Premierul interimar, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, la Palatul Victoria că a avut o discuţie telefonică de ”final de mandat” cu preşedintele Klaus Iohannis în cursul zilei de ieri, însă nu a vrut să precizeze ce subiecte au fost abordate afirmând că ”sunt lucruri care rămân între două persoane”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am vorbit şi cu preşedintele Klaus Iohannis ieri. O discuţie de final de mandat la mine. Acesta a fost rostul discuţiei”, a declarat Sorin Grindeanu, precizând că discuţia a fost telefonică.

”Eu l-am sunat. Sunt lucruri care rămân între două persoane”, a susţinut Grindeanu, întrebat despre subiectele abordate în discuţia cu şeful statului.

Totodată,  întrebat dacă ar accepta o funcţie din partea preşedintelui Klaus Iohannis, Grindeanu a spus că nu vrea să facă speculaţii.

”Eu nu vreau să facem speculaţii (...) Mâine sau poimâine, când se finalizează acest proces cu predare-primire, (...) ştiu în mod sigur ce fac - merg la familie la Timişoara o lună şi ceva, o să încerc să-mi adun gândurile, să fiu alături de familia mea şi de prietenii de acolo şi să mă gândesc la viitor”, a spus Grindeanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.