Oficialii formaţiunii politice Forţa Dreptei solicită public demisia lui Iulian Dumitrescu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, după ce acesta a fost pus sub acuzare de către DNA pentru fapte de corupţie. Forţa Dreptei solicită, de asemenea, demisiile tuturor persoanelor pe care Dumitrescu le-a adus din alte judeţe şi le-a angajat în administraţia publică din judeţul Prahova, funcţionari despre care cei de la Forţa Dreptei cred că ”singurul criteriu de selecţie a fost dacă au sau nu probleme juridice”.
”Sunt probleme pe care noi încă de acum un an de zile le-am sesizat. Cerem public demisia preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu. Asta am mai făcut-o şi acum un an. Şi de data aceea am venit cu argumente clare, că nu a fost şi nu este în stare să susţină această funcţie pentru prahoveni, a făcut greşeli multiple vizavi de cetăţeni judeţului Prahova şi ai municipiului Ploieşti. Acum îi cerem demisia în urma problemelor legale apărute ieri”, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Forţa Dreptei Prahova, deputatul George Ionescu.
Acesta a precizat că formaţiunea solicită şi demisiile tuturor angajaţilor din administraţia publică pe care Dumitrescu i-a adus în judeţul Prahova.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
”De asemenea, cerem demisia tuturor celor care au fost angajaţi în funcţii publice din judeţul Prahova începând cu anul 2020, cei care au venit din afara judeţului nostru. Menţionez că până în acest mandat nu au existat angajări în instituţiile publice, oameni veniţi din alte judeţe, ţinând cont că judeţul are oameni foarte bine pregătiţi. Iulian Dumitrescu a crezut de cuviinţă că prahovenii nu sunt în stare să susţină funcţiile publice şi a adus din import o grămadă de oameni, cred că singurul criteriu de selecţie a fost dacă au sau nu probleme juridice. În general, cred că 90% din cei care au fost angajaţi, dacă sunteţi atenţi, o să vedeţi că au avut probleme juridice”; a mai afirmat George Ionescu în conferinţa de presă.
Oficialul Forţa Dreptei mai spune că a solicitat încă de anul trecut verificarea contratelor încheiate de Consiliul Judeţean pentru lucrări de construcţii derulate de Consiliul Judeţean Prahova.
”Am vorbit cu firmele care de regulă lucrau în judeţul nostru, acestea au spus că le e frică să mai acceadă la lucrările derulate de Consiliul Judeţean pentru că au venit firme de afară care, de altfel, s-a şi demonstrat că au făcut lucrări de mântuială. Încă de anul trecut noi am sesizat nereguli în desfăşurarea unor contracte”
El a dat exemplul unui drum judeţean despre care spune că a fost „reparat şi parareparat” şi care înainte de reabilitare ”era un drum bun, dar după reparaţie arată groaznic”
Ionescu mai spune că a solicitat încă de anul trecut verificarea studiilor de fezabilitate realizate la nivelul Consiliul Judeţean Prahova, având în vedere valoarea nejustificat de mare a acestora.
”Din câte am înţeles, studiile făcute din 2020 şi până în prezent, depăşesc ca valoare toate studiile făcute din 1990 până în 2000, studii care au fost făcute doar să fie plătite, aşa zic eu, studii de fezabilitate care au fost repetate, au fost făcute studii la studii, la alte studii”, adaugă parlamentarul.
El spune că Prahova a pierdut bani europeni din cauza ambiţiilor politice ale lui Iulian Dumitrescu.
”După tot mandatul ăsta al lui Iulian Dumitrescu în judeţul Prahova noi, prahovenii, nu am realizat nimic, dimpotrivă, am pierdut. Din cauza jocurilor făcute de PNL, am pierdut bani europeni pe care puteam să îi accesăm la Primăria Ploieşti, am pierdut foarte mulţi bani pe care puteam să-i accesăm în judeţul Prahova”, mai spune George Ionescu.
El a vorbit şi despre imaginea pe care preşedintele CJ Prahova o are în lumea politică din Prahova.
”Acest om atât de puternic şi de neatins, cu ghilimelele de rigoare, despre care se vorbea până mai ieri, şi-a da arama pe faţă, s-a văzut cât de puternic e. În toată perioada asta au ştiut foarte bine să influenţeze oamenii politici, primarii, consilierii judeţene aruncând din când în când câte o vorbă: ba c Iulian Dumitrescu bea cafeaua cu Iohannis, ba că e prieten cu preşedintele Americii, ba că este.. Ieri sa văzut cât de mic este acest om. Ba trebuia să fie directorul SRI, ba trebuia s fie ministrul Dezvoltării, ba trebuia să fie un ministru... dar el, în calitatea de preşedinte al PNL Prahova şi prim-vicepreşedinte la nivel naţional, s-a folosit şi la nivel naţional toate funcţiile obţinute de judeţul Prahova el le-a folosit numai în interesul lui punând oameni din apropierea lui, oameni de care cei din judeţul nostru nu ştiu, funcţiile au fost, de regulă, de eşalonul du-trei, acolo unde el avea nevoie să-şi folosească puterea şi influenţa pentru a comanda diferite controale, diferite ajutoare pe care trebuia să le dea unora şi altora. Singurii care vor avea de suferit după această perioadă neagră vom fi noi, prahovenii, toţi, şi cel mai mult vor avea de suferit funcţionarii Consiliului Judeţean care, fără să aibă încotro, ţinând cont că erau angajaşi ş de acolo primeau salariul, au făcut greşeli, greşeli care probabil, după acest eveniment vor ieşi în evidenţă. Probabil vor fi duşi în faţa procurorilor şi în instanţe”, mai spune George Ionescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.