Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Constanţa, la ceremonia de deschidere a noului an universitar, că pentru a avea "o ţară ca afară", sintagmă pe care o auzim de multe ori, este nevoie în primul rând de universităţi ca afară, care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea. El a mai spus că i-ar plăcea dacă universităţile ar ajuta la demontarea diverselor mituri nefondate, între care cel conform căruia prea mulţi tineri merg la facultate, când, de fapt, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al tinerilor de 30-34 de ani care au terminat studii superioare, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie încurajată existenţa unor universităţi cu grave probleme de management doar de dragul statisticii.
Preşedintele a spus că a ales să vină la Constanţa pentru că este un centru universitar important, iar ofiţerii de marină civilă şi militară sunt exemple elocvente ale pregătirii de înalt nivel pe care o primesc aici.
"Aşa cum se ştie, universităţile nu pregătesc doar buni profesionişti – fie ei angajaţi sau antreprenori. Ele au rolul de a forma buni cetăţeni şi de a contribui la dezvoltarea statului de drept pe baze sustenabile. De foarte multe ori auzim sintagma «vrem o ţară ca afară». Se poate! Dar, pentru a avea «o ţară ca afară» avem nevoie în primul rând de universităţi ca afară. Universităţi care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea în toate activităţile lor", a afirmat Iohannis.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a spus că i-ar plăcea dacă universităţile ar ajuta la demontarea diverselor mituri nefondate pe care încă le regăsim în spaţiul public, unul dintre ele fiind cel conform căruia prea mulţi tineri merg la facultate. De fapt, România este pe ultimul loc din Uniunea Europeană din punctul de vedere al tinerilor de 30-34 de ani care au terminat studii superioare, iar acest lucru afectează competitivitatea ţării noastre şi, implicit, bunăstarea noastră, a tuturor, a arătat Iohannis.
El a spus că acest lucru nu înseamnă însă că trebuie să încurajăm existenţa unor universităţi cu grave probleme de management educaţional doar de dragul statisticii şi, de asemenea, nu trebuie neglijată dezvoltarea unor rute profesionale, pe model dual, care să reprezinte o alternativă reală şi cu recunoaştere socială şi materială.
"Avem nevoie de înalţi specialişti, dar şi de meseriaşi bine calificaţi. Sunt lucruri care ar fi bine să se dezbată mai des în spaţiul public şi poate chiar şi în Parlament. Pentru a putea lupta împotriva ignoranţei, pentru a putea deveni un reper moral şi o ancoră a statului de drept, universităţile româneşti trebuie să aibă o reputaţie solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate. Ani de-a rândul, această credibilitate a fost zguduită de o serie de scandaluri de plagiat", a afirmat preşedintele la ceremonia de deschidere a noului an universitar.
El a spus că şi astăzi se găsesc scuze pentru a nu avea o bază de date publică a lucrărilor de doctorat şi, de de asemenea, nu există o soluţie permanentă pentru acreditarea şcolilor doctorale.
"Toate aceste probleme pot afecta credibilitatea diplomelor absolvenţilor noştri pe plan internaţional, punându-i în dezavantaj chiar pe tinerii care au depus eforturi considerabile pentru a-şi finaliza studiile cu succes. Nu este de acceptat să ne batem joc de eforturile lor, din dorinţa de a proteja reputaţia personală a unui număr de indivizi care şi-au dorit o carieră sau un titlu academic pentru care nu au fost realmente pregătiţi. Nu este drept ca un brevet românesc să nu fie pus pe picior de egalitate cu unul din Europa de Vest. Din fericire, există deja eforturi vizibile ale universităţilor pentru a elimina problemele de verticalitate existente în mediul academic, de la utilizarea softurilor anti-plagiat, la iniţiative locale de publicare a tezelor la nivel de instituţie. Pe toţi aceia care fac asemenea demersuri îi susţin şi îi încurajez să meargă mai departe pentru însănătoşirea vieţii academice", a mai arătat Klaus Iohannis.
El a mai spus că, pe măsură ce ţara noastră se dezvoltă, o parte din activitatea academică poate fi sprijinită prin încurajarea şi atragerea tinerilor talentaţi către universităţile româneşti şi că pentru a face din învăţământul superior românesc un mediu cu adevărat atractiv trebuie simplificate procedurile birocratice şi procesele administrative.
Preşedintele a mai spus că insistă pe ideea de predictibilitate deoarece nu ne mai putem permite transformarea tuturor ideilor năstruşnice despre educaţie în acte legislative care nu au nicio legătură unele cu altele şi cu atât mai puţin cu o strategie mai amplă în domeniul educaţiei şi cercetării.
"Cred că România ar putea deveni un reper relevant pe harta globală a educaţiei numai prin centre universitare unite, aşa cum se încearcă la Constanţa prin aducerea la un loc a liceelor şi colegiilor naţionale, universităţilor comprehensive, militare sau de profil maritim, într-o strânsă colaborare cu autorităţile locale şi cu mediul privat", a adăugat preşedintele.
Klaus Iohannis a ajuns la ceremonia care a avut loc în Piaţa Ovidiu din Constanţa cu câteva minute înainte de ora 11.00, a fost primit de către primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, şi a urcat pe scena special amenajată. Şeful statului a salutat mulţimea, care l-a aplaudat, apoi oficialităţile prezente. Ceremonia a fost deschisă de primarul oraşului, care a spus că este pentru prima oară când cele trei universitati din Constanţa deschid anul universitar împreună, momentul având loc în anul când sunt comemoraţi două mii de ani de la moartea poetului Ovidiu.
În piaţă s-au aflat câteva mii de persoane – studenţi, prieteni, dar şi rude ale acestora. Este pentru al doilea an consecutiv când deschiderea anului universitar are loc în Piaţa Ovidiu, la evenimentul din 2016 fiind prezente Universitatea Ovidius şi Universitatea Maritimă, acestora adăugându-li-se în acest an şi Academia Navală “Mircea cel Bătrân”. Traficul în zona evenimentului a fost restricţionat încă de luni dimineaţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.