INTERVIU: Traian Ungureanu: Am ajuns în situaţia paradoxală în care reuşita cea mai de preţ a unui român e să plece din România

Europarlamentarul Traian Ungureanu afirmă, într-un interviu acordat News.ro, că am ajuns în situaţia în care cea mai mare reuşită a unui român este să plece din ţară, iar în opinia sa, plecarea a patru milioane de români este o formă de revoltă care este trecută cu vederea. În ceea ce priveşte clasa politică, europarlamentarul consideră că acesteia îi scade continuu calitatea şi remarcă faptul că, "chiar dacă nu ne-au plăcut, echipele care au făcut PSD, FSN, PD sau PNL erau mult mai bine pregătite şi erau conduse de oameni mult mai capabili decât astăzi". El vorbeşte şi despre presă, despre care spune că "a făcut pasul fatal şi a devenit parte a campaniilor politice, a devenit un partid".

Ungureanu îşi lansează, sâmbătă, la Bookfest volumul ”Proştii Europei”, o colecţie de eseuri despre Europa şi crizele cu care se confruntă, despre presa devenită în opinia sa ”un bordel cu cash” şi acceptarea jocului democratic doar atunci când rezultatele lui ne sunt favorabile, despre toleranţa Occidentului în faţa intoleranţei terorismului.

În interviul pentru News.ro, autorul explică şi de ce a fi critic la adresa UE nu înseamnă să fii anti-UE sau de ce, dacă eşti anti-UE, nu înseamnă că eşti antieuropean şi îşi detaliază sumbra predicţie despre iminenta moarte a democraţiei occidentale atâta vreme cât elitele conducătoare nu îşi vor schimba gândirea şi comportamentul.

Prezentăm integral interviul acordat de Traian Ungureanu agenţiei News.ro:

Reporter: Cine sunt proştii Europei?

Traian Ungureanu: Proştii Europei sunt oamenii nebăgaţi în seamă. Şi sunt destui, din păcate. Să-i luăm pe rând. Mai întâi, oamenii de rând ai societăţilor occidentale, aşadar oamenii din afara a ceea ce numim astăzi elite academice, universitare, artistice, media, politice. Toţi aceşti oameni sunt nebăgaţi în seamă şi, mai mult decât atât, trebuie să sufere consecinţele unor decizii prin care elitele încearcă să impună o nouă dogmă, un nou fel de viaţă, iar riposta acestor oameni, care se restrânge astăzi aproape cu totul la vot, e întâmpinată cu dezaprobare, cu un val de acuzaţii, de rasism, de naţionalism care vin din partea elitei, grupul care încearcă să reeduce societăţile. Asta este în Vest.

În Est, vorbim de alte multe zeci de milioane de oameni, tot oameni de rând în general, care trăiesc sau au parte de alt necaz. În general e vorba de oameni care la ei acasă trebuie să accepte tot soiul de idei, valori care atacă bazele tradiţionale, bazele clasice ale societăţilor est-europene, iar în afara ţării, unde se află foarte mulţi – vorbim de multe milioane de români, polonezi, lituanieni, bulgari – sunt adesea supuşi unui fenomen foarte grav şi trist: e o depeizare, persoane care nu mai aparţin nici Occidentului, nu mai aparţin nici propriei lor ţări.

Sunt oameni care muncesc extrem de mult şi adeseori trebuie să se limiteze, să-şi restrângă părerile şi rostirile de teama de a nu călca pe bec. Ei sunt proştii Europei, ei sunt oamenii, sunt societăţile nebăgate în seamă, ignorate şi supuse unui proces nedrept şi abuziv de reeducare.

Reporter: Aşadar sintagma ”proştii Europei” nu este o etichetă aplicată elitelor europene în raport cu reacţia lor în faţa terorismului islamic?

