Deputatul PSD Gabriel Zetea a precizat, luni, că în cazul în care vor fi discuţii în coaliţie şi o înţelegere între social-democraţi şi liberali să existe un candidat comun la alegerile prezidenţiale, atunci PSD îşi va dori propriul său candidat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Dacă se vorbeşte despre un candidat comun şi se acceptă această idee, evident că PSD îşi va dori propriul său candidat la alegerile prezidenţiale. De 20 de ani avem în România preşedinţi de dreapta, oameni care la finalul mandatului nu au mai avut susţinere populară şi nu au mai fost nici susţinuţi de partidele care i-au propus. Nici Traian Băsescu, nici Klaus Iohannis nu se mai bucură de încrederea celor care i-au votat. De aceea PSD vine şi spune: «după 20 de ani de preşedinţi de dreapta a venit vremea să avem în România un preşedinte cu viziuni de stânga»”, a explicat Gabriel Zetea, luni la Parlament.

Deputatul PSD a mai spus că, în cazul în care PSD şi PNL nu ajung la un factor comun privind o candidatură comună la prezidenţiale, acest lucru nu exclude alte înţelegeri în vederea comasării alegerilor sau a unor liste comune la alegerile europarlamentare.

„Nu exclud nimic. Atâta vreme cât există posibilitatea de a oferi un proiect comun de ţară, iar asta satisface şi cerinţele partenerilor din PNL, o să discutăm. Dar ne-am dori un calendar comnun aprobat acum pentru întreg anul 2024. Nu cred că e coresc să discutăm acum despre europarlamentare şi locale şi să nu discutăm ce se întâmplă în toamnă sau iarnă, când vom merge trei săprtămâni consecutive la vot. Important e să transmitem românilor întregul calendar electoral. Important este dacă cele două partide mari reuşesc să-şi pună de acord o viziune comună pentru România, pentru a oferi un proiect de ţară şi stabilitate în România, putem să discutăm despre comasări şi alegeri comune”, a conchis Zetea.

Subiectul comasării alegerilor europarlamentare cu locale urmează să fie discutat în şedinţa coaliţiei de miercuri, între timp având loc unele discuţii între liderii celor două partide din coaliţie, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, în cursul zilei de duminică, au precizat surse politice.

Deoarece şedinţa coaliţiei nu a mai avut loc, PSD şi PNL s-au reunit în week-end în şedinţe separate la partide pentru a vorbi despre aspectele tehnice ale unei astfel de comasări.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.