Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, i-a transmis, miercuri, felicitări lui Mircea Geoană pentru numirea în funcţia de secretar general adjunct al NATO şi s-a declarat convins că ”va face tot posibilul pentru a îmbunătăţi securitatea şi apărarea noastră comună”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Îl felicit pe colegul şi prietenul meu Mircea Geoană pentru numirea sa ca secretar general adjunct NATO”, a scris, miercuri, pe Twitter, George Ciamba.

Ministrul Afacerilor Europene s-a declarat convins că Geoană, ca de fiecare dată, ”va face tot posibilul pentru a îmbunătăţi securitatea şi apărarea noastră comună”.

”Mult succes, Mircea!”, a mai scris Ciamba.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat, miercuri, că Mircea Geoană va fi următorul secretar general adjunct, urmând a-şi prelua portofoliul la jumătatea lunii octombrie. ”Este un avocat ferm al legăturii transatlantice”, a spus Stoltenberg despre Geoană, anunţând că este primul român care deţine această funcţie.

La rândul său, Mircea Geoană s-a arătat mândru de această numire şi a precizat că este ”o uriaşă provocare şi o oportunitate”. ”Reprezintă, de asemenea, o recunoaştere a importantei contribuţii a României în cadrul NATO”, a spus Geoană.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.