Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, spune că partidul a avut peste 500.000 de membri şi că îi aşteaptă înapoi pe cei care au plecat după demisia sa. El susţine că formaţiunea se află în reconstrucţie. "O să analizăm mult mai atent cu cine ne aliem. Căutăm să fim mai înţelepţi, nu vom mai bate palma cu oricine şi nu ne vom da cuvântul oricui", mai spune Oprea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Pentru europarlamentare ne batem, obiectivul este să ne comportăm onorabil. Însă cele mai importante obiective ale noastre sunt alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Ne propunem să obţinem peste 10% la locale, la fel şi la parlamentare", a spus, sâmbătă, preşedintele UNPR, la Reuniunea Regională a organizaţiilor UNPR din Regiunea V Vest Banat.

Gabriel Oprea le-a transmis un mesaj celor care au plecat din partid, după ce UNPR a ieşit de la guvernare.

"UNPR a avut peste 500.000 de membri. Îi aşteptăm să revină acasă pe toţi cei care au ales să se retragă din politică, după ce eu am demisionat. Dacă au încredere în mine, în noi, să vină înapoi. Să vină alături de noi toţi patrioţii români, care îşi iubesc ţara, care urăsc trădătorii de ţară şi care nu acceptă ca România să fie denigrată şi umilită. (...) Am mari aşteptări de la rezerviştii militari pentru că am fost întotdeauna alături de ei, ştiu cu toţii cât m-am bătut pentru ei şi ştiu că o voi face în continuare. UNPR are pregătite proiecte care să vină în continuare în sprijinul militarilor, politiştilor, pompierilor şi jandarmilor în activitate şi în rezervă. Aceste proiecte se referă la pensii, la drepturile şi la statutul acestei categorii profesionale. Pentru a le pune în aplicare, UNPR trebuie să fie în Parlament", a susţinut Oprea.

Gabriel Oprea a spus că UNPR se află în prezent într-un proces accelerat de reconstrucţie.

"O să analizăm mult mai atent cu cine ne aliem. Căutăm să fim mai înţelepţi, nu vom mai bate palma cu oricine şi nu ne vom da cuvântul oricui", a mai spus Oprea.

Reuniunea Regională a organizaţiilor UNPR din Regiunea V Vest Banat a avut loc, sâmbătă, la Timişoara, la aceasta participând reprezentanţii  organizaţiilor judeţene Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Mehedinţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.