Mircea Geoană a postat, miercuri, un mesaj la împlinirea a cinci ani de la momentul desemnării sale ca secretar adjunct al NATO în afirmă că se pregăteşte ”cu ambiţie şi încredere renăscute pentru următorul capitol” din viaţa şi cariera sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Se împlinesc 5 ani de la anunţul desemnării mele ca Secretar General Adjunct al NATO. 5 ani de foc, plini de provocări şi momente cruciale pentru pacea şi securitatea noastră. Alături de Jens Stoltenberg, le-am traversat cu calm, metodă şi determinare. NATO este astăzi mai unită şi puternică decât oricând în istoria noastră de 75 de ani”, a scris, miercuri, pe Facebook, Mircea Geoană.

Acesta anunţă că se pregăteşte pentru un nou capitol al vieţii şi carierei: ”Cu ceea ce am acumulat ca experienţă la vârful NATO, mă pregătesc cu ambiţie şi încredere renăscute pentru următorul capitol al vieţii şi carierei mele”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mircea Geoană s-a arătat convins că summit-ul NATO de la Washington, la care a participat în calitate de secretar general adjunct al NATO, va fi ultimul la care a luat parte în această calitate, dar nu şi ultimul summit al NATO la care participă.

El a afirmat că din ”motive obiective” nu poate răspunde întrebărilor privind o eventuală candidatură a sa la preşedinţia României.

La începutul lunii iulie, Mircea Geoană a depus cerere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii ”MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.