Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, de la USR a acuzat miercuri că, deşi avem recomandarea EMA şi deşi există semnate contractele cu unul dintre furnizori pentru 2022, livrarea vaccinului pentru copii este întârziată în România, iar testarea în şcoli este acum blocată pentru că statul român a organizat o licitaţie cel puţin discutabilă. Ea mai spune că Guvernul a preferat să împartă fondul de rezervă discreţionar primăriilor şi acum să crească pensii speciale, în loc să investească pentru a preveni complicaţiile la copiii din România care vor trece printr-un nou val de infectări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În noiembrie, Asociaţia Europeană a Medicamentului (EMA) recomanda administrarea vaccinului anticovid la copiii cu vârsta între 5-11 ani. Spania, Italia, Franţa şi alte ţări europene administrează vaccin copiilor din luna decembrie. Germania vaccinează din decembrie copiii vulnerabili. Canada a autorizat vaccinul pentru copii încă din luna noiembrie, iar în Statele Unite s-a publicat planul de vaccinare a copiilor din octombrie şi a început vaccinarea din luna noiembrie”, a scris Mihăilă pe Facebook. 
 
Ea precizează că, între timp, există din ce în ce mai multe studii care confirmă faptul că trecerea prin infecţie covid la copii poate favoriza apariţia diabetului de tip 1, iar ”asta înseamnă tratament cu insulină pe toată durata vieţii”. 
 
”La noi, deşi avem recomandarea EMA, deşi există semnate contractele cu unul dintre furnizori pentru 2022, livrarea vaccinului pentru copii este întârziată. Asta deşi nu am avut aproape deloc restricţii de sărbători, am trimis copiii la şcoală încă din 3 ianuarie şi avem o rată mică de vaccinare la adulţi. Şi să nu uităm, testarea în şcoli este acum blocată pentru că statul român a organizat o licitaţie cel puţin discutabilă”, spune fostul ministru.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Potrivit fostului ministru al Sănătăţii, ”motivele invocate nu pot fi luate în serios, iar faptul că nu a existat prevedere bugetară pentru dozele de vaccin pentru copii nu poate fi o scuză, în contextul în care anul trecut am avut buget separat şi contract cu acelaşi furnizor”.
 
”Şi trebuie luat în calcul şi faptul că Guvernul poate să dea bani din fondul de rezervă pentru cheltuieli noi, "neprevăzute". Dar, Guvernul a preferat să împartă fondul de rezervă discreţionar primăriilor şi acum să crească pensii speciale. Pentru asta există buget, pentru a preveni complicaţiile la copiii din România care vor trece printr-un nou val de infectări nu există”, mai acuză Ioana Mihăilă. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.