INTERVIU Leon Dănăilă: N-am sesizat vreun lider PNL care să se ridice la nivelul înaintaşilor. Am învăţat ce nu trebuie făcut în politică - FOTO, VIDEO

Neurochirurgul Leon Dănăilă, devenit senator PNL în decembrie 2016, afirmă, într-un interviu pentru News.ro, că până acum nu a remarcat în PNL un lider care să se ridice la nivelul fondatorilor Partidului Naţional Liberal şi nici ”persoane mai elevate”, dar susţine că îşi iubeşte colegii liberali şi se declară încrezător că ”unii se pot forma şi după aceea, după ce ajung conducători”. El consideră că politica este ”o ştiinţă foarte grea”, se declară dezamăgit de unii oameni politici ”care doresc numai să ajungă mari, fără a ţine cont de dorinţa poporului” şi îl admiră pe Traian Băsescu, pe care îl consideră "un politician foarte mare".

Neurochirurgul Leon Dănăilă vorbeşte în interviul acordat News.ro despre cum este să intri în politică la 83 de ani, despre dezamăgirile experienţei de parlamentar, explică de ce, în opinia sa, sistemul medical românesc este condamnat la sărăcie şi afirmă cu tărie că este împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. 

Leon Dănăilă critică ”promisiunile deşarte” făcute de politicieni şi spune că nu înţelege de ce se dau legi pentru a proteja anumite persoane ”nu prea cinstite”. ”M-au frapat şi unele acte din acestea juridice şi ordonanţe pe care le-au dat, care contravin dorinţei maselor de oameni. Sigur, legile sunt foarte interpretabile, asta am observat şi eu. Legile sunt făcute de nişte oameni care au în minte faptul de a proteja anumite persoane. A proteja persoane care, după părerea mea, nu prea sunt aşa de cinstite, ştiţi? Că dacă oamenii ar fi cinstiţi, n-ar avea nevoie. Legea este lege”, spune Dănăilă.

El vorbeşte şi despre sistemul medical, spunând că spitalele se confruntă cu un deficit major de personal: "Eu operez bolnavi şi operez bolnavi foarte grav. Şi trebuie supravegheaţi. Dacă am o soră la 20 de bolnavi, n-o să poată să-i ţină. Unii sunt agitaţi, unii sunt mai puţin conştienţi. Sigur că totdeauna o să vedeţi bolnavi legaţi de pat, fiindcă nu se poate. Personalul ăsta care e atât de puţin nu poate să facă faţă. Să se ducă şi la unul şi la altul să-l îngrijească, să-l ţină aşa în condiţii optime fără a fi legat. Problema aceasta nu se va rezolva niciodată fiindcă dotarea cu personal auxiliar, dar şi medical, este insuficientă".

Prezentăm interviul integral acordat de Leon Dănăilă agenţiei de presă News.ro:

Reporter: Domnule profesor, cum este viaţa de politician?

Leon Dănăilă: E, aşa, o întrebare mai dificilă pentru mine pentru faptul că eu sunt un tânăr politician. Nu un politician tânăr! Eu abia am început acum, din luna decembrie, activitatea asta în domeniul politicii şi am realizat că, totuşi, politica este o ştiinţă. O ştiinţă foarte grea, totuşi. O ştiinţă pe care, în sfârşit, pot să o facă oameni destul de pricepuţi care au experienţă destul de avansată în acest domeniu. Sigur că totul se învaţă, dar se învaţă foarte greu. Există oameni politici la ora actuală cu mare experienţă, dar există şi unii care doresc numai să ajungă mari, dar fără a ţine cont de dorinţa poporului, de dorinţa maselor.

Pe mine m-au frapat foarte mult demonstraţiile care au fost. Eu n-am mai pomenit niciodată un număr atât de mare de manifestanţi în faţa Guvernului şi pe întreaga ţară ca în momentul de faţă. Sigur că n-au convenit anumite decizii pe care politicienii le-au luat fără să ţină cont de dorinţa poporului şi de tendinţa acestui popor.

Cred eu că unele din aceste promisiuni sunt mai deşarte şi nu prea corespund voinţei poporului în general. Aşa, m-au frapat şi unele acte din acestea juridice şi ordonanţe pe care le-au dat, care contravin dorinţei maselor de oameni. Sigur, legile sunt foarte interpretabile, asta am observat şi eu. Legile sunt făcute de nişte oameni care au în minte faptul de a proteja anumite persoane. A proteja persoane care, după părerea mea, nu prea sunt aşa de cinstite, ştiţi? Că dacă oamenii ar fi cinstiţi, n-ar avea nevoie. Legea este lege. Legile din Justiţie nu se calchiază cu legile din ştiinţă. În ştiinţe sunt legi valabile de sute de ani, care sunt tot timpul. Dar aici legile se schimbă.