TRU: În acest caz, putem vorbi mai degrabă de groparii Europei. Pentru că islamizarea şi apoi valul de terorism care izbeşte periodic în toate marile oraşe occidentale sunt întâmpinate de aceşti oameni cu o reacţie stranie, o reacţie bizară, ilogică. Mesajul lor este: noi suntem vinovaţi, nu cei care ne ucid, trebuie să ne ferim de la a-i provoca, jigni sau întărâta pe cei care ne ucid pe noi sau copiii noştri. Iar de vină pentru tot ce se întâmplă în Europa sunt, bineînţeles, valorile tradiţionale şi culturale ale Occidentului.

Valorile care au făcut cea mai mare civilizaţie a lumii şi care acum sunt sub asalt, sunt puse la îndoială şi negate de aceste elite. Prin urmare, dacă vorbim, cu o expresie foarte populară astăzi, de antieuropeni, s-ar putea să-i găsim tocmai la vârf.

Reporter: Cu alte cuvinte, Occidentul este victima propriilor principii?

TRU: În cazul elitelor, e vorba de o reconvertire, de aderenţa la o nouă religie, o nouă dogmă, un nou număr de idei fixe care ţin oarecum de liberalism, dar de un liberalism extrem care spune că, prin definiţie, societăţile occidentale şi patrimoniul lor nu sunt un tezaur, ci sunt o colecţie vinovată de păcate, de abuzuri, de extremisme îndreptate împotriva tuturor celor ce nu sunt europeni.

Cu alte cuvinte, europenii şi civilizaţia europeană sunt vinovaţi de colonialism, de rasism, au devenit mari pentru că au jefuit lumea din afara Europei, iar acum trebuie să se pedepsească singuri. Membrii de rând ai societăţii sunt, în viziunea aceloraşi elite, nişte păcătoşi, nişte înapoiaţi de cele mai multe ori, care ţin cu dinţii de vechile lor valori.

Aşadar, cum zic, principiile care au dat civilizaţia europeană – le cunoaştem cu toţii: egalitatea în faţa legii, dreptul la liberă exprimare, dreptul la critică, identitatea europeană însăşi, valorile religioase – sunt folosite acum împotriva a ceea ce noi numim în continuare Europa şi civilizaţia europeană.

Reporter: Sunteţi foarte virulent împotriva a ceea ce numiţi apatia elitelor în faţa terorismului islamic şi, mai ales, împotriva absenţei măsurilor.

TRU: Sunt măsuri deja cunoscute, nu ar trebui să inventăm nimic nou. Migraţia, de pildă, e o realitate. Nu a apărut azi sau ieri. Dar acolo unde migraţia a existat şi a fost un mare succes, a fost vorba întotdeauna de migraţie controlată. Aceasta este una dintre soluţii. Au practicat-o şi o practică în continuare Statele Unite, exemplul cel mai strălucit de găzduire şi de integrare a migranţilor veniţi din toată lumea. Prin urmare, nu intră oricine bate la uşă, intră numai cei care sunt admişi de noi. Asta-i o soluţie.

Europa a pierdut complet controlul asupra migraţiei şi asupra propriilor frontiere. Frontierele Europei sunt în momentul acesta o ipoteză, ele nu există. Aşa ceva nu există. Mai ales dacă vorbim de frontiera de sud, de-a lungul Mediteranei. E o ficţiune, nu mai există o frontieră europeană. Acolo are loc, migraţie e puţin spus, are loc un transfer de populaţie.

Un val enorm de oameni care se mută pur şi simplu din Asia şi din Africa în număr nelimitat şi nici măcar însoţiţi de pretextul persecuţiei. Se mută în Europa cu o ţintă: ţintesc partea cea mai cărnoasă, păşunea cea mai grasă - centrul de prosperitate al Europei, care e zona vestică, blocul franco-german, plus Benelux, plus Scandinavia. Asta este ţinta invariabilă a acestui val de migranţi. O măsură este controlul asupra migraţiei. Europa nu-l poate face, nici nu-şi propune măcar să-l facă în mod serios.

