Liderul AUR George Simion, candidat la Preşedinţie, declară, într-un interviu pentru News.ro, că are cifre care spun că, dacă românii din diaspora votează, o să ia mai multe voturi decât candidatul PSD Marcel Ciolacu, susţinând că nu are nevoie de ajutorul ”vreunui Hrebenciuc” şi că va câştiga alegerile ”de unul singur”. Simion mizează pe o guvernare de dreapta, ”ca în Italia” şi precizează că AUR nu intră la guvernare cu PSD. Prima măsură pe care o va lua ca preşedinte va fi ”oprirea instalării lui Klaus Iohannis în palatul de 1.500 de metri de pe Aviatorilor”. Liderul AUR vede la conducerea SRI şi SIE oameni din afara politicii, antreprenori. Natalitatea este măsura din programul său la care ţine cel mai mult, iar ”Fabricat în România” va fi proiectul său prezidenţial. Simion a explicat cum va acţiona pentru ridicarea restricţiilor care îl vizează în Republica Moldova şi în Ucraina şi care va fi politica sa faţă de cele două state din poziţia de preşedinte.
News.ro: Care este principala calitate care vă califică pentru funcţia de preşedinte al României?
George Simion: Sunt energic şi am administrat cu succes proiecte în diferite zone, în diferite medii. Nu am scheleţi în dulap.
News.ro: Care e cel mai important proiect pe care l-aţi manageriat?
George Simion: Pe lângă partidul pe care l-am pornit de la zero şi astăzi este principala forţă de opoziţie, curentul unionist dus de la 7-8% în preferinţele cetăţenilor Republicii Moldova la 30%, prin acţiuni constante, tone de carte duse peste Prut, mitinguri, o televiziune unionistă acolo, dacă mă refer la latura civică, iar în zona caritabilă, construcţia de case pentru nevoiaşi la Pechea.
News.ro: Apropo de Republica Moldova, odată a ajuns preşedinte, să spunem, cum rezolvaţi problema interdicţiei în Republica Moldova şi în Ucraina?
George Simion: Nu prima, dar a doua mea vizită o să fie la Chişinău.
News.ro: Dacă sunteţi interzis, cum mergeţi la Chişinău?
George Simion: Această interdicţie poate fi ridicată, cum mi-au mai fost ridicate multe interdicţii când eram un muritor de rând, un activist civic. E la latitudinea Guvernului de la Chişinău, care sunt convins că o să vrea să aibă relaţii bune în continuare cu România, cum şi eu îmi doresc să avem relaţii bune cu cel de-al doilea stat românesc. Şi intuiesc că asta va fi şi atitudinea Ucrainei.
News.ro: Veţi continua să sprijiniţi financiar, din postura de preşedinte, Republica Moldova?
George Simion: Nu este o atribuţie directă a preşedintelui, dar, ca om care propune strategia de apărare naţională, cu siguranţă o să pledez pentru ajutor condiţionat în direcţia Republicii Moldova, pachete majoritare în companii de stat de peste Prut şi ajutor necondiţionat doar către cetăţeni şi către autorităţile locale, specificând clar că este vorba despre banul contribuabilului român, aşa cum face şi America cu USAID-ul.
News.ro: În Ucraina ce faceţi? Îl mai susţineţi pe Volodimir Zelenski şi trimiteţi armament şi altfel de ajutor financiar?
George Simion: Nu. România nu trebuie să trimită armament, asta este poziţia mea şi sperăm ca, dacă românii mă vor alege, până îmi preiau mandatul, chestiunea războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei să fie închisă, să ajungă la o pace.
News.ro: O pace dictată de Donald Trump, în sensul ăsta?
George Simion: Dictată, negociată, intermediată de Donald Trump. Este singurul şi doar Statele Unite au suficientă putere pentru a opri moartea a mulţi cetăţeni nevinovaţi.
News.ro: Şi credeţi că Ucraina, după această pace negociată de Donald Trump, îşi mai poate recăpăta toate teritoriile înapoi pe care le avea înainte de invazia rusă?
George Simion: Nu se va ajunge la o victorie de niciuna dintre părţi. Războiul ăsta poate să continue ani, zeci de ani de acum înainte. Şi cred că, la fel ca orice pace, se poate găsi o soluţie convenită de ambele părţi, nu o capitulare. E foarte important să se întâmple lucrul ăsta şi să se ofere garanţii de securitate.
News.ro: Ultima întrebare pe subiectul ăsta. Veţi desecretiza ca preşedinte ajutorul oferit de România a Ucrainei? Până acum toţi politicienii s-au oferit să spună cu ce contribuie România concret în acest sprijin oferit Ucrainei.
George Simion: Dacă subiectul mai este de actualitate şi o majoritate a românilor vor cere asta, da.
