Deputaţii liberali au decis, luni seară, să îl susţină pe Florin Roman pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Anunţul a fost făcut de grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, luni seară, pe Facebook.
”Florin Roman va deveni vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în urma deciziei majorităţii deputaţilor PNL”, este mesajul grupului deputaţilor liberali, fără alte detalii.
Conform unor surse politice, au fost 63 de voturi, iar 41 dintre acestea au fost în favoarea lui Roman, în timp de 20 de deputaţi au votat în favoarea lui Robert Sighiartău. Două voturi au fost nule.
În 2021, Florin Roman a deţinut, pentru scurt timp, portofoliul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. În 15 decembrie 2021 el a demisionat în urma acuzaţiilor de plagiat.
”Am înaintat azi demisia din funcţia de ministru, mulţumind premierului şi echipei guvernamentale. Când albul devine negru, când orice vorbă îţi este răstălmăcită, când îţi asumi erori materiale, dar se ajunge la linşaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal să afecteze activitatea Executivului. Cu cel care a coordonat tema şi atacul, dl Dacian Cioloş ne vedem în instanţa. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanţa sau comisie sa dea un verdict. În rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” in regim de monopol la digitalizare, va spun un singur lucru: Aţi învins! Nu aţi reuşit sa ma acuzaţi de fapte penale, dar aţi dus la demisia unui ministru pe neglijente din CV. Plec din funcţia de ministru cu fruntea sus! Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”, a scris Florin Roman, la acel moment, pe Facebook.
Roman a fost acuzat că şi-a trecut în CV o carte pe care nu a semnat-o. El a susţinut că era vorba, de fapt, despre un articol apărut într-o publicaţie ştiinţifică pe care nu o mai găseşte.
”În urma unor articole apărute īn presă, doresc să fac următoarele precizări: Se creează o confuzie între publicarea unei cărţi şi o lucrare de cercetare ştiinţifică, care poate fi publicată în literatura de specialitate. De asemenea, se creează o confuzie între o lucrare de cercetare, din 2006, şi o carte publicată in 2009, cu teme asemănătoare. Lucrarea menţionată în CV-ul meu este rezultatul unor întâlniri şi discuţii zilnice, din perioada 2004-2006, cu profesorul conferenţiar universitar dr Titi Paraschiv, care, de altfel, a confirmat public acest lucru. Admit faptul că nu am regăsit după 15 ani revista unde a fost publicată lucrarea respectivă, motiv pentru care am adresat rugămintea domnului profesor Paraschiv să mă ajute în a căuta, īn arhiva personală a domniei sale, lucrarea invocată”, a scris Florin Roman pe Facebook la începutul lui decembrie 2021.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.