Preşedintele Klaus Iohannis a decarat miercurui că nu ar fi existat se pare bani pentru majorarea pensiilor nici în condiţiile în care nu am fi avut această epidemie şi criză economică şi că e regretabil că PSD nu a înţeles nimic de aici şi continuă să dea impresia unor persoane că s-ar fi putut mai mult.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Nu ar fi existat se pare bani nici în condiţiile în care nu am fi avut această epidemie şi criză economică. Acum s-a restrâns bugetul considerabil. Totuşi, şi eu, şi premierul şi ceilalţi membri din Guvern şi-au dorit o creştere şi s-a realizat. Atâta s-a putut, atâta s-a realizat. Noi ne dorim aceste lucruri, dar toată lumea trebuie să înţeleagă că bugetul ţării nu poate permite tot ce ne dorim. E regretabil că PSD nu a înţeles nimic de aici şi continuă să dea impresia unor persoane că s-ar fi putut mai mult. Nu s-ar fi putut mai mult. Aceste încercări ale PSD de a corecta ceva ce nu se poate, adică finanţele ţării, e pur şi simplu jalnică, o abordare populistă, electoralistă care nu le face cinste”, a răspuns preşedintele, întrebat în legătură cu documentul făcut public de ministrul Finanţelor Florin Câţu, în  care fostul ministrul social-democart Eugen Teodorovici vorbea despre riscurile pe care le implică majorarea pensiilor cu 40% şi cerea Guvernului PSD „să evite cheltuieli suplimentare” dar şi „reanalizarea calendarului” de implementare a Legii pensiilor
Întrebat despre legea bugetului de stat pentru 2021 şi dacă va promulga o lege care să prevadă tăieri sau îngheţări de venituri, preşedintele a răspuns: „Nu s-a vehiculat niciodată vreo tăiere de salarii sau de pensii. Asta este o prostie pesedistă aruncată în spaţiul public din motive electorale. Nu are nimeni de gând aşa ceva. Este  evident că e de preferat ca bugetul pentru anul viitor să fie discutat şi aprobat de noul parlament şi nu ade acest parlament unde vede nişte abordări total neprincipiale şi neconforme cu realitatea. Nu se discută despre tăieri de salarii şi pensii. Este exclus aşa ceva.  Noi ne pregătim pentru an de creştere, nu an de reducere”.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.