Eu de când sunt (senator - n.red.), în câteva luni de zile, tot mereu se schimbă aceste legi, vin alţii cu propuneri noi. Domnule, când dai o lege, dă o lege ca lumea, să fie valabilă pentru mult timp. În Anglia unele legi sunt valabile de sute de ani şi se menţin fiindcă sunt legi bune, sunt legi pentru popor, pentru oameni, care protejează oamenii cinstiţi. Dar la noi nu se prea petrec aşa lucrurile.

Reporter: De ce credeţi asta? De ce la noi nu şi la alţii se poate?

Leon Dănăilă: Asta m-am întrebat şi eu. Este, nu ştiu, o problemă foarte dificilă. La noi cred că nu se poate prin faptul că oamenii, unii oameni de la conducere, nu toţi, nu prea sunt cinstiţi, să ştiţi. Şi fac nişte legi tranzitorii ca să-i protejeze aşa pentru o perioadă de timp mai mare sau mai mică, fapt care nu corespunde voinţei majorităţii poporului. Este o discordanţă.

”Principiile mele nu pot fi aplicate în politică”

Eu am patru principii după care mă conduc, mă refer la oameni. În meseria mea iubesc pe cei bogaţi şi pe cei săraci. Îi ajut la fel, îi operez la fel pe cei buni şi pe cei răi, pe prieteni şi pe duşmani, pe cei mari şi pe cei mici. La propriu şi la figurat mari şi mici. În politică nu se aplică aceste principii, nu le pot aplica. Eu am încercat adică să fac la fel cum fac în activitatea mea medicală, dar nu se poate. Acolo există complet o deosebire între principiile mele pe care le am şi le respect.

Eu am operat preşedinţi, am operat miniştri, am operat prim-miniştri, am operat boschetari, am operat criminali. La fel, cu aceeaşi dăruire şi cu aceeaşi corectitudine pe fiecare. Dar în politică nu se poate face aşa. Nu pot fi aplicate principiile mele, cele patru principii, în politică.

În politică este cu totul altceva. Eu trebuie să-mi schimb atitudinea mea şi trebuie să-mi schimb oarecum punctele mele de vedere aşa când mă gândesc la oameni politici sau la activităţi din acestea politice. Că, dacă făcând parte dintr-un partid şi nu aplici inversul acestor legi pe care eu le am, nu prea e bine, ştiţi? Că nu poţi să-i iubeşti la fel pe prieteni şi pe duşmani cum eu îi iubesc în meseria mea. Eu îi ajut la fel. Nu poţi să-i iubeşti la fel pe cei buni şi pe cei răi. În politică nu se poate. Pe cei răi trebuie să-i dai deoparte, pe cei buni mergi înainte cu ei. Sigur, există mari, mari diferenţe din aceste puncte de vedere. Eu am principiile mele şi le menţin, caut să le menţin, dar nu se poate în politică ceea ce aplic eu la mine în domeniul medical şi în domeniul îngrijirii bolnavilor.

Reporter: Reuşiţi să aplicaţi aceste principii inversate pentru a răzbi în politică?

Leon Dănăilă: Eu nu urmăresc să răzbesc în politică. Foarte multă lume m-a întrebat: domnule, ce caut eu în politică? Eu sunt foarte bun profesional, mă cunoaşte toată lumea din ţară, toţi au nevoie, îmi dau telefoane din toată ţara, am consultaţii. Nu numai din ţară, dar şi din străinătate vin oameni. Şi din America, şi din Mexic, şi din Canada, şi din Italia, din Anglia. Am operat bolnavi care au fost şi acolo operaţi şi nu prea bine. Fiindcă, ştiţi, în orice meserie există oameni foarte buni, există oameni mediocri şi există oameni slabi. Eu m-am convins de acest lucru. Eu am umblat în toată lumea ca să învăţ.

Chirurgia nu se poate învăţa din carte. Chirurgia trebuie să o înveţi ducându-te şi văzând marii maeştri cum operează. Dar nu numai pe marii maeştri. Înveţi şi de la unul mai slab. Eu când eram, nu spun unde, profesorul mi-a spus: domnule, nu intra în sala de operaţie că nu ai ce învăţa de la ăsta. Şi profesorul a plecat, dar cum a plecat eu m-am dus imediat. Îi tremura mâna, am rămas crucit de felul cum operează. Era incapabil. Dar era autohton de acolo, era susţinut, nu era din altă ţară, că imediat l-ar fi dat afară.

Reporter: În politică aţi învăţat şi de la oameni slabi? Care ar fi cele mai importante lucruri pe care le-aţi învăţat în cariera dumneavoastră politică?

Leon Dănăilă: Mie nu-mi place să-i critic pe oameni. Drept să spun, eu îi iubesc pe oameni, la fel şi pe cei buni şi pe cei răi. Am totuşi implantată în mine dorinţa aceasta de a proteja oamenii. Dar s-au făcut şi în politică… am învăţat ce nu trebuie făcut.

Reporter: Sunteţi parlamentar de trei luni. Cum aţi descrie această experienţă pe scurt?