În al doilea rând e vorba de tratamentul celor care atentează direct şi violent la ordinea din statele europene. La comunităţi de migranţi, uneori la a doua generaţie sau la a treia generaţie care intră în Europa dar nu-i acceptă valorile şi devine o migraţie ostilă. Asta-i deosebeşte, de altfel, de migranţii est-europeni, care nu se duc cu gândul de a dărâma ordinea ţării în care intră. Acolo ar trebui procedat, aşa cum s-a sugerat de multe ori, pur şi simplu cu măsuri drastice, printre care deposedarea de cetăţenie şi expulzarea. Pentru că, altfel, e prea târziu.

Reporter: Arătaţi cu degetul spre Germania ca fiind principala vinovată nu numai a crizei migranţilor, ci şi a celorlalte crize care zguduie Uniunea Europeană: Ucraina, criza euro şamd.

TRU: Germania nu a încetat vreodată să fie marea problemă a Europei. Nu e neapărat un lucru negativ, aş spune probabil că e cea mai importantă, cel mai important stat al Europei continentale. Lucrul ăsta s-a întâmplat şi în bine, dar şi în rău, aşa cum o ştim mai ales din istoria recentă.

De data asta, crizele care au origine germană sunt, în primul rând, criza migraţiei, acolo unde cancelarul Merkel a capitulat pur şi simplu şi a declarat graniţă deschisă în 2015. Rezultatul a fost un milion de migranţi, proces care continuă. Nu trebuie să avem un milion deodată, dar să nu uităm că vorbim de sute de mii anual. Două sute de mii, trei sute de mii, patru sute de mii, e deja enorm. Criza migranţilor are origine germană în mare parte sau a fost, mai degrabă, stimulată de decizii ale guvernului german.

Vorbim apoi de modul în care Germania face sau nu face faţă situaţiei de hegemon european. Realitatea este că Germania este forţa dominantă a Europei, în primul rând prin puterea economică extraordinară pe care a dezvoltat-o, e un merit indiscutabil şi, nu în ultimul rând, prin poziţie şi mărime. Din această situaţie a reieşit o Germanie dominantă. Germania e un hegemon, dar e unul ezitant şi unul deseori dogmatic.

Ce vreau să spun cu asta: din punct de vedere politic, mai ales în ceea ce priveşte chestiuni de politică externă, Germania trebuie să care în spate în fiecare secundă a existenţei ei de stat psihologia culpei pentru ororile regimului nazist. Asta restricţionează, opreşte, dă peste mână cumva Germaniei, care e foarte atentă la fiecare acţiune de politică externă.

Reporter: Faceţi o predicţie destul de sumbră: democraţia occidentală nu va supravieţui.

TRU: Personal sunt foarte îngrijorat de viitorul democraţiei occidentale, de viitorul celei mai înalte forme de civilizaţie politică pe care lumea a cunoscut-o. Asta pentru că, între timp, în noua situaţie în care trăim, democraţia a devenit neconvenabilă tocmai pentru elitele de care vorbim, pentru noua clasă conducătoare globală.

Democraţia produce surprize foarte neplăcute pentru aceste elite. Avem, de exemplu, situaţia neverosimilă în care trăim astăzi: patru state în care elitele contestă rezultatele alegerilor democratice care au dus, legal, la putere un partid sau un guvern sau o persoană. E vorba de Statele Unite, Marea Britanie, Polonia şi Ungaria. Sigur că rezultatele pot să ne placă sau nu, vreau să spun învingătorul. Poate să ne placă sau nu Kaczynski sau Orban, Trump sau decizia de extragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Dar aceste decizii au fost luate cu respectul matematic al regulilor democraţiei.

Ei bine, pentru elitele de care vorbeam, în general grupate la stânga, democraţia în acest punct a greşit. Democraţia a dus la rezultatul greşit. Toţi aceşti oameni şi aceste partide nu aveau dreptul să câştige alegerile. În viziunea acestor oameni, alegerile trebuie câştigate pentru totdeauna de reprezentanţii lor, de o formă sau alta a consensului general. Numai ei au voie să câştige alegerile.

