Secretariatul General al Guvernului şi Autoritatea pentru Digitalizarea României anunţă lansarea platformei media.gov.ro, în care furnizorii de servicii media se pot înregistra pentru a participa la campania de informare publică a Guvernului în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19. Executivul a alocat 200 de milioane de lei pentru această campanie care ar trebui să se deruleze timp de patru luni.
”În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2020 pentru organizarea şi desfăşurarea unor campanii de informare publică în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19, furnizorii de servicii media care doresc să participe la campania de informare publică a Guvernului trebuie să completeze o cerere de participare însoţită de o declaraţie pe propria răspundere privind respectarea condiţiilor de eligibilitate, care vor fi încărcate în platforma web de desfăşurare a campaniei media.gov.ro, gestionată de Autoritatea pentru Digitalizarea României”, a transmis, miercuri, Guvernul, într-un comunicat de presă.
Termenul limită pentru înregistrarea cererilor în platforma media.gov.ro şi transmiterea solicitărilor către Secretariatul General al Guvernului este de 5 zile lucrătoare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Contractul de prestări servicii în cadrul campaniei se încheie între Secretariatul General al Guvernului şi solicitant, în termen de până la 5 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de înregistrare.
Guvernul a publicat şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii media naţionali, regionali şi locali, atât televiziunile, radiourile, cât şi presa srisă sau online.
În 30 aprilie, Guvernul a alocat 200 de milioane de lei unei campanii de informare pe tema măsurilor care trebuie luate de populaţie pentru limitarea răspândirii pandemiei de coronavirus.
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a precizat atunci că această campanie reprezintă şi o formă de sprjin pentru mass-media care are serios afectate veniturile din publicitate în această perioadă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...