Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, referindu-se la afirmaţiile liderului PSD Liviu Dragnea care a vorbit despre documentele obţinute de jurnaliştii de la Rise Project ca despre "golănii" făcute de unii procurori cu preşedintele, că nu are niciun fel de legătură cu documentele şi că nu ştie ce conţin.
"Contrar celor vehiculate de unii mincinoşi, nu ştiu ce-i cu aceste valize. Nu am niciun fel de legătură, nu ştiu ce-i în ele. Însă înţeleg că jurnaliştii care au primit aceste documente vor arăta ce este în valiză", a declarat preşedintele.
Întrebat dacă instituţiile statului ar trebuie să se sesizeze în urma dezvăluirilor făcute în baza documentelor obţinute de jurnaliştii Rise Project, Iohanni a precizat că evaluarea aparţine instituţiilor abilitate.
"Asta vor evalua instituţiile respective, nu pot să le dau lecţii de aici", a afirmat el.
Jurnaliştii Rise Project au difuzat luni o primă serie de documente referitoare la Tel Drum, la Liviu Dragnea şi la apropiaţi ai acestuia, documente despre care au spus iniţial că s-ar fi aflat într-o valiză "găsită în zona rurală din Teleorman".
Ulterior, întrebat despre documentele privind Tel Drum, Liviu Dragnea le-a replicat jurnaliştilor: ”Nu mă interesează golăniile făcute de unii procurori cu preşedintele României”.
”E o prostie, e o disperare, probabil ca să acopere şi scandalul în jurul domnilor Lazăr. Numai că acest scandal nu poate fi îngropat”, a susţinut liderul PSD.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.