Este o situaţie foarte gravă, pentru că asta face din democraţie un sistem cu un singur câştigător. Asta nu e democraţie. Din punctul ăsta de vedere spun că democraţia occidentală se clatină sub presiunea acestor oameni care se ascund, de altfel foarte abil, în spatele unui paravan pe care scrie bine, progres, deschidere, toleranţă.

Reporter: Spuneţi, de fapt, că victoria lui Trump este mai bună decât victoria lui Clinton şi Brexit este mai bun decât Remain doar prim prisma faptului că vox populi, vox dei?

TRU: E mai bine sau nu e mai bine, asta n-am de unde să ştiu, dar e democratic. Dacă rezultatele obţinute democratic nu ne convin, asta e altă poveste. Atunci poate e mai bine să renunţăm la democraţie. Dacă ştim dinainte ce e mai bine şi dacă, într-adevăr, consultarea populară nu are rost pentru că, nu-i aşa, norodul, omul de rând, nu are cum să se priceapă la asemenea lucruri.

Eu nu spun că e mai bine că a câştigat Trump sau că e mai bine că a ieşit Marea Britanie din Uniunea Europeană, dar pot spune că n-ar fi fost bine dacă ar fi câştigat Clinton, ca purtător al acestui tip de valori. În momentul în care Clinton ar fi câştigat, ideologia dogmatică a corectitudinii politice ar fi devenit teologie de stat în America. Nu cred că e o variantă care ne duce în direcţia bună.

Reporter: Faceţi nişte distincţii: a fi critic al Uniunii Europene, spuneţi dumneavoastră, nu este totuna cu a fi anti Uniunea Europeană. Sau a fi anti Uniunea Europeană nu este totuna cu a fi antieuropean. Dumneavoastră unde vă situaţi?

TRU: Vreau să sparg confuzia asta care-i folosită foarte abil şi viclean în spaţiul public. Dacă cineva are de obiectat ceva în chestiuni care privesc Uniunea Europeană, deodată află că e antieuropean. E o mare eroare.

Pentru că a fi un critic sau a aduce observaţii, într-o discuţie altfel legitimă, despre Uniunea Europeană e totuna cu a discuta despre Uniunea Europeană. Or, Uniunea Europeană nu este totuna cu Europa. Uniunea Europeană este forma actuală şi perfectibilă de organizare a unei părţi din Europa. E stupid să spui că cineva care are un reproş de făcut Uniunii Europene e, deodată, antieuropean.

Pretenţia Uniunii Europene de a se considera Europa este abuzivă. Europa e ceva mult mai larg, mai important şi mai vast decât Uniunea Europeană. Avem nevoie de un sistem de colaborare între europeni, dar asta nu înseamnă că Uniunea Europeană e totul pe pământ, că e Dumnezeu, că e însăşi Europa. Nu! Eu sunt pro-european, eu cred că într-adevăr trebuie să colaborăm într-o formă instituţională în interiorul Europei, dar Uniunea Europeană implică altceva. Nu e scutită de erori şi nu are dreptate întotdeauna. Observ, de asemenea, că Uniunea Europeană întâmpină secolul XXI cu o colecţie de crize.

Reporter: Este România divizată de paradigma luptei anticorupţie şi a luptei antijustiţie? Există o predispoziţie genetică a românului spre mită, spre scurtături pentru atingerea unor obiective mai mari sau mai mici?

TRU: Da, sunt în fibra noastră pentru că istoria noastră ca naţiune şi istoria noastră înainte de edificarea naţiunii conţine destule lucruri nerezolvate pe care ştim foarte bine să nu le vedem astăzi. Tot ce-a fost înainte ne împinge spre prezentul în care trăim. Numărul schimbărilor radicale de societate prin care naţiunea română a trecut e foarte mic, e mult mai mic decât ne place nouă să credem. Noi numărăm la revoluţii şi ne ies întotdeauna mult mai multe decât au fost.