Leon Dănăilă: În primul rând, oamenii ca atare sunt foarte politicoşi. Şi, indiferent dacă sunt din opoziţie, dacă sunt de la conducere, sunt oameni aşa… mie îmi place când mă întâlnesc cu ei. Sunt foarte amabili, dar în lupta pentru a se ajunge… Eu n-am nicio veleitate să ajung conducător sau ceva, la vârsta mea nici nu tind, nici nu mi-a plăcut, dar, repet, nu-mi plac anumite legi din acestea care se fac şi se discută, se rediscută, se votează, se revotează. Înseamnă că legile nu sunt bune, nu există un aparat care să emită legi valabile pe termen lung şi legi care să fie acceptate de toată lumea. Nu există. Asta e cea mai mare lipsă după părerea mea.

”Mie mi-a plăcut foarte mult de domnul Băsescu. Ăştia de la PNL s-au cam supărat pe mine”

Reporter: Din ce cauză? Din lipsa de profesionalism a celor care fac politică, a parlamentarilor? Din alte motive?

Leon Dănăilă: Nu, ei intenţionat fac ca să susţină unele deficienţe ale unor conducători. Eu aşa cred. Mie, drept să spun aşa, cât am fost şi sunt în continuare acolo şi-i văd aşa, ca inteligenţă politică, mie mi-a plăcut foarte mult de domnul Traian Băsescu. M-au întrebat şi ăştia de la PNL înainte, când să mă duc, înainte de alegeri, când eram în campanie, m-au întrebat: domnule, ce personalitate politică crezi dumneata că este mai mare? Şi eu am zis: domnule, cred că Băsescu. El a ştiut să facă de toate. Şi s-au mai supărat puţin pe mine, dar în sfârşit. Dar acum m-am convins că ia cuvântul la fiecare şedinţă a Senatului şi în Parlament şi cunoaşte legile foarte bine, are o experienţă politică foarte mare. Cred că e un politician foarte mare. Acuma, cu deficienţele, eu nu ştiu ce are, ce deficienţe, dar eu aşa ca politician îl iubesc foarte mult şi cred că este un om aşa destul de adecvat situaţiei pe care el poate s-o aranjeze din toate punctele de vedere.

Reporter: Dar în PNL aveţi un politician la care vă uitaţi cu admiraţie?

Leon Dănăilă: Sunt în PNL, da. Este doamna Raluca Turcan, care ţine loc de preşedinte. La noi o să fie alegeri în iunie şi, sigur, a promis că o să fie vreo cinci mii de alegători. În rest, nu ştiu. Şi preşedintele ţării care tot este cu PNL, e un om foarte ponderat şi, cred eu, nu am observat deficienţe deosebite în politica pe care a dus-o până acuma. Ţin şi la el foarte mult. Acum el, sigur, că nu o să participe la aceste alegeri, dar totuşi este un om cu totul deosebit după părerea mea. Mai sunt şi alţii. Dar nu ştiu cine o să fie până la urmă ales, n-am testat aşa pe toată lumea. Dar ştiţi, mai puţine parcă persoane prea elevate există, aş spune. Să nu se supere colegii mei, eu îi susţin, sigur că ţin la ei foarte mult. Unii se pot forma şi după aceea, după ce ajung conducători. Domnul Orban, mai ales acum că a ieşit basma curată, că a ieşit din procesul acela pe care l-a avut, nevinovat. Şi el este un politician foarte bun şi mai sunt şi alţii.

Reporter: Intenţionaţi să susţineţi vreun candidat la şefia PNL? Vă veţi implica în aceste alegeri?

Leon Dănăilă: Da, sigur, ca membru şi ca senator trebuie să mă implic. Dar nu pot să nominalizez în momentul de faţă. Ei sunt buni toţi, eu îi iubesc pe toţi să ştiţi, conform principiilor mele. Îi iubesc pe toţi la fel, sunt foarte buni, fără lipsuri. Da, îi iubesc.

Reporter: PNL este măcinat de lupte interne. Ce sfat aţi avea pentru partidul din care faceţi parte?

Leon Dănăilă: Eu aşa pe faţă în şedinţele Senatului şi la şedinţele la care particip eu, n-am observat disensiuni. Dar, aşa colateral, am auzit că există aceste discordanţe între unii care vor să devină conducători ai acestui partid. Este un partid bun, este un partid cu tradiţie, este un partid care a fost înfiinţat la 1875 şi de-atunci până în momentul de faţă el a avut o politică şi are o tradiţie foarte bună. Conducători foarte buni a avut, să ştiţi. Înainte de 1875, când a fost înfiinţat PNL, au fost cu idei liberale şi au participat la conducere şi Kogălniceanu şi alţii politicieni foarte buni. Adică ideile liberale sunt vechi, tradiţia este foarte bună, dar să fie şi oameni care să preia ceea ce s-a făcut înainte şi să ducă în continuare lupta pentru menţinerea benefică pentru popor a acestui partid.

Reporter: Se ridică liderii liberali de astăzi la nivelul înaintaşilor lor?

