Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a declarat pentru Calea Europeană faptul că aşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să îi ofere explicaţii cu privire la propunerea de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
”Voi fi informat joi despre asta. Mă voi întâlni cu ea (procurorul-şef) şi cu ministrul Justiţiei şi le voi asculta argumentele. Dar ştiţi poziţia Comisiei. Trebuie să lăsăm independenţa judiciară să îşi facă treaba. Asta este cel mai bine pentru toate statele membre”, a declarat Frans Timmermans.
Oficialul european a făcut aceste declaraţii după o conferinţă comună de presă susţinută cu alături de preşedinţia bulgară a Consiliului UE după reuniunea Consiliului Afaceri Generale ce a avut loc astăzi în Bruxelles.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Frans TIMMERMANS, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), responsabil pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, va efectua o vizită oficială la Bucureşti, în data de 1 martie 2018.
Înaltul oficial european se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedinţii Senatului şi camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea şi cu premierul Viorica Dăncilă.
De asemenea, prim-vicepreşedintele Timmermans se va întâlni cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din România şi membri ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, anunţa reprezentanţa CE.
Joi, de la ora 15.30, prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans va susţine o conferinţă de presă, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.