Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că delegaţia FMI i-a prezentat în cadrul întâlnirii de joi o serie de "îngrijorări bine motivate" în urma misiunii de evaluare şi şi-a exprimat speranţa că Executivul va ţine cont de ele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Recunosc că discuţiile au fost într-o tonalitate foarte sobră şi delegaţia FMI mi-a prezentat câteva îngrijorări bine motivate. Ei sunt la sfârşitul misiunii de evaluare şi mi-au spus că aceleaşi lucruri le-au transmis şi premierului şi ministrului de Finanţe. Eu sper foarte mult că se va ţine cont de aceste chestiunii", a spus el.

Preşedintele a afirmat că mai multe detalii vor trebui să dea reprezentanţii Guvernului şi cei ai FMI.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit joi, la Palatul Cotroceni, vizita delegaţiei FMI, şeful misiunii Fondului în România, Reza Baqir, arătând necesitatea continuării luptei anticorupţie, precum şi a unor politici economice sănătoase, care să consolideze creşterea economică din ultimii ani, în contextul în care actualul cadru fiscal-bugetar prezintă „o serie de riscuri şi vulnerabilităţi”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.