Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, vineri, la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban şi vor discuta, printre altele, despre alegerile anticipate, pe care ambii susţin că şi le doresc. Un alt subiect ar putea fi convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru rezolvarea situaţiei pensiilor speciale, dar şi sursele de finanţare pentru dublarea alocaţiilor pentru copii, în condiţiile în care legea pe acest subiect se află la promulgare, având termen 18 ianuarie.
Întâlnirea dintre cei doi este programată la ora 11.00.
Unul dintre subiectele de pe agenda discuţiilor este declanşarea alegerilor anticipate, pe care atât preşedintele, cât şi premierul au declarat că le susţin.
Modalitatea în care acestea ar putea fi declanşate nu a fost încă stabilită.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că se va întâlni cu premierul şi va discuta despre alegerile anticipate.
Întrebat dacă i-a cerut premierului să demisioneze, în cazul în care Opoziţia nu depune moţiune de cenzură, preşedintele a spus: ”Asta este o chestiune pe care nu am discutat-o. Este evident că pentru a ajunge la anticipate cunoaştem prevederea constituţională. Este nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă şi după aceea este nevoie de două încercări nereuşite de formare a unui nou guvern. Este evident moţiunea de cenzură o variantă prin care se poate iniţializa acest proces. Dar, tehnic, şi demisia este o metodă prin care se poate iniţializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta, şi cu premierul, şi cu alţii. Chiar mâine voi avea, aici, la Cotroceni, o discuţie cu Premierul Ludovic Orban şi vom aborda aceste chestiuni”.
În cadrul aceleiaşi conferinţe, înrebat dacă l-ar desemna din nou premier pe Ludovic Orban, după alegerile anticipate, Iohannis a spus că este foarte mulţumit de activitatea acestuia.
Ulterior, într-o emisiune la Realitatea Plus, premierul Ludovic Orban a declarat că PNL doreşte organizarea de alegeri anticipate, precizând că Parlamentul nu mai este oglinda fidelă a opţiunilor actuale ale populaţiei.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, tot joi, la Buzău, că preşedintele Iohannis doreşte alegeri anticipate pentru a scăpa de ”un Guvern dezastruos”, iar liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, la Antena 3, că demisia premierului pentru declanşarea alegerilor anticipate trebuie să aibă o justificare foarte solidă, iar declanşarea unei crize politice necesită o explicaţie serioasă.
Un alt posibil subiect ar fi convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru legea vizând eliminarea pensiilor speciale
Chestiunea pensiilor speciale trebuie rezolvată pe cale parlamentară, a declarat joi, preşedintele Klaus Iohannis, adăugând că i se pare cam lungă vacanţa parlamentară.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că la acest moment nu are de gând să refuze promulgarea legii care dublează alocaţiile pentru copii, precizând că aşteaptă soluţii de la Guvern, pentru că este vorba despre nişte sume care nu sunt prevăzute în buget.
Preşedintele a subliniat că proiectul de lege are termen de promulgare 18 ianuarie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.