea folosirii forţei împotriva Ucrainei, cu toate consecinţele care pot decurge de aici.
De asemenea, acţiunile recente ale părţii ruse, prin propunerile înaintate în luna decembrie, încearcă să modifice în mod inacceptabil parametrii arhitecturii europene de securitate”, a declarat preşedintele Iohannis.
El a afirmat că în CSAT a fost analizată o gamă întreagă de acţiuni potenţiale, de la atacurile cibernetice, până la folosirea dezinformării şi a propagandei.
”A fost un schimb de evaluări care a inclus, cum este şi firesc, elementele care au reieşit din coordonarea noastră aprofundată şi constantă cu aliaţii şi partenerii atât în cadrul NATO, cât şi în cadrul Uniunii Europene. România a susţinut şi continuă să susţină abordarea actuală de la nivel euroatlantic. Am fost foarte activ implicaţi din punct de vedere diplomatic în adoptarea deciziilor la nivel aliat şi european, prin prisma poziţionării noastre geografice şi a interesului strategic pe care România îl are în stabilitatea Vecinătăţii Estice a NATO şi a Uniunii Europene”, a susţinut Klaus Iohannis.
În opinia sa, dialogul diplomatic trebuie să aibă un rol primordial în detensionarea situaţiei actuale şi este important ca acesta să continue.
”Aături de aliaţii şi partenerii noştri, am transmis şi continuăm să transmitem mesaje clare, care să sublinieze ataşamentul nostru pentru apărarea principiilor fundamentale şi a valorilor spaţiului euroatlantic din care facem parte, precum şi a principiilor şi normelor de drept internaţional. Totodată, reiterăm susţinerea pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi a celorlalţi parteneri estici, precum şi pentru consolidarea rezilienţei acestora. Trebuie însă să fim pregătiţi şi pentru scenariul în care partea rusă va refuza să continue calea dialogului”, a precizat Klaus Iohannis.
El a sublibiat că actuala criză dovedeşte o dată în plus ceea ce a spus constant la nivel aliat încă de la începutul primului său mandat: ”consolidarea prezenţei Aliate pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în ţara noastră, este foarte importantă pentru stabilitatea regională, dar şi pentru securitatea Alianţei în ansamblul său şi a cetăţenilor din statele aliate”.
El a salutat din nou mesajele clare transmise inclusiv public de către Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, şi de către Preşedintele Emmanuel Macron cu privire la disponibilitatea Statelor Unite şi a Franţei – parteneri strategici ai României – de a spori prezenţa în ţara noastră, ca parte a răspunsului aliat la evoluţiile de securitate din regiune.
”Aceste demersuri sunt rezultatul eforturilor pe care eu personal şi membri ai Guvernului le-am depus, inclusiv în cadrul discuţiilor directe pe care le-am avut în ultima perioadă. Am spus-o constant şi repet că suntem gata să găzduim o prezenţă aliată crescută pe teritoriul nostru”, a ţinut să precizeze Klaus Iohannis, spunând că autorităţile române sunt în contact cu cei doi aliaţi pentru a stabili concret modalităţile de realizare pe teritoriul nostru a prezenţei militare a celor doi parteneri.
În paralel, la nivelul Uniunii Europene, sunt discutate sancţiuni care ”vor avea consecinţe masive şi costuri serioase pentru Federaţia Rusă, dacă aceasta va iniţia acţiuni agresive împotriva Ucrainei”.
”Este vorba despre o plajă extinsă de sancţiuni sectoriale şi individuale, demersurile de pregătire a acestora fiind accelerate în ultima perioadă”, a adăugat Iohannis.
El a anunţat că în CSAT au fost decise mai multe măsuri.
”În acest sens, am decis în şedinţa CSAT o serie de măsuri importante. Voi da, din motive lesne de înţeles, doar câteva exemple, având în vedere sensibilitatea tematicii. Cum ar fi continuarea demersurilor concrete pentru creşterea prezenţei Aliate şi a SUA pe teritoriul României, ca măsură de întărire a securităţii statului român. Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor continua planificarea, la nivel interinstituţional, pentru gestionarea eventualelor intrări de refugiaţi pe teritoriul nostru şi pentru a fi pregătiţi să gestionăm efectele negative ale situaţiei de securitate în domeniile economic, energetic şi financiar-bancar.
De asemenea, vor fi urgentate procedurile de revizuire a proiectelor de lege referitoare la securitatea naţională cuprinse în Planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024”, a anunţat preşedintele.
Conform lui Iohannis, şeful Statului Major a prezentat în CSAT un plan de măsuri care vine în completarea, în continuarea planurilor deja existente, armonizate cu NATO, şi care vor avea ca rezultat o pregătire corespunzătoare a României pentru orice scenariu. Acest plan a fost aprobat de CSAT.
”România, ca membru al NATO, care este cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, se bucură în prezent de toate garanţiile de securitate şi nu este cazul ca vreun cetăţean al României să se teamă. Îi asigur pe cetăţenii României că suntem angajaţi împreună cu aliaţii şi partenerii noştri să discutăm, să decidem şi să punem în practică cele mai eficiente măsuri pentru siguranţa noastră, a tuturor”, a conchis Klaus Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.