News.ro: O majoritate a românilor să ceară prin ce?
George Simion: Dacă opinia publică, dumneavoastră, ca presă, dacă vor exista solicitări în acest sens şi, repet, dacă va mai fi subiectul de actualitate. Să sperăm că nu şi să sperăm că se va ajunge la pace şi în Ucraina şi în alte zone de conflict.
News.ro: Care este măsura din programul dumneavoastră prezidenţial la care ţineţi cel mai mult?
George Simion: Securitatea demografică.
News.ro: Securitatea demografică, adică natalitatea.
George Simion: Natalitatea. Şi principala măsură care vizează natalitatea este cea legată de fondul locativ, de sprijinirea familiilor tinere şi a românilor din diaspora şi să îşi găsească o locuinţă la preţuri accesibile în oraşe.
News.ro: Adică 35.000 de euro, de acele locuinţe vorbiţi?
George Simion: 35, 50.000, 70.000 de euro, 2, 3 sau 4 camere.
News.ro: Îmi permit să citez din Cristian Tudor Popescu, nu ştiu dacă aţi văzut ce a scris pe Facebook, că v-ar fi întrebat dacă ar fi participat la dezbaterea Digi24 în felul următor. ”Domnule George Simion, în mandatul dumneavoastră de preşedinte, dacă nu veţi finaliza acele case, vă prezentaţi singur la poarta puşcăriei pentru înşelăciune?”
George Simion: Prima oară, domnul Cristian Tudor Popescu a făcut o postare în care a spus că eu am fost cel mai bun din dezbatere. Dar totodată nu a înţeles domnul Cristian Tudor Popescu o chestiune pe care eu am spus-o. Am fost întrebat despre 200.000 de cupluri heterosexuale care nu sunt căsătorite şi cupluri de acelaşi sex.
News.ro: Adică heterosexuale şi homosexuale.
George Simion: Da, asta a fost întrebarea pe care eu am primit-o, legat de parteneriatul Civil. Eu am spus că respectivele cupluri heterosexuale pot foarte bine să apeleze la instituţia căsătoriei. Acum a făcut domnul Cristian Tudor Popescu, o altă remarcă legată de două întrebări pe care le avea. Eu am semnat un contract cu cetăţenii, l-am şi invitat public. Eu fac o dezbatere cu toţi influencerii, tiktokerii, jurnaliştii care vor să vină să adreseze orice întrebare. Într-un spaţiu deschis, mi se pare normal, nu mă tem de nicio întrebare. Şi l-am invitat pe domnul Cristian Tudor Popescu să-i răspund la orice întrebare. Nu mai ştiu dacă e jurnalist sau influencer sau ce e dumnealui. Eu am semnat un contract prin care mă angajez să-mi dau demisia dacă nu voi realiza acest plan, dacă nu intră în faza de execuţie după şase luni. Nu că mă duc la închisoare, că îmi voi da demisia din funcţia de preşedinte al României. Sunt primul politician de rang înalt din România care în istoria recentă face un astfel de gest îşi ia un astfel de angajament.
News.ro: Care va fi prima decizie pe care o luaţi ca preşedinte?
George Simion: Oprirea instalării lui Klaus Iohannis în palatul de 1.500 de metri de pe Aviatorilor.
News.ro: Deci nu-i mai daţi vila aceea din Aviatorilor care se renovează acum. Da, o casă trebuie să-i daţi.
George Simion: Am maxim 150 de metri pătraţi, avem un proiect legislativ depus în acest sens şi domnul Iohannis are casă, nu se poate plânge, dacă vrea să rămâne în Bucureşti, aici, aproape de locurile pe care nu prea le-a vizitat.
News.ro: Apropo de domnul Iohannis şi de România Educată, dumneavoastră aveţi un proiect de tip România Educată ca preşedinte? Sau România ..., ce completaţi?
George Simion: Fabricat în România. Este un proiect în care vom susţine antreprenorii români şi producţia în ţara noastră, o fabrică la trei localităţi din prezent.
News.ro: O fabrică la trei localităţi? Adică la fiecare trei localităţi să fie câte o fabrică?
George Simion: Da, poate să fie o făbricuţă. În general ne interesează crearea de plus valoare. Poate să fie o fabrică de biscuiţi, de gemuri. În mediul rural şi în oraşele mici este o lipsă acută de locuri de muncă plătite decent şi de aceea vom avea grijă de tot teritoriul României, nu doar de zonele metropolitane Bucureşti, Iaşi, Timişoara sau Cluj.
News.ro: Ce fel de preşedinte vă doriţi să fiţi? Am avut un preşedinte jucător şi unul jucător călător.
George Simion: Vreau să fiu un preşedinte aproape de toţi românii, un preşedinte care să scoată România din sărăcie, preşedintele celor mulţi.