Leon Dănăilă: O să vedem. Nu pot să mă pronunţ deocamdată. N-am sesizat vreunul care să fie, dar e posibil.

Reporter: De când sunteţi parlamentar, aveţi drept de iniţiativă legislativă. Aţi iniţiat vreo lege sau intenţionaţi să veniţi cu o lege?

Leon Dănăilă: Da, în domeniul Sănătăţii aş intenţiona. Nu pot să nominalizez. Deocamdată, în trei luni e aşa de puţin. Intenţionez, dar tot pentru binele oamenilor că aceasta a fost tendinţa mea de a intra în politică şi în acest partid ca să aduc ceva benefic pentru oameni. Eu pentru ei fac când le dau gratuit consultaţii, operaţii, îi iubesc foarte mult pe oameni şi vreau să fac ceva mai mult pentru ei. Asta-i tendinţa mea. Şi o să fac cât o să pot.

Reporter: Cum reuşiţi să împăcaţi profesia de medic cu noua ocupaţie de parlamentar, de politician?

Leon Dănăilă: Lunea încep şedinţele ceva mai târziu (la Parlament – n.red.), probabil pe la ora patru, trei aşa. Eu vin la spital dimineaţa. Eu mă scol pe la ora trei noaptea, mai citesc, mă pun la curent – cum să nu te pui la curent cu noutăţile? Drept să spun, ţin mai mult la meseria mea de medic, mai mult deocamdată pot să-i ajut, din punctul meu de vedere, medical decât politic. Dar, sper că şi politic. Să mai treacă puţin timp, să mai capăt şi eu experienţă politică şi să-i ajut şi din punctul acesta de vedere. Marţea nu pot că avem şi şedinţe şi tot, nu vin la spital. Dar miercurea, joia, vinerea vin. Şi lunea. Deci, cam o zi pe săptămână lipsesc de la spital, practic. În rest, le îmbin cât am putere, mă simt destul de bine şi cât pot să fac faţă.

Reporter: Cum vă raportaţi la iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pentru redefinirea familiei drept căsătoria dintre un bărbat şi o femeie? Cum veţi vota?

Leon Dănăilă: Eu sunt pentru căsătoriile de sex opus, heterosexuale. Eu aşa am învăţat, eu sunt de la ţară. Eu n-am pomenit la mine homosexuali. Eu aici am auzit. N-am pomenit aşa ceva. Heterosexualii, ei dau naştere la copii, pot să facă copii. Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi. Să-i înveţe să devină tot aşa, sau femeile care sunt de acelaşi sex care vor să se căsătorească între ele, sau doi bărbaţi.

Pe mine m-a frapat un singur fapt: domnule, un bărbat se îndrăgosteşte de alt bărbat. El e homosexual. Dar de ce unul este îmbrăcat ca femeie şi unul ca bărbat? Domnule, ia-ţi o femeie dacă îţi plac femeile, de ce îl îmbraci ca femeie? Lasă-l tot ca bărbat dacă îţi plac bărbaţii. Eu asta nu pricep, mintea mea nu poate să priceapă. Nu, una e femeie, ălalalt e bărbat. Asta nu pricep. Îmbracă-i pe amândoi bărbaţi. Îţi plac bărbaţii? Poftim!

Reporter: Dar aceste minorităţi sexuale există şi multe ţări le-au recunoscut drepturile.

Leon Dănăilă: Le-au recunoscut. Eu, dacă am fost în Statele Unite şi am avut burse, cunosc că acolo sunt şi lesbiene şi fel de fel. A fost legiferat să se căsătorească între ele. Dar e o minoritate, totuşi. Dă societatea înapoi, după părerea mea. Eu aşa, am mai spus o dată, şi o repet că nu sunt de acord cu căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

Reporter: N-ar fi un semn de progresism, ci de regresie credeţi?

Leon Dănăilă: Sodoma şi Gomora. Doamne fereşte! E un regres, totuşi, al speciei umane. Aşa gândesc eu.

”Familia este baza societăţii, iar femeia este stâlpul casei. Dacă aş fi mare, aş plăti femeile mai mult decât pe bărbaţi”

Reporter: În campania electorală, Ioana Stăniloiu v-a reclamat la Consiliul Antidiscriminare pentru că aţi spus că femeile nu sunt foarte bune în marea chirurgie. Ce s-a mai întâmplat, aţi fost chemat la Consiliu, mai ştiţi ceva despre această reclamaţie?

Leon Dănăilă: Eu am spus: doamnele, în general, au nişte sarcini foarte grele. Adică ele trebuie să aibă grijă de familie, trebuie să aibă grijă de copii, familia este baza societăţii, au o muncă acasă în afară de munca pe care o duc la serviciu. Bărbatul se duce, trebuie să-i dai să mănânce, trebuie să-i dai să se spele, îi speli, tot, nu ştiu ce. Ajută şi el, e adevărat, dar femeile au o muncă, eu ţin mult la ele.

