Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că va continua criza energetică, precizând că trebuie să fim conştienţi de faptul că această dependenţă de gazul şi de petrolul rusesc trebuie să se schimbe, menţionând însă că aceste schimbări nu se vor produce de pe o săptămână pe alta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Aceste decizii afectează deja România şi afectează întreaga Uniunea Europeană şi afectează, în fond, întreaga lume. Criza energetică nu a fost urmare a războiului pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei, ci s-a întâmplat în pregătirea acestui atac, însă, din păcate, ea va continua. Trebuie să fim foarte conştienţi de faptul că această dependenţă masivă de gazul şi petrolul rusesc trebuie să se schimbe, însă schimbările nu se vor produce de pe o săptămână pe alta, fiindcă o bună parte din gaz şi petrol vine pe ţeavă, cum se spune. Or, aceste conducte nu pot fi înlocuite foarte repede. Avem o platformă comună creată de Comisia Europeană pentru achiziţia de gaz, de exemplu. Acelaşi lucru se va întâmpla probabil şi pentru petrol, pentru a găsi surse alternative”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la Madrid. 
El a precizat că preţurile la energie la nivel mondial au crescut semnificativ şi vor creştere în continuare.  
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Toată lumea lucrează la asta, însă şi furnizorii sunt conştienţi, furnizorii de gaz şi de petrol, că aici este de făcut o afacere bănoasă. Rezultatul este că toate preţurile la nivel mondial au crescut semnificativ şi, aşa cum arată lucrurile acum, vor creşte în continuare. Deci cred că trebuie, din păcate, să vă spun că aceste lucruri ne vor afecta şi ne vor afecta pe termen mai lung. Este inevitabil ca aceste materii prime să devină mai scumpe până când sigur găsim rute alternative, furnizori alternativ, căi de aprovizionare alternative viabile, care atunci la momentul respectiv, automat vor duce la o stabilizare a preţului. Dacă vom avea vreodată o scădere a preţului la energie, este o chestiune care deocamdată e discutată de teoreticieni. În practică, din păcate, lucrurile sunt scumpe şi vor rămâne scumpe”, a mai afirmat preşedintele Iohannis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.