Deputatul Gabriel Plăiaşu a anunţat, luni, că demisionează din grupul parlamentar al PNL. El a adăugat că a fost mereu alături de partid, însă acum istoria şi principiile formaţiunii au fost înlocuite cu „mărunte orgolii personale şi calcule meschine”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Dragi prieteni,
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Am avut cu Dumneavoastră - simpatizanţi PNL sau dâmboviţeni fără simpatii politice, dar preocupaţi de soarta comunităţii din care faceţi parte – un dialog direct, deschis şi sincer. Când v-am prezentat proiectele noastre economice şi sociale, v-am privit în ochi şi v-am spus, fără ocolişuri, ce se poate şi ce nu se poate realiza imediat, încredinţat fiind că Partidul Naţional Liberal înseamnă garanţia unei bune guvernări care poate să asigure dezvoltarea ţării, a fiecărei localităţi în parte. Am crezut cu tărie că Partidul Naţional Liberal, care a guvernat România în momente dificile şia reuşit să aşeze bazele dezvoltării economice a ţării, va fi şi acum partidul spre care românii potprivi cu încredere. Date fiind istoria, valorile, experienţa, principiile acestui partid nu aveam cum să dăm greş, în ciuda perioadei grele prin care trece România. Şi, tocmai dată fiind această perioadă dificilă, nu aveam voie să dăm greş. Însă ceea ce n-am crezut că se poate întâmpla vreodată se petrece acum, sub privirea consternată a unei ţări întregi: agenda Partidului Naţional Liberal este dusă de noua conducere, într-un mod absurd şi nepermis, foarte departe de problemele şi grijile oamenilor. Noii lideri ai partidului, rătăciţi prin birourile din Modrogan,par să aibă o singură preocupare: cum ar putea dl Cîţu să rămână premierul României. Trebuie blocată o ţară întreagă pentru asta, chiar dacă este un moment extrem de dificil şi trebuie luate măsuri urgente, în contextul exploziei preţurilor şi a crizei sanitare?Nu-i nicio problemă,blocăm ţara! În paralel, se fac febril calcule politice şi negocieri, iar cei care ne-au votat văd cum e posibil să se contureze şi o alianţă cu stânga, deşi nu ne-au dat încrederea lor ca să se trezească, la nici un an de la alegeri, cu o astfel de variantă ”pe masă”. Şi toate acestea, sub privirile îngăduitoare, venite din Dealul Cotrocenilor”, a scris Gabriel Plăiaşu, luni pe Facebook.
 
El a mai spus că face parte din PNL încă din 1992, iar în prezent este dezamăgit de ceea ce se întâmplă în partid.
 
„Dragi prieteni,
 
Vă simt dezamăgirea profundă, fiindcă o trăiesc şi eu. Personal, ca om care face parte, în mod activ, din Partidul Naţional Liberal încă din 1992, resimt această dezamăgire cruntă ca pe o imensă durere sufletească. N-am părăsit PNL nici atunci când partidul era în opoziţie, perioadă grea, în care nu mai deschidea aproape nimeni uşa sediului judeţean. N-am părăsit partidul nici atunci când am fost scos, în ultima clipă, de pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor, deşi mi s-a oferit posibilitatea de a candida din partea altei formaţiuni politice. Am rămas credincios partidului din care fac parte de 30 de ani şi i-am dedicat suflet, energie şi timp, fiindcă ştiam în acele momente că, dincolo de istorie şi principii, reprezintăînsumarea speranţelor şi încrederii oamenilor care ne-au susţinut şi ne-au votat. Numai că, acum, istoria şi principiile au fost înlocuite cu mărunte orgolii personale şi calcule meschine. În schimbul încrederii pe care ne-au acordat-o, românii primesc acum griji şi incertitudini şi văd pe noiilideri ai PNL cum se joacă de-a guvernarea, irosind nepermis ore şi zilepreţioase în bătălia care ar fi trebuit dată cu criza din ce în ce mai profundă. Cum nu pot accepta să se întâmple aşa ceva, am hotărât să mă retrag din grupul parlamentar al PNL. Nu mi-a fost şi nu-mi este deloc uşor să iau această decizie. Cred, însă, că importante sunt problemele Dumneavoastră şi, în ultima perioadă, vă spun sincer, nu mai ştiu ce să răspund la întrebarea pe care mi-o adresaţi din ce în ce mai des: ”Am avut încredere în PNL, dar PNL ce face pentru noi?”, a mai explicat Plăiaşu.
 
Acesta a asigurat electoratul că nu se va îndepărta niciodată de la principiile liberalismului şi valorile autentice ale PNL.
 
„Vă asigur, dragi prieteni, că nu mă voi îndepărta nicio secundă de principiile liberalismului, de valorile autentic liberale, de oamenii cu care am muncit în ultimii ani, aşa cum nu voi abandona ideile pe care mi le-aţi împărtăşit şi proiectele de dezvoltare a comunităţilor locale pe care mi le încredinţaţi. Le voi susţine cu toată puterea! Şi, nu în ultimul rând, adresez un mesaj aparte colegilor mei. Am făcut împreună o echipă redutabilă şi am obţinut, cu ajutorul Dumneavoastră, al tuturor, rezultate frumoase, pe care mulţi nu le credeau posibile. Vă mulţumesc pentru tot şi vă asigur că rămân acelaşi om în care veţi găsi întotdeauna un prieten şi un partener pentru proiectele importante. Cu speranţa că eforturile noastre vor face să putem depăşi, în curând, acest moment dificil, vă asigur de toată prietenia mea!”, a conchis deputatul.
 
Şi deputatul Antonel Tănase a anunţat, luni, printr-o postare pe Facebook, că părăseşte grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, urmând să activeze ca neafiliat. Este primul preşedinte de filială, a Sectorului 3, care părăseşte grupul PNL. El precizează că nu va pleca încă din partid şi îl atacă dur pe preşedintele PNL Florin Cîţu, despre care spune că „a acaparat partidul pe persoană fizică împreună cu o gaşcă incompetentă, rău voitoare şi deficitară pe toate planurile”.
 
Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban şi-a anunţat în 26 octombrie plecarea din grupul parlamentar al PNL.
 
Exemplul său a fost urmat de mai mulţi parlamentari liberali care au rămas însă membri în partid. Până acum şi-au mai anunţat oficial dezafilierea de la grupurile parlamentare ale PNL Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Luminiţa Barcari, Adrian Oros, Bogdan Bola, Claudiu-Martin Chira şi Nicolae Giugea.
ăsurile>
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.