Despre Revoluţia din 1989 s-a discutat mult şi ceva ştim: că lucrurile nu stau chiar ca la manual. E vorba de o pseudo-revoluţie, de o revoluţie care mai degrabă a parafrazat o mişcare cu adevărat revoluţionară. Asta înseamnă că n-a avut loc o schimbare structurală a raporturilor economice şi politice din interiorul unei naţiuni. Din păcate, ultima noastră revoluţie complet reuşită a fost revoluţia comunistă, care a creat, într-adevăr, un nou tip de societate. Noi ne batem încă cu reuşita revoluţiei comuniste în România.

Ce uităm noi este că a mai avut loc o revoltă pe care n-o bagă nimeni în seamă, deşi a avut dimensiuni colosale. E vorba de revolta celor patru milioane de oameni care au preferat să părăsească România. În momentul în care aceşti oameni au plecat din ţară, au făcut un bilanţ, au tras linie şi au spus că nu merită să trăieşti în România. Acesta este verdictul lor. Şi-au exprimat un pesimism adânc în legătură cu viitorul României. Nu e vorba numai de câştigul material, mă duc să muncesc în Occident ca să am mai mulţi bani, ca să pot să fac o şcoală mai bună pentru copil, ca să îmi fac o casă. Sunt şi astea.

Dar să nu uităm: în deliberarea lor iniţială, fiecare din aceşti patru milioane de oameni a gândit undeva în România, unde se afla el, într-o comună sau într-un sat, că nu mai merită să trăieşti în România. Şi asta e o revoltă. Sigur, e exprimată altfel şi se desfăşoară altfel. Dar ea este un semnal de mari proporţii. Nu e un accident izolat, nu a cuprins o singură pătură a societăţii. Dimpotrivă, ea trece în secţiune de la un cap la altul al naţiunii române, pe regiuni, pe profesii, pe calificare, pe înzestrare profesională. Nu există excepţie de la regula asta.

Dacă ne uităm la generaţiile care cresc acum în România, ar trebui să notăm că în atâtea şi atâtea familii copiii sunt îndrumaţi de părinţii lor, ajutaţi, crescuţi cu gândul că trebuie pregătiţi să plece din ţară. Asta a ajuns noua formulă de realizare a cuiva născut astăzi sau de curând în România.

Am ajuns în situaţia paradoxală în care reuşita cea mai de preţ a unui român e să plece din România. E o situaţie, în aparenţă, grotescă. De fapt, este o situaţie tragică. Ceea ce înainte însemna succes social intern în România – ”hai, mamă, să faci facultate ca să ajungi om” - acuma a ajuns la ”hai, mamă, să te pregăteşti bine ca să poţi să pleci la facultate în altă ţară sau să poţi să lucrezi în altă ţară”.

Reporter: Proiectul dumneavoastră pentru centenarul Marii Uniri este o şosea…

TRU: Una singură, de la un cap la altul, "până la data de" sau demisionăm. Ăsta, după mine, este cel mai urgent, cel mai necesar program de guvernare şi, cu o vorbă stupidă, proiect de ţară cu care ne-am putea învrednici. Încape pe o coală de hârtie.

În definitiv, pentru Dumnezeu, putem face sau nu putem face ceva? Se pare că nu. Discutăm la nesfârşit la fiecare ciclu de guvernare, cu fiecare nou guvern, cu fiecare nou preşedinte de proiecte de ţară, de programe pe Sănătate, Educaţie, piaţă de muncă, într-o cascadă de clişee şi de vorbe goale până la urmă. Programele şi proiectele trec, sistemele de educaţie şi sănătate se degradează, aproape nimic nu se schimbă, şoselele nu apar.

Aşa am ajuns în situaţia în care cea mai mare victorie a unui guvern în România ar fi să facă un lucru, un singur lucru, măcar pentru a marca un început. Iar imaginea şoselei e cea mai urgentă şi normală pentru că suntem ţara care în 27 de ani nu a reuşit să încheie o singură şosea cap – coadă.

Reporter: A pierdut PNL alegerile pentru că, aşa cum spuneţi în acest volum, s-a adresat unui public inexistent?

