Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat, miercuri, că partidul pe care îl conduce pune la dispoziţie semnăturile şi textul moţiunii de cenzură şi a precizat că doreşte ca ”acest Guvern Iohannis care reinstaurează dictatura, care încalcă legile electorale, să plece acasă”. El a precizat că astfel se va ajunge la un guvern interimar care să asigure buna desfăşurare a alegerilor.
George Simion a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a trecut în ultimele 48 de ore peste multe provocări şi ameninţări şi a explicat că ”autorităţi ale statului şi grupuri de influenţă caută să oprească candidaturile” AUR la alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
”Ieri, o anumită unitate a unui Parchet a dat dispoziţii de descinderi şi percheziţii. Vă readuc aminte că acum patru luni şi patru zile, Parchetul General dădea un comunicat pe care nici acum nu l-a explicat oficial, prin care se făcea referire directă la mine, iar colegii mei mulţi dintre ei de faţă au rămas fără telefoane, fără laptopuri, instrumente pe care avem documente importante la care nu avem acces.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La patru luni şi patru zile de atunci în continuare nu s-a făcut percheziţia informatică şi nu ni s-au dat aceste instrumente. Trăim într-un stat poliţienesc, trăim într-o dictatură în care Ciucă spune adevărul doar cu jumătate de gură. Apar şi scrisori inventate, apar şi scrisori anonime, spaţiul public este înţesat cu minciuni la adresa noastră, la adresa AUR. Tentativa de puci a eşuat. Nimeni nu mă va opri din cursa către Cotroceni”, a declarat Simion.
El a afirmat că are textul şi semnăturile pentru moţiunea de cenzură.
”Am aici textul moţiunii de cenzură. Doamna Elena Lasconi nu este parlamentar, nu cunoaşte încă, poate soţul nu a învăţat-o procedurile parlamentare, dar ai nevoie de un text şi ai nevoie de semnături. Noi avem semnăturile, le punem aici pe masă punem şi textul şi oricine doreşte, punem şi textul şi semnăturile la dispoziţie nu ne cramponăm în vreun fel de text. Vrem ca acest guvern iohanist care reinstaurează dictatura, care încalcă legile electorale, care pune pumnul în gura opoziţiei să plece acasă şi până la alegeri să avem un guvern interimar care să aibă un singur scop o singură menire, să asigure buna desfăşurare a alegerilor şi să nu mai încalce Constituţia cum au făcut-o pe 9 iunie. Nu putem avea alegeri corecte atâta timp cât sunt organizate de acest guvern PSD-PNL. Şi de Klaus Werner Iohannis, care în loc să fie un garant al respectării Constituţiei, încalcă Constituţia”, a mai afirmat Simion.
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a anunţat, marţi, moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu şi a cerut liberalilor să semneze alături de USR.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, într-un mesaj video, despre moţiunea de cenzură anunţată de preşedintele USR, Elena Lasconi, că este un exerciţiu neserios, el precizând că Elena Lasconi ar trebui să ştie că actuala configuraţie parlamentară nu permite un guvern de dreapta aşa cum şi-ar dori.
Ciucă i-a invitat pe Lasconi şi USR la sediul PNL, pentru a discuta despre viitorul ţării.
”Dacă vrem să avem democraţie şi nu dăm foc ţării, ci luptăm cu raţiune şi forţă împotriva abuzurilor, eu sunt un om serios, nu dau curs unor demersuri politicianiste şi neserioase, când ţara este în pericol să fie acaparată de PSD”, mai spune Ciucă.
Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă că nu este foarte clar ce invitaţie i-a adresat liderul PNL.
”Dacă domnul Ciucă vrea, pe bune, să se lepede de PSD, să ne vedem în Parlament, la discuţii serioase. Sau îl aşteptăm să vină cu semnăturile la noi la sediu. Altfel, ce face domnul Ciucă e balet politic”, susţine Lasconi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.