News.ro: Deci preşedintele celor mulţi.
News.ro: Ce nu vă propuneţi să faceţi, ce nu veţi face ca preşedinte?
George Simion: Nu voi face călătorii externe costisitoare şi fără rost.
News.ro: Costisitoare şi fără rost, dar totuşi veţi merge în vizite externe?
George Simion: Sigur că da.
News.ro: Cu avion privat?
George Simion: Cu banii pe care i-a consumat Iohannis în toată perioada asta putea foarte bine să cumpere un avion.
News.ro: Deci veţi cumpăra un avion pentru statul român?
George Simion: Dacă se impune, dacă există fonduri şi dacă este rentabil din punct de vedere economic. Altfel, închirierea unor avioane private - cred că ştie mai bine domnul Ciolacu, dar se duce undeva la 20-30 de mii de euro - în momentul în care nu există curse de linie. Dar nu voi ezita să merg şi cu aceste curse de linie şi voi încerca să impulsionez din poziţia în care sunt revenirea Taromului ca un actor important pe piaţa aeronautică.
News.ro: Îl credeţi pe Marcel Ciolacu că şi-a plătit singur acel zbor în private jet?
George Simion: Eu nu-l cred pe Marcel Ciolacu nici că are diplomă de bac.
News.ro: Păi a arătat-o! Nu diploma, a arătat nişte note.
George Simion: Nu a arătat niciun act oficial, nu dă dacă calculezi orice cifră, nu dă 7.03 şi aş vrea să denunţ public o ilegalitate. Domnul Ciolacu a fost sunat de cineva din Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău care i-a zis că a venit o cerere pe 544. De unde până unde? Unde e atribuţia respectivei persoane? Şi mai mult, respectiva persoană, din câte am văzut pe internet, posibila respectiva persoană este membru PSD de marcă. E nspectoarea judeţeană adjunctă...
News.ro: Cred că domnul Ciolacu are o altă variantă, că el i-ar fi cerut inspectorului şcolar să facă publică diploma de bacalaureat tocma ca să nu existe...
George Simion: Nu, domnul Ciolacu minte cum respiră, se contrazice. Luaţi declaraţiile lui. Luaţi-le şi pe acestea pentru că e clar cât de mult a minţit şi nu mai poate avea nimeni încredere cu declaraţiile legate de private jet-ul Nordis.
News.ro: Care e portretul robot al premierului pe care vi-l doriţi?
George Simion: Muncitor şi onest în sensul de a nu fi corupt.
News.ro: Şi aveţi şi o altă propunere de luat în calcul în afară de domnul Lulea?
George Simion: Propunerea AUR este Marius Lulea. Sigur că avem oameni care pot să ocupe această funcţie, cum ar fi domnul Petrişor Peiu sau domnul Gheorghe Piperea.
News.ro: Dar nu credeţi că e un conflict de interese, mic conflict de interese sau conflict etic, să propuneţi premier pe angajatorul dumneavoastră dinainte de a face politică?
George Simion: Eu conduc Partidul AUR, nu îl conduce altcineva şi eu lucrez cu Marius îndeaproape de peste 10 ani, 15 ani. Ar fi .... întotdeauna iniţiativele publice le-am condus eu. El a fost ocupat să-şi conducă o firmă şi a condus-o cu succes. Aş vedea un antreprenor în funcţia de premier al României, nu un veşnic angajat la stat.
News.ro: Care ar fi formula ideală de guvernare, dacă ai să ne referim la majoritatea parlamentară?
George Simion: La fel ca în Italia, o formulă de dreapta.
News.ro: AUR plus...? E greu să cred că veţi face dumneavoastră pentru prima dată majoritatea de 50% plus.
George Simion: Vom lăsa românii să decidă, faptul că voi intra în turul 2 va conferi pentru formaţiunea din care fac parte şanse în plus. Vom vedea aritmetica electorală, e complicat să vă spun acum, întrucât dacă românii mă vor alege, ceilalţi preşedinţi de partid foarte posibil să plece din acea funcţie şi jocurile sunt deschise.
News.ro: Cu doamna Şoşoacă aţi mai colabora într-o eventuală majoritate parlamentară?
George Simion: Nu cred că doamna Şoşoacă va intra în Parlament.
News.ro: Nu? Păi doamna Şoşoacă spune că va trece lejer pragul. A şi trecut la Parlamentul European.
George Simion: Ea spune că ia 70%. Eu cred că a avut o înţelegere secretă cu PSD-ul, că nu pot să iei 5.03%, când unii iau 4.98% şi cred că probabil nu s-a înţeles şi nu s-a ţinut de cuvânt şi poate de aceea a fost scoasă din joc de judecători ai Curţii Constituţionale foarte apropiaţi de PSD. Dacă partidul dumneaei trece pragul şi intră în Parlament, vom colabora cu toate partidele care trec pragul şi intră în Parlament.