Şi am spus că aceste două specialităţi, chirurgia cardiacă şi neurochirurgia, sunt foarte grele pentru doamne. Ele nu o să poată face cum am făcut eu, până la 29 de gărzi pe lună. Fiindcă în gărzi înveţi foarte mult. Când eram tânăr aşa învăţam. Trebuie să faci o serie de renunţări. În toate concediile, absolut în toate, m-au chemat în spital să operez cazuri ale diferitelor persoane, personalităţi. O doamnă poţi s-o chemi la 12:00 noaptea? Pentru o doamnă e foarte greu să facă faţă. Dar am fost înţeles greşit.

Eu am spus că un chirurg trebuie să aibă inimă de leu, ochi de vultur şi mâini de femeie. Mâinile de femeie sunt foarte fine şi mulţi chirurgi au învăţat cosând la gherghef. Făceau şcoală pentru manualitate. Sunt specialităţi pentru care nu trebuie să stai în spital atât de mult: oftalmologie, ORL. Pentru doamne ar fi mult mai nimerite ca să facă faţă şi serviciilor de acasă, dar şi celor spitaliceşti.

Dacă aş fi mare, aş plăti femeile mai mult decât pe bărbaţi. Ele muncesc mai mult, drept să spun. Dar m-au acuzat unii pe nedrept că n-au înţeles ce am vrut să spun eu. Ca misogin, ca mizantrop. Nu, domnule, eu sunt un om foarte normal. Am avut foarte multe colege, şi acuma sunt, rezidente, venite la neurochirurgie, dar, din păcate, n-au ajuns, mă refer la neurochirurgie, niciuna profesor de neurochirurgie. Trebuie să depui un efort foarte mare, trebuie să scrii, să faci cercetare.

O femeie, când se duce acasă, ea se gândeşte, săraca, la copii, la muncile de acasă. Eu când mă duc, mă gândesc ce mai citesc, ce mai fac, ce mai cercetez. Munca aceasta a femeilor trebuie protejată oarecum. Nu trebuie femeia angajată în munci din astea grele, n-o să vezi niciodată femei miner sau şoferi taximetrist sau femei conducător de tramvai sau de autobuze. Parcă erau înainte, am mai văzut, dar acum mai puţin. Sunt mult mai grele. Femeile trebuie să facă o muncă mai de fineţe, o muncă care să-i permită să menţină această familie, familia care este baza societăţii, iar femeia este stâlpul casei, aşa se spune. Dacă femeia nu conduce foarte bine gospodăria şi casa, se dărâmă familia, se dărâmă societatea în fond.

Reporter: Cu ce mijloace de transport circulaţi acum? Tot cu metroul?

Leon Dănăilă: Tot cu metroul. Şi pe jos. Mişcarea îmi face foarte bine.

Reporter: Nu v-aţi luat maşină de la Parlament?

Leon Dănăilă: De la Parlament mi-au dat, dar numai pentru Parlament. Ei mi-au spus: domnule, poţi s-o foloseşti. Eu n-o folosesc. Ea aparţine Parlamentului, pe mine acolo mă duce şi mă aduce de la Parlament. Atât. Dar să vin cu maşina Parlamentului la spital sau servicii acasă, am interzis. Nu fac abuz. Eu vin tot aşa ca şi înainte la spital cum veneam. Dacă m-au cooptat la Parlament şi am ieşit acolo la alegeri, aia e maşină pentru Parlament, nu pentru serviciul de aici sau pentru alte servicii, pentru mine să-mi cumpăr mâncare sau să folosesc la altceva. Nu, nu folosesc aşa ceva.

”N-am niciun fel de bogăţii la ora actuală. Am vândut şi apartamentul ca să pot publica cărţi”

Reporter: Sunteţi la început de mandat parlamentar. Care este obiectivul principal pe care vi-l propuneţi să-l atingeţi până la finalul mandatului în 2020?

Leon Dănăilă: Să fac ceva pentru domeniul sănătăţii. Să îmbunătăţesc poate legislaţia, pentru că legile de Parlament sunt făcute şi trec toate prin comisia de sănătate să ştiţi. Nu ministerul face legile sănătăţii. ”Acolo pot să fac ceva”, ăsta a fost gândul meu, din cauza aceasta am acceptat să intru în politică. Să fac pentru oameni ceva, să le îmbunătăţesc viaţa asta grea care apare în timpul unei boli. Să fie mai uşoară din anumite puncte de vedere. Măcar a locaţiei, măcar alimentaţiei, măcar a condiţiilor de comportament a personalului faţă de bolnavi.

Vă spun, nu întotdeauna nici personalul nu se comportă chiar aşa cum ar trebui faţă de bolnav, dar eu cât pot îi învăţ. Dacă am făcut şi psihologie cunosc felul cum ar trebui să se poarte. Domnule, stai cu bolnavul puţin, pui mâna pe el, îi explici, vorbeşti cu el. Ştiţi ce mult face în stările astea afective a sta de vorbă cu bolnavul? Eu aşa fac aici. Vin la mine fel de fel de oameni, mă întreabă la telefon: domnule, pot să vin la consultaţii, ce-mi trebuie, ce trimitere îmi trebuie? Eu zic: domnule, nu-ţi trebuie nicio trimitere. Dar cât mă costă? Doamnă, nimic, nu vă costă nimic. Eu le facilitez totul. În toată lumea n-o să găsiţi aşa ceva. Vă spun eu sigur. La noi în ţară nici atât, dar nici în lume. Oriunde te duci, te pune în primul rând să plăteşti.

