Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la cel de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei anunţat de preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, printre care se numără interzicerea importului de petrol rusesc în alte state, că România sprijină această propunere, iar Guvernul României lucrează la soluţii sustenabile care pot fi puse în practică într-un termen rezonabil de scurt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Propunerea făcută de Comisie este una pe care o sprijinim. Această propunere prevede un aşa numit phase out, adică o renunţare graduală, în următoarele şase luni, la importul de petrol rusesc. Tematica nu este nouă. Despre renunţarea la importurile de petrol şi gaz rusesc se discută de multă vreme şi noi ne-am pregătit pentru această discuţie. Guvernul lucrează la soluţii sustenabile care pot fi puse în practică într-un termen rezonabil de scurt. Avem variante şi aceste variante evident că sunt în discuţie şi chiar unele sunt în concretizare. România va fi pregătită şi va face faţă, dacă în final se hotărăşte această abordare”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o declaraţie comună de presă cu omologul german, miercuri la Palatul Cotroceni. 

Preşedintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, a afirmat că Germania mai are 15% dependenţă de petrolul rusesc, iar aceste cote se restrâng.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Aveţi dreptate, o mare parte a resurselor de energie, economia germană le-a luat în trecut din Rusia. Cotele se restrâng vizibil şi în prezent, dacă îmi amintesc ultimele cifre, la petrol la aproximativ 15% de dependenţă, astea sunt ultimele cifre ale Ministerului Economiei. 15% dependenţă de Rusia. Este o cifră care s-a redus drastic, iar guvernul federal deja cu privire la această reducere a dependenţei şi în cadrul negocierilor celui de-al şaselea pachet de sancţiuni, care negociază şi un embargo al petrolului, nu ştiu exact care sunt propunerile şi care prevăd termene diferite de trecere pentru statele care încă depinde de petrolul rusesc. Însă cred că se va ajunge ca, la cel de-al şaselea pachet de sancţiuni, să se concretizeze în următoarele zile”, a explicat preşedintele Germaniei.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei în urma războiului declanşat în Ucraina. Astfel, Uniunea Europeană propune interzicerea totală a importurilor de petrol rusesc, într-un mod organizat, prin eliminarea treptată a livrărilor de petrol brut în termen de şase luni şi produse rafinate până la sfârşitul anului. De asemenea, UE elimină Sberbank şi alte două bănci importante din Rusia din sistemul financiar global SWFIT, interzice difuzarea a trei televiziuni importante ruseşti în interiorul Uniunii şi realizează o listă de ofiţeri, militari de rang înalt şi alte persoane care au comis crime de război în Bucea şi care sunt responsabili pentru asediul inuman al oraşului Mariupol. Von der Leyen a vorbit şi despre reconstrucţia Ucrainei şi a propus elaborarea unui pachet de ajutor menit să aducă investiţii masive care să răspundă nevoilor şi reformelor necesare, deoarece PIB al ţării va scădea cu până la 35%-50% doar anul acesta.

Mai multe despre situaţia din domeniul energiei în contextul crizei din Ucraina, puteti afla la evenimentul News.ro ”Energy Road - Energie la tine acasă”, joi, 5 mai, începând cu ora 10.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.