Fostul ministru şi senator Traian Igaş acuză, prin intermediul unei scrisori deschise dată publicităţii luni, că în filiala judeţeană PNL Arad există o stare de „neîncredere şi tensiune”, iar conducerea centrală nu ar avea “curaj şi fermitate” să invalideze alegerile din primăvară, în urma cărora Gheorghe Falcă a redevenit preşedintele organizaţiei, deşi o contestaţie depusă de lideri judeţeni privind organizarea scrutinului intern fusese admisă la vremea respectivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-o scrisoare deschisă dată publicătăţii luni, fostul ministru şi senator liberal Traian Igaş atrage atenţia asupra unor tensiuni care ar exista în PNL Arad din cauza neintervenţiei conducerii centrale pentru a se organiza din nou alegeri pentru conducerea filialei.

Scrisoarea este adresată “colegilor liberali, domnului preşedinte Ludovic Orban şi domnului Daniel Buda” şi începe cu sintagma "Boală lungă, moarte sigură”, care ar caracteriza organizaţia judeţeană a partidului.

“Cunoaşteţi cu toţii faptul că alegerile din filiala noastră au fost organizate fără respectarea statutului şi a regulilor de bun simţ care trebuie să ne călăuzească pe toţi cei care dorim sa facem politică! Deşi există o contestaţie depusă şi un răspuns la această contestaţie prin care se recunoaşte faptul că statutul a fost călcat în picioare, lucrurile stau înţepenite din lipsă de curaj şi fermitate a decidenţilor de la centru”, arată Igaş.

“A trecut mai bine de jumătate de an de când bâjbâiţi prin întruneric, timp în care am mai pierdut o primărie, am mai pierdut câţiva membri marcanţi pentru organizaţia noastră şi, ce este şi mai grav, starea în care ne aflăm îi face pe unii aleşi locali, şi nu numai să privească cu interes spre alte zări! Sentimentul de neîncredere şi tensiune din interiorul filialei va fi decontat la următoarele competiţii electorale, iar voi veţi fi părtaşi în condiţiile în care toleraţi încălcările de statut!”, reclamă Igaş.

Fostul senator spune că alegerile din PNL Arad, desfăşurate în primăvară, trebuie invalidate, pentru ca filiala “să se reconstruiască pe principii mai sănătoase”.

În 20 aprilie, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost reales preşedintele filialei judeţene PNL, în urma unui scrutin intern.

Pentru lucrările Consiliului de Coordonare Judeţean PNL Arad fuseseră desemnaţi 657 de delegaţi, iar 561 au fost prezenţi, însă au avut o singură opţiune de vot pentru preşedinţia filialei judeţene, respectiv preşedintele în exerciţiu Gheorghe Falcă.

Primul contracandidat anunţat pentru Falcă era primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, care provine din rândul membrilor fostului PNL. Acesta şi-a anunţat însă retragerea şi sprijinul pentru deputatul Eusebiu Pistru, care a intrat în cursă. Cu doar câteva ore înainte de alegeri, Pistru şi-a anunţat şi el retragerea, acuzând că alegerile nu sunt organizate corect. El spunea că a fost încălcat statutul partidului şi că rezultatul votului ar putea fi invalidat de conducerea centrală.

Ulterior, Pistru şi alţi cinci lideri judeţeni au contestat la Bucureşti organizarea alegerilor, arătând că nu au fost respectate criteriile de stabilire a numărului de delegaţi din fiecare filială. Din organizaţia municipală, favorabilă lui Falcă, ar fi fost aduşi mai mulţi delegaţi decât ar fi fost corect, iar astfel Pistru nu ar fi avut şanse să câştige.

La începutul lunii iunie, contestaţia a fost admisă, opozanţii lui Falcă considerând că alegerile au fost astfel anulate, atât pentru conducerea organizaţiiei judeţene, cât şi pentru cea municipală.

După anunţarea rezultatului contestaţiei, conducerea PNL Arad a arătat că “a luat act cu surprindere” de decizia Curţii de Arbitraj.

”Considerăm nefirească rezoluţia Curţii de Arbitraj, care şterge cu buretele exerciţiul de voinţă a uneia dintre cele mai puternice organizaţii PNL din România”, declara, prin intermediul unui comunicat, prim-vicepreşedintele PNL Arad Iustin Cionca, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Cionca spunea că rezoluţia Curţii de Arbitraj ”încalcă şi cutumele PNL, dar şi logica”.

„PNL Arad şi-a ales conducerea cu o majoritate covârşitoare, în urma unei competiţii deschise, în care fiecare a pornit cu exact aceeaşi şansă şi s-a promovat folosind toate resursele partidului. Nu a fost nimeni discriminat sau dezavantajat. Mai mult, ceea ce ni se reproşează nouă, arădenilor, s-a întâmplat identic şi la Bucureşti, chiar la cei care au considerat că alegerile de la Arad trebuie refăcute dar au acceptat ca bune alegerile lor. Am votat cu toţii, cu mâna ridicată funcţia de preşedinte interimar al PNL, a Ralucăi Turcan şi pe cea de secretar general interimar, a lui Cristian Buşoi. Constatăm că nu pentru toate situaţiile se aplică regulile ce ni se impun nouă, şi asta, aşa cum am spus-o şi la Bucureşti, nu este corect!”, afirma Cionca, el anunţând că se va face recurs.

În urmă cu un an, Traian Igaş anunţa că nu va mai candida la alegerile parlamentare, afirmând că s-a retras din cursă din cauza „frustărilor” din PNL Arad şi a neînţelegerilor cu Gheorghe Falcă. Igaş afirma că în urma unor „jocuri politice” nu a obţinut un loc eligibil pe liste, astfel că a decis să nu „tulbure” şi mai mult apele în filială şi să se retragă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.