TRU: Aici e o discuţie complicată. PNL cred că a pierdut alegerile pentru că a jucat slab, pentru că a pierdut, ca toate partidele, în valoare. Oamenii pe care îi vezi în faţă sunt din ce în ce mai slabi. Un alt motiv este că publicul, alegătorii cum spun ei, nu mai crede. Situaţia e foarte asemănătoare în toate partidele. Se zice ”toţi o apă şi-un pământ”. În cazul de faţă putem spune ”toţi o mâzgă şi-un pământ” pentru că ce se constată e că nivelul, calitatea oamenilor de partid şi a liderilor politici în România scade încontinuu.

Chiar dacă nu ne-au plăcut, echipele care au făcut PSD, FSN, PD sau PNL erau mult mai bine pregătite şi erau conduse de oameni mult mai capabili decât astăzi. Publicul, lumea, societatea a obosit, e de înţeles. E foarte sceptică, e gata să primească alternative, acestea se dovedesc slabe.

Nu există politică olimpiană. Probabil că nici în Rai politica nu se face cu mănuşi. Dar problema e că viciile, năravurile, proasta calitate umană sunt primele pe scenă. Ele sunt motorul politicii, şi nu decorul ei. Lipsa de preocupare, de agendă, de voinţă este extraordinară.

Eu văd politicieni de mulţi ani încoace care-mi cer ”nişte idei, nişte subiecte”. Stai puţin, dar tu unde trăieşti? Uită-te-n jur, eşti politician, atâta lucru trebuie să înţelegi, care sunt urgenţele, nevoile, problemele într-o ţară care e doldora de nevoi, de urgenţe şi de probleme. Ce vii să-mi ceri mie subiecte.

În situaţia asta în care toată lumea regresează, şi partidele, şi aşa-zisa societate civilă, şi societatea în ansamblu, suntem într-o criză generală de dezagregare, de risipire, de dispersare. Suntem, în definitiv, ţara care şi-a distrus economia într-un mod complet nechibzuit, care a expulzat patru milioane din ţară, care şi-a distrus sistemul de sănătate, care se autotâmpeşte folosind un sistem de învăţământ tâmpit la rândul lui şi care aleargă după iluzii deseori atrasă de propuneri mărunte.

Aş recomanda celor care vor să se uite prin carte, să citească eseul cel mai lung de acolo dedicat suferinţei limbii române. Ce se întâmplă şi ce facem cu limba română. În ce se întâmplă cu limba română se vede cu ochiul liber, în mod dureros, eşecul nostru general, eşecul nostrul ca membri ai unei societăţi civilizate, ca oameni care au grijă de propriile valori, ca societate care încearcă sau nu să-şi menţină decenţa. Atenţie la limba română. Dacă vă uitaţi la ce i se întâmplă, o să înţelegeţi ce se întâmplă cu România.

Reporter: Vă referiţi la faptul că limba română e maltrată zilnic şi de la toate nivelurile?

TRU: E adevărat că toată lumea vorbeşte prost româneşte, dar unii vorbesc mai prost decât ceilalţi şi eu nu găsesc o vină aici omului de rând, care a fost întotdeauna vorbitorul unei limbi române pitoreşti, argotice, deviante din multe puncte de vedere. Asta, de multe ori, e chiar o calitate, o sursă de fertilitate a limbii.

Eu găsesc vina principală celor care sunt chemaţi să dea un exemplu celorlalţi, celor care vorbesc din posturi oficiale şi în evenimente publice. De la şcoală până la conferinţa de presă de la Guvern. De la preşedinţie până la talk-show-urile care ne otrăvesc în fiecare seară cu o limbă infectă la televiziuni. Acolo trebuie să existe în primul rând grija minimă faţă de limbă. De acolo au venit toate ororile care au transformat limba română într-un spectacol întâmplător şi mizer.

