Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale 1/2011 care vizează procedura de numire a directorilor şi directorilor adjuncţi interimari ai unităţilor de învăţământ preuniversitar, în situaţia vacantării funcţiilor. Prin conţinutul normativ, unele dintre reglementările legii menţionate nu îndeplinesc standardele de calitate a legii, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament, argumentează şeful statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
„Art. I pct. 4 din legea transmisă spre promulgare prevede că, la art. 246 din Legea nr. 1/2011, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), care stabileşte faptul că, în lipsa cadrelor didactice care deţin calitatea de membru în corpul naţional de experţi în managementul educaţional, pot fi numiţi în funcţia de director sau director adjunct cadre didactice titulare definitive în învăţământ care nu sunt membre ale corpului naţional de experţi în managementul educaţional, în cazul vacantării funcţiilor de director sau director adjunct al unităţilor de învăţământ. Totodată, în legătură cu procedura de desemnare de către consiliul de administraţie a cadrului didactic care va prelua funcţia de director interimar, Art. I pct. 9 din legea transmisă la promulgare, referindu-se la modificarea art. 258 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 1/2011, stabileşte că prevederile art. 246 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
Menţionăm că alin. (3) al art. 246 din Legea nr. 1/2011 prevedea: „Pot ocupa funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare numai cadrele didactice membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional”. Prin urmare, dispoziţiile mai sus menţionate ale alin. (4), nou introdus prin legea reexaminată, constituie o excepţie de la această regulă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cu toate acestea, precizăm că alin. (3) al art. 246 din Legea nr. 1/2011 a fost abrogat la data de 31 mai 2021, prin dispoziţiile art. I pct. 1 din OUG nr. 41/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. În aceste condiţii, considerăm că raportarea la o dispoziţie legislativă abrogată creează o situaţie normativă confuză, destinatarii normei fiind în dificultate atunci când trebuie să identifice norma juridică aplicabilă, ceea ce duce la o stare de insecuritate juridică. Însă, securitatea juridică a persoanei este un concept în considerarea căruia legiuitorul are obligaţia să asigure stabilitatea legislativă şi exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în condiţii optime.
Având în vedere aceste aspecte, considerăm că legea supusă reexaminării nu îndeplineşte standardele de calitate a legii stabilite la art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care acesta trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune.
Art. I pct. 9 din legea supusă reexaminării dispune preluarea conducerii interimare a instituţiei de învăţământ de către un cadru didactic titular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finalul anului şcolar. Însă, actul normativ nu reglementează situaţia în care termenul stabilit, respectiv finalul anului şcolar, nu este respectat. Astfel, considerăm că, prin neclaritatea normei se poate ajunge la situaţia tergiversării organizării concursului de ocupare a funcţiilor de conducere şi, implicit, la permanentizarea interimatului, în condiţiile în care legea nu prevede un termen limită până la care se poate organiza concursul naţional de ocupare a funcţiilor de director sau director adjunct.
De asemenea, analizând noile modificări operate în cuprinsul Legii nr. 1/2011, rezultă că legea transmisă la promulgare nu prevede dacă dispoziţiile sale se aplică inclusiv mandatelor interimare de director sau director adjunct în curs sau doar situaţiilor de vacantare apărute după intrarea legii în vigoare, ceea ce este de natură să afecteze claritatea normei, aceasta fiind lipsită de previzibilitate în aplicare. În acest sens, amintim prevederile art. 24 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora «Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări»”, precizează preşedintele Iohannis, în cererea de reexaminare transmisă Legislativului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.