Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut joi, în cadrul ceremoniei de decorare a unor profesori şi instituţii de învăţământ din diaspora, cu ocazia Zilei Limbii Române, că aceasta reprezintă unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăptuirea Marii Uniri, iar el, în calitate de dascăl, ştie că şcoala modelează caractere. De asemenea, preşedintele a spus că "o şcoală performantă, cu dascăli dedicaţi, formează oameni demni şi corecţi, care lasă în urma lor o lume mai bună”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“În anul în care celebrăm Centenarul, Ziua Limbii Române, pe care o sărbătorim în mod oficial la 31 august, are o încărcătură emoţională deosebită. Limba română a reprezentat unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăptuirea Marii Uniri şi a rămas liantul cultural şi spiritual care ne leagă de România, indiferent unde ne aflăm, în ţară sau în afara graniţelor”, a susţinut preşedintele în discursul său.

Preşedintele le-a mulţumit profesorilor şi reprezentanţilor instituţiilor din diaspora pentru că susţin învăţarea limbii române în afara ţării.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Distinşi profesori de limba română din străinătate şi distinşi reprezentanţi ai instituţiilor care susţin învăţarea limbii noastre în afara ţării, vă mulţumesc pentru contribuţia dumneavoastră! Sunteţi cei care insuflaţi tinerelor generaţii dragostea de ţară, păstrând, prin intermediul limbii, legătura esenţială cu România. Totodată, datorită dumneavoastră, cetăţenii străini au acces la limba şi la cultura noastră. Predarea şi învăţarea limbii române, ca limbă maternă sau străină, sunt instrumentele principale de transmitere a identităţii şi valorilor româneşti”; a mai spus Iohannis.

De asemenea, aceasta a spus că, în calitate de dascăl, ştie că şcoala modelează caractere, iar cei educaţi pot lăsa în urma lor o lume mai bună.

“Vă felicit pe toţi pentru oportunităţile pe care le creaţi pentru românii din afara ţării, prin organizarea de întâlniri periodice, care au devenit o parte importantă şi apreciată a vieţii în comunităţile de români de pretutindeni. Ca dascăl, iubesc şcoala şi ştiu că ea modelează caractere şi dezvoltă personalitatea, sădind în suflete şi în minţi acele valori şi virtuţi care fac o societate puternică şi prosperă, aşa cum îmi doresc să fie România. O şcoală performantă, cu dascăli dedicaţi, formează oameni demni şi corecţi, care lasă în urma lor o lume mai bună”, a adăugat şeful statului în discursul său.

Klaus Iohannis a spus că acesta este şi motivul pentru care a iniţiat proiectul «România Educată», prin care îşi doreşte să fie promovat un sistem de educaţie bazat pe valori şi pe o viziune clară, cu un parcurs predictibil pentru toţi copiii.

“Doar astfel le permitem copiilor să-şi atingă întregul potenţial şi să contribuie, cu talentul şi munca lor, la dezvoltarea unei societăţi din care să nu ne mai dorim să plecăm ci, dimpotrivă, în care să năzuim să ne întoarcem cât mai grabnic. O societate care să-i preţuiască pe cei care folosesc corect limba română, apreciind şi respectând tot ce ne leagă de bogata noastră moştenire culturală”, a conchis el. 

Preşedintele a decorat joi mai mulţi profedori şi instituţii de învăţământ din diaspora, cu ocazia Zilei Limbii Române.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.