Reporter. Aţi fost ziarist, acum sunteţi politician…

TRU: Păi nu, că sunt ziarist. Din moment ce scriu în continuare la ziar, tot ziarist sunt. Eu n-am încetat să fiu ziarist.

Reporter: Ziarist – politician?

TRU: Da. Eu nu ştiu ce se miră lumea. Cred că e o mică ipocrizie să spui că cineva nu poate fi ziarist pentru că e politician. Dar de ce să nu pot să fiu? Eu sunt ziarist de opinie, nu-mi ascund opinia, nu încerc să spun că sunt obiectiv, că eu relatez fapte în mod echilibrat şi echidistant aşa cum trebuie să facă un buletin de ştiri. Nu, eu sunt ziarist de opinie, asta e meseria mea.

Reporter: Păcatul este atunci când ai pretenţia de a fi jurnalist, dar eşti partizan şi nu neapărat în opinii, ci în prezentarea faptelor.

TRU: Cred că aţi spus ceva foarte important, mult mai important decât tot ce-am spus eu până acum. Problema noastră, printre altele, într-o epocă în care democraţia se clatină e falimentul presei. În România în forme groteşti şi în Occident în forme organizate.

Presa, în ultimii câţiva ani, şi-a părăsit rolul şi aparenţele, nu mai vrea nici măcar să păstreze aparenţele de serviciu public care urmăreşte, în primul rând, informarea pe cât posibil echilibrată a publicului cititor sau telespectator. Presa nu mai e aşa ceva, presa a făcut pasul fatal şi a devenit parte a campaniilor politice, a devenit un partid.

Deosebirea care este? Sunt două feluri de a face presă. Există situaţia în care un ziarist sau un ziar sau o televiziune sau un radio spun: uitaţi ce, eu nu mă ascund, eu sunt un post de radio sau un ziarist de dreapta. Sau de stânga. Şi asta este, dacă vă place vă uitaţi, dacă nu, nu. Ăsta e un fel de-a face presă, n-am nimic împotriva lui.

Şi este al doilea fel de a face presă care zice aşa: noi suntem un post de televiziune sau de radio de mare obiectivitate, noi suntem echidistanţi, nu uităm mereu să vă atragem atenţia, ne mândrim cu marea noastră obiectivitate şi, în spatele acestui paravan, găseşti un post de radio sau de televiziune care face campanie, face propagandă, face galerie fie de stânga, cel mai adesea, fie de dreapta. Aşa şi-a pierdut presa seriozitatea şi prestigiul şi ăsta-i un lucru îngrijorător.

Reporter: Dumneavoastră numiţi presa din România ”bordel cu cash”.

TRU: La noi situaţia este mult mai brutală. Adică, sistemul media a fost destructurat, a fost rupt în bucăţi cam acum 15 ani, poate 20, după ce începuse să se închege onorabil. A existat o mică epocă mai mult decât onorabilă pentru presa română. După care sistemul a fost demontat ca o uzină dată în faliment sau vândută şi a fost cumpărat de personaje care au înţeles că a avea un post de televiziune la dispoziţie e un mare atu. Pentru că poţi să-ţi propagi propriile interese şi pentru că poţi să joci.

Televiziunile noastre sunt, în marea lor majoritate, cărţi de joc la masa de poker politic. Prin ele transmiţi mesaje, ameninţi, presezi sau, dimpotrivă, transmiţi mesaje de armistiţiu, împăcări. Iar ziariştii, din păcate, devin soldaţi ai acestor maşini de propagandă şi agitaţie personală a cutărui sau cutărui potentat din România.

Reporter: Cred că nu putem generaliza, totuşi…

TRU: Nu, nu putem generaliza. Există ziarişti oneşti, există ziarişti care scriu bine în continuare, pot să fac o listă, nu vorbesc fără acoperire. Nu e foarte lungă, dar asta nu contează. Sigur că nu putem generaliza, putem spune însă altceva: că asta este tendinţa şi că ea este foarte puternică şi că e mai puternică decât ziariştii de bună calitate luaţi individual care au calitate, dar n-au neapărat şi putere. 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.