Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu susţine că decizia privind candidatura lui Iulian Dumitrescu pentru un nou mandat la şefia CJ Prahova va fi luată de conducerea centrală a partidului. ”Iulian Dumitrescu a câştigat de la PSD un judeţ foarte greu în 2020, îmi doresc să găsim politic soluţia potrivită să păstrăm judeţul”, a spus Alina Gorghiu la Prima TV. În acest moment, Iulian Dumitrescu nu-şi poate exercita mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean pentru că se află sub control judiciar, fiind acuzat de procurorii DNA că a luat mită peste 3,2 milioane de euro. ”E un dosar instrumentat de DNA şi o anchetă în curs. Nu e nicio condamnare”, a spus Alina Gorghiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a fost întrebată în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă susţine candidatura lui Iulian Dumitrescu pentru un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean Prahova.

”E un dosar instrumentat de DNA şi o anchetă în curs. Nu e nicio condamnare. N-a venit nicio propunere la momentul acesta din partea filialei Prahova”, a spus Alina Gorghiu.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În ciuda problemelor penale, organizaţia PNL Prahova a anunţat că-l propune pe Iulian Dumitrescu pentru un nou mandat în fruntea judeţului. Decizia finală va fi luată de conducerea centrală a partidului, susţine Alina Gorghiu.

”Ştiţi că validarea oricărei propuneri se face în Biroul Politic Naţional. Domnul Ciucă şi-a asumat să facă aceste discuţii şi, în momentul în care va veni, va prezenta argumentele pro şi contra oricărei candidaturi. Nu-mi stă în fire să mă pronunţ pe ce se întâmplă în bucătăria altei organizaţii, dar sper să se găsească o soluţie astfel încât să conservăm Consiliul Judeţean. Acolo, Iulian Dumitrescu este preşedintele Consiliului Judeţean, a câştigat de la PSD un judeţ foarte greu în 2020, îmi doresc să găsim politic soluţia potrivită să păstrăm judeţul”, a conchis Gorghiu.

Iulian Dumitrescu, fost preşedinte al PNL Prahova şi fost prim-vicepreşedinte al PNL, este suspectat că, ajutat de cumnatul său, Daniel Lambrea, ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părţilor sociale deţinute de Daniel Lambrea la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit, până în 4 decembrie 2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.