News.ro: Chiar şi cu PSD?
George Simion: Chiar şi cu PSD-ul vom dialoga, dar nu vom face niciodată parte dintr-o coaliţie de guvernământ cu cei de la PSD.
News.ro: Şi dacă PSD câştigă alegerile parlamentare, aşa cum se întâmplă adesea? Adică se situează pe primul loc în sensul acesta.
George Simion: E treaba lor, eu nu intru la guvernare cu PSD-ul.
News.ro: L-aţi vedea, îl vedeţi de fapt pe Viorel Hrebenciuc, implicat în formarea viitoarei majorităţi parlamentare? Că tot se discută de planul Hrebenciuc.
George Simion: Oameni insidioşi precum Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie n-au renunţat niciodată la combinaţiile pe care le-au făcut deseori. Şi da, cred că Viorel Hrebenciuc mai joacă un rol important în PSD. Nu am vorbit niciodată cu Viorel Hrebenciuc. Nu l-am cunoscut decât pentru preţ de câteva zeci de secunde la un restaurant din Bucureşti, se întâlnea cu jurnalistul Liviu Alexa. Eu n-am nevoie de implicarea vreunui Hrebenciuc. Pot să câştig aceste alegeri de unul sigur şi le voi câştiga.
News.ro: Sincer, credeţi că PSD va dona voturi pentru dumneavoastră, între ghilimele?
George Simion: Nu cred, 100%, cred că nu va dona voturi.
News.ro: De ce? Păi e şi în interesul lor. Spun că îşi doresc o finală cu dumneavoastră.
George Simion: Înţeleg acest lucru. Adică are o logică politică, nu morală. Da, eu acum stau pe nişte cifre care spun că dacă românii din diaspora votează, eu o să iau mai multe voturi decât Marcel Ciolacu. Aşa că nu ar avea nicio logică să îmi dea ei voturi.
News.ro: De ce Vadim Tudor a pierdut în 2000 împotriva lui Iliescu, împotriva PSD, şi dumneavoastră aţi câştiga în 2024? De ce nu s-ar repeta scenariul din 2000 pe care îl vehiculează toată lumea?
George Simion: Vadim Tudor era Vadim Tudor, George Simion este George Simion. Omerta sistemului şi controlul asupra informaţiilor care răzbăteau către public în 2000 era unul, acum nu mai merge să cenzurezi şi să scoţi vectorii de opinie la înaintare, cum era scos şi în 2000, şi în 1990 şi în 2024, văd că încearcă să-l scoată pe Cristian Tudor Popescu. Prin multiplicarea, zic generic Cristian Tudor Popescu, prin multiplicarea surselor de informare, nu mai este atât de puternic.
News.ro: Soţia dumneavoastră ce rol va avea în politică? Va fi activă? Va avea un rol prezent? Va fi lângă dumneavoastră? Sau mai retrasă?
George Simion: În România nu există instituţia primei doamne. Soţia mea se va implica strict în chestiuni caritabile şi strict în sprijinirea tinerilor care sunt cu probleme şi în sprijinirea tinerilor meritorii şi a cazurilor sociale. Nu se va implica în politică.
News.ro: Aveţi în cap un nume de director al SRI?
George Simion: Am în cap, dar nu aş vrea să devoalez respectiva identitate nici pentru SRI, nici pentru SIE.
News.ro: E din politică sau din afara politicii?
George Simion: Din afara politicii. Antreprenori.
News.ro: Oameni cu care aţi lucrat, pe care-i cunoaşteţi?
George Simion: Oameni în care am încredere şi care cred că pot eficientiza şi pot sprijini transformarea serviciilor secrete din bâtă politică în prestatori de securitate şi bunăstare pentru români.
News.ro: Care ar trebui să fie principalla calitate a directorului SRI?
George Simion: Să îşi dedice timpul funcţiei şi priceperea către bunăstarea ţării, nu către dosare la comandă.
News.ro: Ce v-ar determina să participaţi la o şedinţă de guvern?
George Simion: Accentele pe care trebuie să le punem pe anumite proiecte care trebuie promovate.
News.ro: Deci vă veţi implica în viaţa guvernului?
George Simion: E o atribuţie constituţională.
News.ro: Este şi nu este, că sunteţi parte a puterii executive, dar aveţi voie să participaţi doar la şedinţele ce ţin de securitate naţională.
George Simion: În ultimii 20 de ani, judecătorii Curţii Constituţionale au extins şi au explicat articolele care ţin de atribuţiile preşedintelui, de regulă, extinzând puterile constituţionale clare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...