Candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, spune sâmbătă că ”Autobuzul şcolar” este unul dintre proiectele gândite pentru oamenii din Bucureşti care au fost abandonate, lăsate să dispară sau anulate de-a dreptul, ea anunând că una dintre priorităţi va fi realuarea şi extinderea acestui acestui proiect. Firea spune că într-un oraş sufocat de trafic şi care bate record după record la poluare, ar fi una dintre soluţiile eficiente pentru a elimina aglomeraţia de pe străzi, mai ales dimineaţa şi pentru a le da cât mai multor părinţi libertatea de a-şi organiza programul zilei mai eficient.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”M-a întristat profund, în ultimii 4 anii, să constat cum proiecte gândite pentru oamenii din Bucureşti au fost abandonate, lăsate să dispară sau anulate de-a dreptul. Unul dintre ele este autobuzul şcolar! N-am să înţeleg niciodată cum cineva vremelnic aflat în poziţia de a decide direcţia unui oraş se poate întoarce cu atâta împotriva celor care l-au ales sau l-au acceptat ca edil”, spune Gabriela Firea pe Facebook.

Ea precizează că ”introducerea autobuzelor şcolare, în 2019, ca proiect pilot pe câteva trasee din sectorul 3, iar apoi extins în sectoarele 1 şi 6, n-a fost o ambiţie sau un calcul politic”. ”A fost un proiect absolut necesar pentru părinţii din Bucureşti, pentru copiii care ajungeau mai uşor şi în siguranţă la şcoală şi, nu în ultimul rând, o soluţie de a decongestiona traficul şi a reduce noxele din oraş. Cât mai mulţi copii cu autobuzul înseamnă mai puţin părinţi cu maşinile personale către şcoală! A început bine, însă totul s-a spulberat când altcineva a ajuns primar general”, arată Firea.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Candidata PSD subliniază că în septembrie 2019, primele 11 autobuze moderne porneau pe 4 trasee în sectorul 3 pentru a transporta elevii la Şcoala nr. 195, cea mai mare din Capitală.

”Proiectul pilot a fost un succes, iar în februarie 2020 a fost extins la încă 5 şcoli din sectoarele 1 şi 6. ”Elevii de la Şcoala nr. 195 Hamburg, Şcoala Gimnazială "Pia Brătianu", Şcoala Gimnazială "Herăstrău", Şcoala Gimnazială Nr. 279, Şcoala Gimnazială "Sf. Andrei" şi Colegiul Naţional "Elena Cuza" au beneficiat de aceste autobuze până când Nicuşor Dan a decis că „a fost o măsură pur populistă” şi că „nu este o soluţie”. Autobuzul şcolar a fost o idee pe care am preluat-o din alte state şi oraşe importante, din Europa şi America. Doar ca să dau un exemplu, cu toţii am văzut măcar o dată imagini cu celebrele autobuze galbene cu care merg elevii din SUA. A fost o soluţie pentru aproape 2.000 de elevi în fiecare lună, ceea ce nu este puţin pentru un proiect la început şi pentru un oraş aglomerat. Doar actualul primar general a considerat că e prea mare cheltuiala cu aceste autobuze, 20.000 de euro lunar pentru fiecare traseu! Nu cred că trebuie să detaliez ce înseamnă suma asta pentru bugetul Capitalei, mai ales când vorbim despre beneficii şi despre cum putem să-i susţinem pe părinţi, bucureşteni care muncesc şi plătesc taxe în acest oraş”, arată Firea.

Reprezentanta PSD mai afirmă că ”e frustrant pentru bucureşteni să vadă că la Iaşi, Cluj sau la Braşov astfel de programe funcţionează, iar în Capitală ele sunt considerate populisme, pomeni electorale sau sunt prea scumpe”.

”Una dintre priorităţile pe care le voi avea la Primăria Capitalei va fi realuarea şi extinderea acestui acestui proiect, la cât mai multe trasee şi şcoli, odată cu începerea noului an şcolar. Într-un oraş sufocat de trafic şi care bate record după record la poluare, ar fi una dintre soluţiile eficiente pentru a elimina aglomeraţia de pe străzi, mai ales dimineaţa şi pentru a le da cât mai multor părinţi libertatea de a-şi organiza programul zilei mai eficient, fără drumuri în plus, având liniştea că cei mici ajung rapid şi în siguranţă la şcoală”, menţionează Gabriela Firea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.