Guvernul aprobă, marţi, în şedinţă, cadrul pentru un sprijin financiare de 84 de milioane de lei, pentru 12 aeroporturi regionale. Prim-ministrul a afirmat, în şedinţă, că transportul aerian a fost cel mai afectat în această perioadă a pandemiei, iar nevoia de investiţii a venit atât din discuţiile cu investorii cât şi cu cetăţenii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Una din problemele importante este cea semnalată de investitori şi de către cetăţeni, în discuţiile pe care le-am avut şi vom face tot ceea ce putem şi ne stă la îndemână pentru a continua dezvoltarea infrastructurii de transport”, a spus premierul Ciucă. 

Nicolae Ciucă a arătat că transportul aerian a fost cel mai afectat în această perioadă.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”De aceea, astăzi com aproba cadrul pentru sprijin financiar pentru 12 aeroporturi regionale, ce va consta în alocarea a 84 de milioane de lei. Sunt fonduri care vor sprijini aeroporturile din Cluj, Iasi, Sibiu, Craiova, Bacău, Suceava, Arad, Maramureş, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş şi Tulcea”, a declarat prim-ministrul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.