Fostul premier Sorin Grindeanu a spus că Timişoara are de astăzi un primar pus sub acuzare în două dosare, ceea ce nu înseamnă că acesta este vinovat, dar că asupra lui planează o „sumedenie de suspiciuni”. Grindeanu afirmă că asta explică de ce Nicolae Robu nu a vrut să se alăture demersului USR “fără penali în funcţii publice”, când a cerut ca persoanele care strângeau semnături pentru iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei să fie amendate.
“Domnul Nicolae Robu, la ultimul mandat de primar al Timişoarei, după vizita la DNA, ne ţine lecţii de supravieţuire. Lipsite de decenţă şi etică, dar atât de potrivite domniei sale! Când eşti acuzat de DNA de mai multe infracţiuni şi eşti urmărit penal, zici că e manipulare şi intoxicare. Când eşti suspectat de abuz în serviciu, fals şi ce-o mai fi, arunci toată vina pe angajaţii primăriei. Tu, ca mare şef, nu ştii nimic, nici gura nu-ţi miroase. Pe scurt, omul zice că nu ştie absolut nimic despre dosarul anvelopării blocurilor!!!”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.
“De azi, însă, avem un primar al Timişoarei pus sub acuzare în două dosare, ceea ce nu înseamnă că e vinovat, dar asupra lui planează o sumedenie de suspiciuni! Poate aşa se explică şi de ce nu a vrut să se alăture demersului USR, fără penali în funcţii publice!”, a mai scris Grindeanu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Primarul Timişoarei Nicolae Robu a declarat, vineri, la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ 30 de minute, că este cercetat într-un dosar privind lucrările de proiectare pentru reabilitarea termică a 65 de blocuri. Robu spune că firma care a făcut aceste lucrări este a unei rude îndepărtate, cu care nu a avut relaţii şi că totul a fost legal, iar el este foarte relaxat. Surse judiciare au declarat că primarul nu ar fi răspuns întrebărilor procurorilor, spunând că se va întoarce la DNA cu avocat. Ulterior, el a postat un mesaj pe Facebook în care susţine că procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă că are calitatea de suspect.
De asemenea, referirea lui Sorin Grindeanu cu privire la demersul USR la care primarul Nicolae Robu nu a vrut să participe este un incident de la finalul lunii mai, când senatorul USR Nicu Fălcoi a relatat că primarul Timişoarei a cerut amendarea lui şi a voluntarilor care adunau semnături pentru iniţiativa cetăţenească "fără penali în funcţii publice" de modificare a Constituţiei în acest sens, pe motiv că a fost întrebat dacă nu semnează şi el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.