Fostul ministru al Investiţiilor Europene, Cristian Ghinea, consideră că România riscă să nu atingă jaloanele necesare încasării primilor bani din PNRR, iar ministrul Marcel Boloş se ocupă de creat sute de noi funcţii în ministerul pe care îl conduce, pentru a mulţumi clientela PSD şi PNL.
După ce întreg programul PNRR a fost construit, sub coordonarea MIPE, în timpul mandatului lui Cristian Ghinea, fără a se încărca suplimentar organigrama ministerului, iar planul României a fost negociat, depus şi aprobat la timp de Comisia Europeană, noul ministru, care ar trebui să se ocupe de implementarea PNRR, se plânge de PNRR toată ziua şi nu face decât să creeze sute de noi posturi în cadrul ministerului, arată Ghinea, într-un comunicat de presă al USR.
Astfel, Marcel Boloş vrea să creeze 536 de posturi noi, la care se adaugă trei noi secretari de stat şi alţi doi subsecretari, care vor avea fiecare cabinet propriu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fostul ministru USR al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, subliniază că planul lui Boloş este doar o „incredibilă risipă de resurse”.
„În 2020, am auditat toate structurile MIPE şi am decis că reorganizarea trebuie să plece de la principiul că nu se adaugă niciun post în plus. MIPE are mult de muncă, dar soluţia cea mai proastă e să adaugi posturi pentru o structură deja prost croită. Am decis să înfiinţez direcţia de gestionare a PNRR transferând posturi de la alte compartimente, nici măcar pentru asta nu am cerut posturi în plus. Marcel Boloş adaugă nu mai puţin de 536 de posturi în plus. Nu doar atât: adaugă 3 noi secretari de stat. E o decizie pur politică de a mulţumi patronii politici ai unui ministru slab. Şi încă nu am terminat: se mai adaugă şi 2 subsecretari de stat, poziţii pe care MFE - MIPE nu le-a avut niciodată. Deci de la 5 secretari de stat, câţi sunt acum, se va ajunge la 8 + 2 = 10 demnitari cu tot cu cabinet pentru fiecare. Şi încă nu am terminat. Anul trecut, aveam un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi (SGA). Am funcţionat doar cu SG şi un singur SGA pentru că am considerat că doi sunt suficienţi. Ce face Boloş? La cele două posturi de SGA existente mai adaugă încă doi secretari generali adjuncţi. Incredibilă risipă”, a explicat Ghinea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.