Eu n-am pretenţii. Am pretenţii pentru aceste cărţi, să le pot scrie, să le pot publica, să fac nişte cercetare şi să pot face România cunoscută şi peste hotare. Şi am făcut-o. Cât am putut eu, am făcut chiar cu bani din buzunar. Eu n-am niciun fel de bogăţii la ora actuală. Am vândut şi apartamentul, nu mai am, cu condiţia coabitării: să stau, să mă ţină acolo. Ca să pot publica cărţi. Costă foarte mult.

Reporter: V-aţi vândut apartamentul ca să puteţi publica cartea?

Leon Dănăilă: Şi cartea şi să fac unele cercetări. Pot să vă arăt că sunt citat de savanţi din întreaga lume. Eu nu vorbesc, vă arăt documente.

De ce pleacă medicii din România: ”La noi în ţară este o supraproducţie de medici”

Medicii care pleacă de la noi din ţară să ştiţi că nu pleacă din cauza salariului. Nu este singurul motiv. Pleacă, în primul rând, pentru că este la noi în ţară şi o supraproducţie de medici. Ministerul nu are cum să acopere toţi absolvenţii care ar trebui să rămână în ţară. La noi este o supraproducţie şi această supraproducţie de medici, prin şcolile particulare, prin universităţile particulare, care sunt o multitudine. Cele clasice de la Iaşi, Timişoara, Cluj, Bucureşti sunt absolvenţi pentru ţara noastră, cum era şi înainte. Dar după Revoluţie s-au creat o mulţime de universităţi particulare care creează nu de calitate cine ştie ce, dar ei pleacă în străinătate şi părinţii care au bani plătesc.

Eu am absolvit şi Facultatea de Psihologie şi de Medicină şi am fost profesor şi încolo şi încoace. Am predat la facultăţi particulare. Şi mi-a spus la un moment dat rectorul, pentru că eu eram foarte exigent şi îi lăsam restanţieri, pe unii îi lăsam repetenţi. A venit a mine foarte alarmat şi a spus: domnule, noi pierdem din bani, te rog foarte mult fii mai curant (sic!) cu examenele, nu fi aşa. Şi atunci m-am lămurit eu cum trec: ei plătesc, gata îi promovează, indiferent ce universitate sau ce şcoală fac la ora actuală. Nu este vorba, există şi studenţi foarte buni, dar în special la universităţile acestea cu renume, la universităţile de stat unde oamenii sigur sunt foarte bine aleşi pentru funcţia de profesor, dar nici acolo chiar totdeauna.

”Totdeauna o să vedeţi bolnavi legaţi de pat”

Unele posturi cheie din ţară de la noi sunt ocupate de oameni mai puţin capabili, să ştiţi. Şi faptul acesta dăunează foarte mult populaţiei, oamenilor bolnavi. Din cauza aceasta mulţi pleacă şi se tratează în străinătate. Având bani, ei se duc, plătesc acolo mai mult şi se tratează în străinătate. Cei care au. Cei care n-au bani, vin la spitalele de stat sau se duc la unele spitale particulare unde serviciile sunt, e adevărat, mai prompte, dar nu şi calitatea totdeauna este cea mai bună. Dar omul spune: uite, m-a luat sora de la uşă, m-a dus, am făcut analize imediat, a mers cu mine. La un spital de stat nu poţi să faci aşa ceva fiindcă nici personalul nu este suficient pentru a îngriji. Este insuficient. Este o lipsă mare şi de asistenţi, şi de surori care să supravegheze bolnavii.

Eu operez bolnavi şi operez bolnavi foarte grav. Şi trebuie supravegheaţi. Dacă am o soră la 20 de bolnavi, n-o să poată să-i ţină. Unii sunt agitaţi, unii sunt mai puţin conştienţi. Sigur că totdeauna o să vedeţi bolnavi legaţi de pat, fiindcă nu se poate. Personalul ăsta care e atât de puţin nu poate să facă faţă. Să se ducă şi la unul şi la altul să-l îngrijească, să-l ţină aşa în condiţii optime fără a fi legat. Problema aceasta nu se va rezolva niciodată fiindcă dotarea cu personal auxiliar, dar şi medical, este insuficientă. Aş da un singur exemplu: numărul de asistenţi în Uniunea Europeană la suta de mii de locuitori este de 710 asistenţi medicali. La noi în ţară sunt 51 de asistenţi medicali. Gândiţi-vă ce diferenţă mare.

”Ideea politicienilor de a construi opt spitale mari cu o mie de paturi şi un mega-spital nu este benefică, după părerea mea”

Pe urmă este problema asistenţei medicale de la ţară. Să ştiţi că în mediul rural e foarte greu. A venit odată, cu ani în urmă, o lege şi au desfiinţat spitale care erau la ţară mai puţin, au spus ei, performante, dar le-au desfiinţat. Şi, în sfârşit, ei se află la aproape o sută de kilometri faţă de un centru unde să poată primi un tratament corespunzător. Când plouă, când ninge, drumuri desfundate, la ţară ştiţi cum e, până ajunge salvarea, până dă telefon, până vine, bolnavul moare să ştiţi. Problema asistenţei din mediul rural şi a oraşelor mici este foarte deficitară.

Promisiunile făcute de politicieni de a construi opt spitale mari cu o mie de paturi şi un mega-spital să ştiţi că, după părerea mea, nu sunt benefice. Fiindcă aceste opt spitale se vor construi tot în centre judeţene unde deja există spitale mai mult sau mai puţin bine dotate, dar există, şi unde sunt şi centre particulare. Cu aceste opt spitale măreşti foarte mult numărul de paturi de la noi din ţară.

În Uniunea Europeană sunt 390 de paturi la suta de mii de locuitori. La noi în ţară sunt 450. Deja sunt mai multe. Dacă mai construieşte opt spitale noi… Mai bine dotează-le pe acestea care sunt. Cu ce o să le dotezi, cu ce personal o să lucrezi? Asta e părerea mea, dar o să vedeţi şi dumneavoastră că nu o să dea rezultate pe toate promisiunile astea care s-au făcut până în prezent.

Dacă mergeţi în spitale să vedeţi, e mizerie. Cu toalete, cu pereţii cojiţi, cu mobilier stricat, cu instrumentar… Sunt condiţii sub orice critică. Dotează spitalele care sunt, ar fi foarte benefic cred eu. Ca număr de paturi noi deja depăşim şi avem suficiente, zic eu, până în momentul de faţă, plus paturile particulare care nu sunt luate în consideraţie şi care sunt foarte multe să ştiţi.

”Noi ne situăm aproape în ultimul loc în Uniunea Europeană şi din punct de vedere al asistenţei medicale, dar şi din punct de vedere al sărăciei”

Un asistent în Uniunea Europeană este plătit cu 2.600 de euro. La noi în ţară este plătit cu 366, 370 să spunem, de euro. Vedeţi ce diferenţă? Şi de la mine de la sala de operaţie au plecat în străinătate. Imediat i-au angajat pentru că ei ştiau deja cum să lucreze. Şi-n Anglia, şi-n Germania, şi-n Italia, şi-n alte ţări, în Germania, au plecat foarte mulţi asistenţi. De la mine au plecat vreo 15 de la sala de operaţie. Ei pleacă acolo că primesc leafă mai mare. Un asistent, sigur, că pentru bani se duce, ca să primească bani mai mulţi.

Ţara noastră este o ţară săracă, trebuie să recunoaştem. Noi ne situăm aproape în ultimul loc în Uniunea Europeană şi din punct de vedere al asistenţei medicale, dar şi din punct de vedere al sărăciei. Noi n-o să avem niciodată. Eu am trăit şi în perioada comunistă, am trăit şi după Revoluţie şi trăiesc şi acum, operez şi acum şi îmi dau seama ce lipsuri există. Aceleaşi probleme au existat şi acum 50 de ani, aceleaşi sunt şi aceleaşi probleme persistă. Degeaba, schimbă un ministru la Sănătate după un an de zile sau după câteva luni că ministrul nu vine şi cu sacul cu bani. Dacă nu ai bani nu poţi să rezolvi nici cu vaccinurile, nici cu alte probleme, cu instrumentar, cu dotări, cu personal.

”Părinţii mei au fost săraci, n-am avut niciun sprijin. Tot ce-am făcut, numai cu ideile mele, cu munca mea”

Când am venit la neurochirurgie, mulţumesc lui Dumnezeu, aveam talent. Că un chirurg trebuie să aibă talent, trebuie să aibă simţ estetic, trebuie să aibă simţ inovativ, trebuie să aibă har. Chirurgia este foarte grea, mai ales neurochirurgia şi chirurgia cardiacă. Şi dacă nu ai aceste calităţi este foarte greu.

Văzând că mortalitatea la noi în ţară este foarte mare post-operatorie, pe la 50-60%, citind în reviste din străinătate care mai veneau la vremea respectivă că acolo este de 4%, am vrut să văd cum fac ăia, cum operează de au aşa rezultate. Este o diferenţă enormă. Îţi mor 50 de bolnavi şi la ei patru. Este o diferenţă foarte mare.

Eu am ţinut la oameni foarte mult şi i-am îngrijit şi am făcut această meserie din pasiune. M-a pasionat să ajut pe oameni. Şi atunci, făcând tot posibilul, m-am dus, am căpătat o bursă. La vremea respectivă era foarte greu să obţii o bursă, în anii 80. Şi m-am dus unde? În Statele Unite. Acolo e leagănul neurochirurgiei. Neurochirurgia acolo a luat naştere. Acolo am învăţat neurochirurgie. Şi am văzut: se opera cu altă tehnică, cu microscop operator, nu cu degetul se scotea tumora din creier, avea hemoragie, vasele se rupeau, eu mi-am pus mâinile în cap. Am spus că niciodată nu o să operez aşa. Dar cum să operez? Şi m-am lămurit atunci când am fost cu această bursă şi nu numai. Pe urmă am umblat în toate ţările din Europa, şi în Japonia, şi în Rusia şi am vrut să văd fiecare cum operează.

Eu sunt de la Darabani, părinţii mei au fost săraci, n-am avut niciun sprijin. Tot ce-am făcut, numai cu ideile mele, cu munca mea. N-am avut niciun sprijin din partea nimănui. Eu am făcut şi facultatea la Iaşi. Pe urmă, după terminarea facultăţii, a trebuit să mă duc trei ani de zile la ţară şi după trei ani mi-am zis eu: domnule, eu am făcut facultatea la Iaşi, dar am auzit că la Bucureşti se învârt toate lucrurile. Dau şi eu concurs, pentru că trebuia să dai concurs oriunde voiai, în orice oraş. Şi atunci zic: n-or fi ăia mai deştepţi ca mine. Şi, într-adevăr, am dat concurs aici, am reuşit şi aşa am ajuns în Bucureşti. Şi, într-adevăr, aici se învârt lucrurile şi poţi să promovezi, poţi să faci ceva.

”Eu n-am vândut nicio carte, toate le-am dat gratuit pentru studenţi. Studenţii au nevoie de modele”

Eu am făcut cercetare, am fost citat şi de oameni de peste hotare. Din punct de vedere medical, am devenit cunoscut şi citat de oameni din toată lumea şi sunt cunoscut fiindcă am publicat. Uitaţi o carte, asta-i ultima care a apărut acuma, în toamna aceasta.

Eu scriu de obicei în limba engleză pentru că este unicat pe plan internaţional. Nu numai asta, am scris şi alte cărţi care, la fel, sunt foarte importante. O carte în trei volume de anatomie şi fiziologie a creierului care a apărut la noi în ţară mi-au solicitat-o din SUA ca s-o republice. La noi în ţară mi le aduc, mi le pun în braţe şi eu le dau la colegii mei. Nu le difuzează prin librării. Dacă dumneavoastră căutaţi pe internet, pe Amazon, Leon Dănăilă, costă o sută de dolari volumul. O sută de dolari volumul. Şi multă lume, şi de la noi din ţară, mi-au spus că au achiziţionat aceste trei volume. Eu le dau la studenţi.

Eu mâine mă duc la Timişoara, mă invită studenţii pentru că au nevoie de modele. De fiecare dată mă cheamă şi la Târgu Mureş, la Timişoara, la Bucureşti. Ştiţi, este nevoie de modele. Cred că şi în politică ar fi nevoie să facă aşa ceva.

Îmi place. Le dau şi cărţi. Eu nu mă duc numai să le vorbesc. Ei vor să ştie cum am ajuns eu plecând de la nimic, fără sprijin. Au nevoie de modele. Le-am dat şi nişte cărţi, 40 de exemplare, au venit cu maşina, le-au luat şi le-au dus la Timişoara, mi-au dat telefon că au ajuns. Mă duc şi eu să le vorbesc aşa, ca exemplu.

Reporter: Cât costă o carte de-a dumneavoastră în România? Spuneaţi că pe Amazon e o sută de dolari.

Leon Dănăilă: E fără preţ. Ei o tipăresc şi mi-o dau, mi-o aduc acasă.

Reporter: Nu câştigaţi din drepturi de autor?

Leon Dănăilă: Niciun leu. Niciun leu n-am primit. Eu n-am vândut nicio carte, toate le-am dat, două sute de exemplare, gratuit pentru studenţi. Le-am dat şi în străinătate, nu numai la noi. Sunt unicate pe plan internaţional. Mulţi s-au oferit să le traducă în româneşte. Eu n-am dat voie. Eu vreau pe plan internaţional să fac România cunoscută.

Eu la televizor mă îngrozesc. Văd numai delapidări, oameni arestaţi. Dar ţara noastră are şi oameni de treabă, are oameni care duc înainte societatea asta românească. Nu numai în persoana mea. Dar şi politic, unii politicieni sunt buni. Şi din alte meserii sunt oameni foarte capabili. Poporul nostru e un popor foarte capabil, foarte muncitor şi eu din cauza asta ţin la popor.

Reporter: Citiţi presa, vă uitaţi mai mult la televizor? De unde vă luaţi informaţiile?

Leon Dănăilă: Drept să spun, nu prea citesc presa. Mai mult de la televizor mă informez. Mai discut cu colegii. Nu am chiar atât de mult timp. Presa e foarte bună, dar îţi consumă foarte mult timp.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.